Uite cine intră în Liga 1! Corona Braşov e înfiinţată în 2010 şi joacă în faţa unor tribune goale, la fel ca ACS Poli Timişoara. Năvodariul se mută la Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ovidiu Petre, mijlocaş la ACS Poli Timişoara, fosta Recaş
Ovidiu Petre, mijlocaş la ACS Poli Timişoara, fosta Recaş

În urma rezultatelor din această sâmbătă, se cam ştiu echipele ce vor promova la anul în Liga 1: FC Botoşani (promovată sută la sută), Corona Braşov, Săgeata Năvodari şi ACS Poli Timişoara. Unde vor juca, cine sunt aceste echipe şi cât de jos vor trage ele Liga 1.

În Seria 1, Corona Braşov (45 de puncte), ACS Poli Timişoara (43 de puncte) şi Damila Măciuca (41 de puncte) se luptă pentru primele două locuri, cu Braşovul şi Timişoara având cele mai mari şanse.

În Seria a doua, FC Botoşani este virtual promovată, în vreme ce Săgeata Năvodari mai are nevoie de o singură victorie din două meciuri pentru a-şi asigura prezenţa în Liga 1, deci este ca şi promovată.

Cine sunt echipele care promovează?

Corona Braşov e susţinută de Primărie, însă s-a confruntat chiar şi în Liga a doua cu probleme financiare, jucătorii fiind plătiţi cu întârziere. Clubul de fotbal e înfiinţat abia în 2010 şi a jucat meciurile de pe teren propriu pe stadionul Carpaţi, în faţa a câtorva sute de spectatori. Corona va împărţi cu FC Braşov stadionul Tineretului în Liga 1. Din echipă fac parte foştii "stegari" Traian Marc şi Mihai Stere-

ACS Poli Timişoara este fosta echipă a Recaşului. Încearcă să aducă în tribune susţinătorii lui Poli, însă aceştia preferă să susţină echipa din Liga a cincea, care-l are pe Paul Codrea antrenor. La ACS Poli Timişoara joacă Ovidiu Petre şi SIlviu Bălace dintre fotbaliştii mai cunoscuţi. 

Săgeata Năvodari e fosta Săgeata Stejaru, formaţie susţinută de machidoni. După Steaua şi Viitorul Constanţa, va fi a treia echipă din Liga 1 cu patroni machidoni. Şi Săgeata a vrut să joace pe stadionul Farul, la fel ca Farul şi Viitorul, însă constănţenii nu au fost de acord. În aceste condiţii, Săgeata Năvodari va juca în LIga 1 pe stadionul din Buzău!

În fine, Botoşaniul, echipă care este sigură de promovare, a investit ceva bani pentru a-şi asigura un loc pe prima scenă. Formaţia e antrenată de fotul tehnician al Bacăului, Cristi Popovici, şi e puternic susţinută de Federaţie, patronul Cornel Şfaiţer fiind membru al Comitetului Executiv. 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite