Coşmar pentru Roger Federer. A fost eliminat de la Dubai după un meci cu o desfăşurare incredibilă
0
Roger Federer
Roger Federer, câştigător al Australian Open în ianuarie, a trăit o seară de coşmar la Dubai, unde a fost eliminat de un jucător aflat pe locul 116 ATP:
Nimic nu anunţa surpriza pe care avea să o producă rusul Evgheny Donskoy, venit din calificări. Federer a câştigat uşor primul set, cu 6-3. Apoi, în setul al doilea a avut trei mingi de meci şi serviciul în tie-break, la 6-4, dar a pierdut cu setul. A fost 7-6 (7) pentru rus. În setul decisiv, Roger s-a distrat cu rusul şi a făcut 5-2 la gameuri.
N-a fost în stare să închidă meciul şi a ajuns iar la tie-break. Unde a avut 5-1. Şi a pierdut, rusul reuşind să câştige 6 mingi la rând. Finalul meciului l-a găsit pe Roger Federer înmărmurit, nevenindu-i să creadă ce i s-a întâmplat.
