CM 2014. ANALIZĂ Secretele Columbiei, una dintre surprizele Mondialului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cuadrado şi Rodriguez, vedetele Columbiei
Cuadrado şi Rodriguez, vedetele Columbiei

Naţionala în care Rodriguez străluceşte meci de meci a ajuns una dintre formaţiile cotate chiar cu şanse la câştigarea titlului mondial.

Accidentarea lui Radamel Falcao n-a pus nici pe departe Columbia în dificultate. Chiar şi fără „El Tigre” naţionala lui Jose Peckerman arată foarte bine şi a devenit una dintre echipele redutabile de al acest Mondial. Culmea, nu doar fără Falcao, dar şi fără Carlos Bacca, golgheterul Sevillei, care s-a lovit la un antrenament din Brazilia şi n-a jucat niciun minut la Mondiale. 

Cine este însă această nouă echipă a Columbiei care pare a avea mai multă forţă decât cea de pe vremea lui Valderamma?

Sud-americanii sunt conduşi din 2012 de Jose Peckerman, un evreu argentinian, cu rădăcini în Ucraina, de unde au imigrat bunici săi. Peckerman a fost timp de şapte ani selecţionerul naţionalei Under 20 a Argentinei şi a câştigat trei titluri mondiale cu aceasta (1995, 1997 şi 2001). În 2004 a trecut la echipa mare şi sub comanda lui a debutat Messi. Jose Peckerman (64 de ani) a fost cu Argentina la CM 2006, dar drumul „pumelor” s-a oprit în sferturi, acolo unde Germania s-a impus la penaltyuri. Între 2006 şi 2012, el a antrenat foarte puţin, un an la Toluca şi o jumătate de sezon la Tigres, dar a fost la un pas de a prelua întâi Japonia, apoi Australia. A ajuns în cele din urmă la Columbia, pe care a calificat-o la Mondiale, de pe locul doi din zona Americii de Sud.

REPORTAJ ÎNTR-O FAVELĂ DIN RIO DE JANEIRO

CE CAPETE AU MAI CĂZUT DUPĂ EŞECURILE DE LA CM

Peckerman a alcătuit o echipă naţională, pragmatică şi cu o posesie bună, apelând la foarte puţini jucători din campionatul inter. Practic, doar mijlocaşul Mejia şi portarii de rezervă Mondragon şi Vargas joacă în Columbia. În rest, el a adunat toate vedetele răspândite în Europa. Portar este Ospina, de la Nice, iar apărarea este condusă de veteranul Yepes (38 ani – Atalanta), care joacă de 12 ani în Europa. Ajutoarele lui Yepes sunt Zuniga (Napoli), Zapata (Milan) şi Armero (Udinese), toţi jucători maturi, de 28 de ani.  Prima rezervă de fundaş este Arias (PSV Eindhoven).
La mijloc, compartimentul cu cea mai mare greutate din echipă, Peckerman îşi permite luxul de a-l ţine pe tuşă pe Fredy Guarin, dirijorul lui Inter Milano. El preferă să joace cu doi închizătoru Aguilar (Toulouse) şi Sanchez (Elche), ambii jucător experimentaţi cu peste 50 de selecţii la naţională. Cu siguranţă însă, punctele forte ale Columbiei sunt cele două aripi, Cuadrado şi James Rodriguez, doi dintre cei mai curtaţi fotbalişti la acest moment din Europa. Cuadrado (Fiorentina) este pe lista Barcelonei, iar James e curtat intens de Liverpool, Arsenal şi Manchester United. „Prinţul” Columbiei şi-ar dori însă un transfer la Real Madrid, în cazul în care Monaco ar fi dispusă să se despartă de omul pentru care a plătit 45 de milioane de euro la FC Porto. Ibarbo (Cagliari) şi Quintero (Porto) sunt doar rezerve în strategia lui Peckerman.

INCIDENTE GRAVE LA FINALUL MECIULUI COLUMBIA _ URUGUAY

În fine, atacul columbienilor stă pe umerii cuplului Martinez (FC Porto) – Gutierrez (River Plate), iar în condiţiile în care Falcao şi Bacca sunt accidentaţi, varianta de rezervă este Ramos (Dortmund). Victoria Columbiei, în optimi, cu Uruguay, a scos lumea în stradă la Bogota, zeci de mii de oameni sărbătorind succesul şi prima calificare din istorie, în sferturile Cupei Mondiale. Din păcate, a existat şi un incident, o femeie fiind împuşcată în mulţime.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite