Ciclistul Michael Goolaerts, care a suferit un stop cardiac la cursa Paris-Roubaix, a murit la spital
0![Michael Goolaerts](https://cdn.adh.reperio.news/image-9/95ed49ad-c548-4755-a6d0-b07a26623a57/index.jpeg?p=a%3D1%26co%3D1.05%26w%3D700%26h%3D750%26r%3Dcontain%26f%3Dwebp)
Ciclistul belgian Michael Goolaerts, care a suferit un stop cardiac, duminică, în timpul cursei Paris-Roubaix, a murit la spital, unde fusese transportat cu elicopterul, a anunţat echipa Verandas Willems-Crelan.
"Co o tristeţe inimaginabilă anunţăm dispariţia colegului şi prietenului nostru Michael Goolaerts. El a murit duminică seară, la ora 22.40, la spitalul din Lille, alături de el fiind familia şi apropiaţii lui", a anunţat echipa rutierului pe Twitter.
Goolaerts a căzut violent la kilometrul 100 al cursei, în sectorul Briastre.
Medicii care însoţeau sportivii în cursă au intervenit imediat pentru a-I acorda primul ajutor. Sportivul a fost resuscitat, făcându-i-se masaj cardiac, iar apoi a fost transportat la spital.
Goolaerts avea 23 de ani.