COSR şi MTS pregătesc modificări la Legea Sportului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Ministerul Tineretului şi Sportului intenţionează să modifice Legea Sportului, iar modificările respective să fie introduse pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare din toamnă.

„Vom lucra cu experţi din federaţiile naţionale şi din zonele complementare. Nu este o lege nouă, ci o îmbunătăţire foarte necesară a Legii Sportului. Sper să finalizăm acest proiect cât mai repede, pentru a fi introdus pe ordinea de zi a sesiunii parlamentare din toamnă“, a declarat preşedintele COSR, Alin Petrache, potrivit Mediafax.

În acest context a fost format un grup de lucru, alcătuit din reprezentanţi ai celor două instituţii, urmând să formuleze modificările pentru actul normativ. La prima întâlnire, grupul a analizat stadiul lucrărilor realizate de comisia Ministerului Tineretului şi Sportului pentru acest proiect, date coroborate cu documentaţia Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Alin Petrache, noul preşedinte COSR, după ce i-a învins categoric pe Octavian Bellu şi Elisabeta Lipă. Toate reacţiile

Şi-au descărcat nervii: Octavian Bellu şi Mariana Bitang au demisionat din cauza rezultatului alegerilor COSR

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite