Caracterizare grandioasă făcută de australieni Simonei Halep: „Probabil este viitorul număr 1 WTA“
0
Simona Halep va debuta în noul an la turneul de la Brisbane, care va începe pe 3 ianuarie, şi unde este favorita numărul 1.
Australienii i-au făcut un portret grandios Simonei Halep pe siteul oficial al turneului, considerând că este viitorul lider al clasamentului mondial feminin."Probabil că Simona Halep este viitorul număr 1 din tenisul feminin. La doar 24 de ani, are un joc complet. Se mişcă foarte bine, iar fizicul puternic reprezintă un punct forte. Reverul Simonei este de clasă mondială, dar în ultimul timp a devenit agresivă şi cu dreapta", este una dintre caracterizările elogioase la adresa jucătoarei noastre.
"Puţine dintre jucătoarele din WTA atrag simpatia fanilor şi a experţilor aşa cum o face Halep. Binecuvântată cu o tehnică sublimă, joc de picioare, viteză şi fizic, ea deţine toate ingredientele pentru a avea succes la cel mai înalt nivel. Şi în ciuda faptului că este una dintre cele mai scunde sportive din lume, Simona nu se mulţumeşte să întoarcă mingea în terenul advers - ea caută întotdeauna să joace un tenis agresiv, asemănător cu al idolului ei, Justine Henin", a fost aprecierea unui alt autor pe siteul oficial al turneului de la Brisbane.
Primul turneu al Simonei Halep din 2016 se vede şi în România. Află aici unde poate fi urmărit