VIDEO Meciul lui Mutu suspectat de blat pentru pariuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciurile aranjate pentru câştiguri la pariuri sunt un flagel în fotbalul mondial. Aproape că nu există ţară care să nu fie afectată. Ultimul scandal vine din Franţa, unde un meci de sâmbăta trecută, în care a evoluat şi Adi Mutu, Ajaccio-Montpellier (2-1), a intrat astăzi în vizorul autorităţilor.

Ministerul Justiţiei a deschis o anchetă, la sesizarea autorităţii pentru reglementarea jocurilor online (ARJEL). 

Preşedintele ARJEL, Jean-Francois Villotte, a declarat că vineri seară mai mulţi operatori online au anunţat un număr anormal de pariuri înregistrate la acest meci, dar şi sume foarte mari puse pe această partidă! Sume jucate pe victoria corsicanilor, care se luptă pentru evitarea retrogradării. 

Partida, una în care Mutu a evoluat până în minutul 28, când a ieşit accidentat, a fost una cu un scenariu cam suspect. 

Gazdele au evoluat în inferioritate din minutul 47, după eliminarea lui Diawara, au fost conduse cu 1-0, după reuşita lui Mounier (56), dar au câştigat pe final, cu două goluri în ultimele minute! 

În plus, la 0-0, în minutul 49, oaspeţii au ratat şi un penalty (!), iar reuşita egalizatoare a lui Ajaccio, din minutul 82, a venit tot în urma unui penalty, la o fază în care oaspeţii au rămas şi ei în inferioritate, după eliminarea lui Kaoutari! Victoria izbăvitoare a corsicanilor a picat în minutul 90+1, după golul lui Oliech. 

Vezi aici rezumatul partidei suspecte Ajaccio - Montpellier 2-1

Precentul din 2007

Nu este pentru prima dată când planează o suspiciune de aranjament asupra celor două echipe. Pe 18 mai 2007, într-un meci din etapa a 37-a, penultima, din Ligue 2, a fost blocat la pariuri. Asta după ce au existat informaţii că Montpellier se va impune în duelul cu corsicanii, pentru a evita retogradarea în a treia divizie. Montpellier era antrenată atunci de Roland Courbis, care sosise în acel sezon pe banca echipei din sudul Franţei. Chiar de la Ajaccio. 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite