Cristian Ganea, la Athletic Bilbao! Fotbalistul Viitorului se transferă din vară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristi Ganea
Cristi Ganea

Athletic Club Bilbao şi FC Viitorul au ajuns la un acord de principiu pentru transferul jucătorului Cristian Ganea la gruparea bască, începând cu data de 1 iulie 2018, a anunţat, luni, gruparea patronată de Gheorghe Hagi.

Ganea va semna pe trei sezoane cu Athletic Club Bilbao (2018/2019, 2019/2020 şi 2020/2021), cu opţiunea să-şi prelungească contractul pentru un sezon suplimentar.
Cristian Ganea va fi jucătorul Viitorului până pe 30 iunie 2018, astfel încât va juca restul sezonului 2017-2018 pentru campioana României.

Athletic Bilbao este un club cunoscut pentru predilecţia de a recruta numai jucători basci sau cu rădăcini basce. Ganea se înscrie în această categorie, potrivit presei spaniole, prin faptul că a crescut în Basauri, în apropiere de Bilbao, unde familia sa locuieşte şi acum, iar el a evoluat la echipe de juniori din regiune.

În vârstă de 25 de ani, Ganea a evoluat ca junior la echipe din Ţara Bascilor, unde îi este stabilită familia, inainte de a reveni în ţară, la ASA Târgu Mureş, Universitatea Craiova, Săgeata Năvodari şi FC Braşov. El este la FC Viitorul din 2015.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite