Dan Petrescu vede Steaua favorită în „dubla“ cu Legia Varşovia. Fanii polonezi au sărit ca arşi la auzul acestui pronostic

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dan Petrescu cunoaşte fotbalul polonez, deoarece a antrenat în trecut Wisla Cracovia
Dan Petrescu cunoaşte fotbalul polonez, deoarece a antrenat în trecut Wisla Cracovia

Dan Petrescu, actualul antrenor al lui Dinamo Moscova, a prefaţat dubla manşă pe care Steaua o va juca împotriva campioanei Poloniei, Legia Varşovia, susţinând că echipa lui Reghecampf porneşte favorită la calificare. La auzul acestor preziviuni, fanii polonezi au luat foc.

Deşi nu a antrenat niciodată Steaua, Dan Petrescu, un bun cunoscător al fotbalului polonez, a vorbit pentru presa din Polonia despre echipa lui Reghecampf, exprimându-şi punctul de vedere în privinţa formaţiei cu cele mai mari şanse pentru calificarea în play-off-ul Ligii Campionilor.

"Steaua este o echipă puternică, care şi-a arătat puterea în ediţia trecută a cupelor europene. În opinia mea, românii sunt mari favoriţi în dubla manşă. De la începutul sezonului au demonstrat că sunt în formă maximă, iar victoria recentă asupra CFR-ului este grăitoare în acest sens. Nu am văzut însă Legia, aşa că îmi este imposibil să apreciez cu acurateţe şansele polonezilor. Totuşi, am înţeles că au fost de departe cea mai bună echipă în sezonul trecut, fapt pentru care au şi reuşit dubla", a spus Dan Petrescu pentru presa poloneză.

Antrenorul lui Dinamo Moscova a precizat care sunt jucătorii care ar putea face diferenţa în favoarea echipei din România. "Au la dispoziţie fotbalişti buni pe toate posturile. Popa, Latovlevici, Bourceanu, Nikolic, Tănase sunt doar câţiva dintre ei. Românii pun o mare presiune pe apărările adverse, le place jocul de atac. Legia trebuie să fie pregătită miercuri pentru un efort uriaş. Mi-e greu să spun ce şanse are echipa din Polonia, dar cred că Steaua va juca în grupele Ligii Campionilor", a apreciat Petrescu, spre nemulţumirea fanilor Legiei. 

La scurt timp după ce interviul antrenorului român a apărut în presă, suporterii polonezi au luat foc şi au postat sute de mesaje pe reţelele de socializare prin care l-au contrazis pe Petrescu. "Cum să-i iei un interviu lui Petrescu despre Steaua? Era logic să spună că echipa din ţara lui e favorită la calificare", a scris pe Twitter un ultras al Legiei, citat de prosport.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite