Luna noiembrie a fost luna marilor succese pentru naţionala României. După ce pe 15 noiembrie 1989, tricolorii au învins Danemarca cu 3-1 la Bucureşti şi au revenit în elita mondială, după 20 de ani de absenţă de la turneele finale ale CM, pe 17 noiembrie 1993 România a mai obţinut o victorie de răsunet, 2-1 cu Ţara Galilor, chiar la Cardiff, pe un stadion cu o atmosferă infernală. A fost victoria care ne-a trimis la Mondialul din America, unde Hagi şi compania aveau să facă cea mai frumoasă figură din istoria naţionalei.
Înainte de reperul Cardiff, situaţia era complicată în grupa noastră, o grupă extrem de puternică, cu Belgia, Cehoslovacia, Ţara Galilor, Cipru şi Feroe. La începutul preliminariilor, primele trei echipe, plus România, erau cotate cu şanse sensibil egale de calificare. Tricolorii, antrenaţi de Cornel Dinu (secundul său era Gino Iorgulescu), au început bine calificările şi în primele două meciuri au spulberat Feroe (7-0) şi Ţara Galilor (5-1), dar s-au stins pe parcurs: 0-1 în Belgia, 1-1 acasă cu Cehoslovacia şi apoi, în iunie 1993 a venit acel 2-5 la Kosice, contra Cehoslovaciei, care ne-a dat două goluri în opt jucători de câmp. După Kosice, Federaţia a decis să-l schimbe pe Cornel Dinu. S-a implicat în asta chiar premierul Nicolae Văcăroiu, dar Procurorul oricum fusese contestat puternic de cei peste 1000 de români care fuseseră la meci şi care-i scandaseră „Dinu, uiuiu, ia-ţi valiza şi te du!”, iar la finalul meciului au aruncat cu pietre şi cutii de conserve către banca noastră.
Dinu a dat vina pe autocar


Deşi era evident că scăpase lucrurile din mână, Cornel Dinu s-a prezentat la Comitetul Executiv sperând să-şi păstreze postul şi a explicat „judecătorilor” că meciul s-a pierdut deoarece jucătorii n-au avut posibilitatea de a efectua plimbarea de dimineaţă, întrucât gazdele nu le-au pus la dispoziţie un autocar. Nimic despre folosirea lui Silviu Lung, la 37 de ani, care nu mai jucase la naţională din 1991, dar încă evolua la Electroputere, sau despre utilizarea lui Neluţu Sabău ca fundaş dreapta. Supărat că a fost „executat”, Dinu a declarat că Mircea Sandu şi Mircea Angelescu, şefii de atunci ai fotbalului românesc, i-au decizi doar când sunt beţi şi că mai bine s-ar retrage de la FRF.
În fine, Dinu a devenit istorie pe banca naţionalei, iar frâiele primei reprezentative i-au fost înmânate lui Anghel Iordănescu, promovat la lot de pe banca Stelei. Misiunea lui Iordănescu? Aproape imposibilă. România mai avea trei meciuri de calificare, cu Feroe (deplasare), Belgia (acasă) şi Ţara Galilor (deplasare) şi trebuia să bată tot, dar şi să beneficieze de jocul rezultatelor. Belgia avea 14 puncte, România, Cehoslovacia şi Ţara Galilor câte 9 puncte, Cipru şi Feroe nu mai contau în ecuaţie. Tricolorii au învins cu 4-0 în Feroe (patru goluri Răducioiu), iar Ţara Galilor- Cehoslovacia a fost 2-2. Apoi noi am învins Belgia, 2-1 la Bucureşti, însă Ţara Galilor şi Cehoslovacia au bătut Cipru cu 2-0, respectiv 3-0. Şi s-a ajuns ca în ultima etapă din grupă, ambele meciuri să fie decisive. Ţara Galilor – România şi Belgia – Cehoslovacia porneau de la următoarea linie de clasament: Belgia 14 p, România 13 p, Cehoslovacia şi Ţara Galilor 12 p. La turneul final mergeau primele două clasate din fiecare grupă, fără baraj, ca acum, deoarece pe vremea aceea nu existau ţările ex-sovietice sau cele ex-iugoslave, numărul participantelor la preliminariile zonei europene fiind 36 faţă de 53 cât au fost în preliminariile pentru Brazilia 2014.
Misiune imposibilă pentru Iordănescu
În aceste condiţii, România era obligată să nu piardă, un egal ne-ar fi ţinut cu sufletul la gură pentru a vedea ce se întâmplă dincolo, iar o victorie ne-ar fi suit în avionul pentru SUA. Şi a venit 17 noiembrie. Stadionul din Cardiff, plin ochi, cu 40.000 de galezi care visau la a doua calificare din istoria naţionalei lor la un turneu final, după cea din 1958. Gazdele aveau echipă bună, excelau în special în atac unde cuplul Ian Rush – Dean Sauders, ambii de la Liverpool, era sprijinit de noua senzaţie a fotbalului galez, puştiul de doar 20 de ani Ryan Giggs, legitimat la Manchester United. România avea şi ea o echipă robustă, cu Hagi şi Sabău de la Brescia, Răducioiu de la Milan, Belodedici, de la Valencia, Lupescu, de la Leverkrusen, Dan Petrescu, de la Genoa, Dorinel  Munteanu şi Selymes, de la Cercle Bruges, şi Gică Popescu, de la PSV Eindhoven. În Liga I jucau doar Prunea şi Mihali (Dinamo) şi Ilie Dumitrescu şi Prodan (Steaua). „Era un meci de totul sau nimic, dar noi eram puternici. Niciodată nu ne-a fost frică de nimeni”, a povestit Hagi, cel care a şi deschis scorul în minutul 33, cu un şut de la 25 de metri, care l-a surprins pe bătrânul Southall.
La acest scor, România era deja calificată şi a slăbit motoarele, iar galezii au egalat după pauză, prin Saunders, în minutul 61, la capătul unei lovituri libere, jucată în cel mai pur stil britanic. Şi la acest scor România era calificată, deoarece la Bruxelles, Belgia şi Cehoslovacia se aflau la egalitate, 0-0. Peste două minute însă, totul se putea nărui. Şiretul Ian Rush l-a păcălit pe Dan Petrescu în careu şi a scos un penalty, dictat prompt de elveţianul Kurt Roethlisberger. Paul Bodin, expertul galezilor de la punctul cu var, a tras cu sete, da a nimerit transversala şi astfel a irosit şansa de calificare a galezilor. Tricolorii au mai înscris o dată, în final, prin Răducioiu, minutul 82, după o fază creeată de Ilie Dumitrescu. Răducioiu a fost golgheterul acelor preliminarii, cu nouă goluri marcate, dar aproape toate au plecat din paseele lui Hagi şi ale lui Ilie Dumitrescu. Belgia – Cehoslovacia s-a terminat 0-0, iar ierarhia la vîrf a grupei a fost: 1. România 15 p, 2 Belgia 15 p, 3. Cehoslovacia 13 p, 4. Ţara Galilor 12 p. Cât despre bara lui Bodin, galezii spun că aceasta tremură şi acum, atât de mare a fost frustrarea britanicilor cărora le-am luat calificarea din propria casă.


Ţara Galilor - România 1-2

Ţara Galilor: Southall - Philips, Young, Melville, Simons (Goss 53) - Speed, Horne, Bodin (M.Allen 69) - Saunders, Rush, Giggs

Romania: Prunea - D.Petrescu, Prodan, Belodedici, Selymes (D.Munteanu 74) - Sabău, Gh.Popescu, Lupescu, Hagi - Răducioiu, I. Dumitrescu (Mihali 89)
 

Au marcat: Saunders (61) / Hagi (32), Răducioiu (82)
Stadion: “National Ground” Spectatori: 40.000
Arbitru: Kurt Roethlisberger (Elvetia)

Tricolorii, sechestraţi pe aeroport
Victoria de la Cardiff şi calificarea României la Campionatul Mondial n-a căzut deloc bine galezilor, care şi-a vărsat supărarea pe delegaţiei tricolore, la întoarcerea acesteia din Ţara Galilor. Astfel, la plecarea de pe aeroport, jucătorii au fost percheziţionaţi şi trataţi ca nişte posibili infractori deşi era lesne de observat că formează delegaţia oficială a unei echipe de fotbal. „Am fost la Cardiff în 1993, când i-am bătut pe galezi cu 2-1. Nenorociţii ne-au arestat că i-am bătut. Noi eram la tribuna I şi cineva de la tribuna a 2-a a murit împuşcat cu un trasor trimis din zona noastră. Bănuiesc că un galez l-a împuşcat, a tras la întâmplare peste teren. A fost făcută o anchetă rapidă după meci, iar Hagi, Popescu, Răducioiu, Ilie Dumitrescu erau toţi cu pancarte "Wanted", ca în filme. I-au ţinut 3-4 ore pe băieţi în aeroport. Era ora 3 dimineaţa şi am sunat la Ambasadă, le-am zis că dorm ca boii pe coadă şi ăştia au arestat naţionala României. S-a vorbit la Ministerul de Externe şi i-au eliberat pe băieţi”, a povestit Corneliu Vadim Tudor, la câţiva ani de la incident. 

Tot mai târziu a ieşit la iveală şi un alt episod tensionat, petrecut de această dată în vestiarul nostru. “La pauză, înainte să ieşim înapoi pe teren, Hagi i-a cerut lui Iordănescu să ne lase puţin singuri. Cum a închis nea Puiu uşa, Gică a dat doi pumni într-un dulap şi a început să ţipe la noi: Bă, cine suntem noi? Vreţi să ne bată ăştia? Trebuie să ne calificăm, aţi înţeles asta?”, a dezvăluit Sabău, care are şi o explicaţie pentru asta: “După 1-0 pentru noi, ne cam relaxasem şi galezii veneau tăvălug spre poarta noastră. Hagi a simţit momentul şi bine  a făcut, pentru că repriza a doua se putea termina rău”.


„Înainte de meciul de la Cardiff, Iordănescu ne-a ţinut un discurs motivant şi foarte emoţionant. Mie şi lui Dan Petrescu ne-a dat lacrimile. Era un meci de totul sau nimic. Habar nu aveam dacă era vreo primă de calificare, era ultimul lucru care ne interesa”
Ilie Dumitrescu, fost internaţional

29 de goluri a marcat România în preliminariile pentru CM 1994, primind doar 12