CFR bate Viitorul şi e echipa prezentului în Liga 1. Titlul de campioană pare decis în foarte mare măsură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viitorul a deschis scorul în minutul 14, dar liderul clasamentului a revenit după pauză cu 3 goluri înscrise în doar 17 minute

CFR Cluj a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (0-1), echipa FC Viitorul, în ultimul meci al etapei a 7-a din play-off-ului Ligii I. Echipa lui Dan Petrescu a câştigat un meci spectaculos, în care chiar a jucat fotbal. Întâlnirea a avut două părţi diametral opuse, cele două echipe făcând legea în câte una dintre reprize.

Oaspeţii au fost vioara întâi în primele 45 de minute şi chiar au înscris primii prin Rivaldinho, brazilianul marcând dintr-o poziţie dificilă, cu un şut la colţul lung după o pasă a lui Houri.

Repriza secundă a debutat cu o ocazie cum rar se vede pe terenurile de fotbal. Arlauskis a respins în faţă un şut sănătos al lui Hagi, mingea a ajuns la Rivaldinho care de la 10 metri, nestingherit, a tras într-un fundaş advers, portatrul clujenilor fiind în afara spaţiului porţii.  

Din acest moment însă, CFR a rămas singura echipă care a mai jucat fotbal până la final. În minutul 57, şi pe fondul unei dominări accentuate a clujenilor, în urma unei repuneri de la margine, mingea a ajuns la Camora, fundaşul a preluat scurt şi a tras puternic de la 20 de metri. 

Gazdele au trecut în avantaj în urma unei lovituri de la 11 metri discutabilă, transformată de Culio, în minutul 67.

Ultimul gol al meciului a venit tot în urma unei faze fixe, o centrare din corner fiind trimisă cu capul în poartă de  Vinicius, în minutul 74

CFR Cluj: Arlauskis - Manea, Vinicius, Boli, Camora - Djokovici (A. Mureşan '82), Bordeianu, Culio - Deac (Moutinho '84), Omrani, Costache (Păun '64). Antrenor Dan Petrescu;

FC Viitorul: Cojocaru - Mladen, Ţîru, Ghiţă, De Nooijer - Houri, T. Băluţă, Vînă (G. Ganea '70) - I. Hagi, Rivaldinho (Achim '64), Drăguş (Ciobanu '46). Antrenor Gheorghe Hagi.

Arbitri: Sebastian Colţescu - Ovidiu Artene şi Adrian Popescu - Robert Dumitru;

Tot astăzi, într-un alt meci din playoff-ul Ligii 1, Universitatea Craiova a învins Sepsi Sfantu Gheorghe. Singurul gol al meciului a fost marcat de Cicăldău în minutul 57. 

Clasament

1. CFR Cluj       44 de puncte

2. FCSB            39 de puncte

3. Univ Craiova 36 de puncte

4. FC Viitorul     30 de puncte, 

5. Astra Giurgiu 24 de puncte

6. Sepsi             20 de puncte
 

Program CFR

Astra (deplasare)

Craiova (acasă)

FCSB (deplasare)

Program FCSB 

Craiova (deplasare)

Sepsi (deplasare)

CFR Cluj (acasă)

Program Universitatea Craiova 

FCSB (acasă)

CFR (deplasarea)

Viitorul (acasă)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite