Conducerea celor de la Manchester City, evacuată de urgenţă din avion

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhiva Adevarul
Foto Arhiva Adevarul

Partida Steaua - Manchester City va avea loc, marţi, de la 21.45, pe Arena Naţională, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor, iar englezii întâmpină deja probleme serioase.

Conducerea clubului Manchester City, sponsorii şi jurnaliştii care urmau să asiste la meciul cu Steaua din Liga Campionilor au fost evacuaţi din avionul Carpat Air care ar fi trebuit să-i transporte la Bucureşti, după ce cabina aeronavei s-a umplut de fum, informează presa engleză.

Potrivit Daily Mirror, citat de News.ro, incidentul a avut loc, luni, cu puţin timp înainte de ora locală 11.00, ora 13.00 în România, în timp ce aeronava rula către pista aeroportului din Manchester. La bord erau 49 de persoane, iar căpitanul i-a rugat pe pasageri să părăsească avionul de urgenţă. Trei autospeciale de pompieri au ajuns la faţa locului. 

După primele informaţii, se pare că ar fost vorba de o defecţiune a sistemului de aer condiţionat. Echipa engleză şi antrenorul Pep Guardiola nu erau la bord, ei ajungând duminică seară, la Bucureşti.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite