Bella Italia: Squadra azzurra e în finala Euro 2020, după o victorie uriaşă, la penalty-uri, cu Spania
0O naţională care a arătat splendid, încă din prima zi a turneului, şi-a rezervat locul în meciul pentru trofeu (duminică, 11 iulie, ora 22.00, Pro TV), când va întâlni învingătoarea dintre Anglia şi Danemarca pe „Wembley“.
De 17 ani încoace, Campionatele Europene de fotbal programează, în diferite faze, un duel care se poate cataloga, fără exagerare, drept „ciocnirea titanilor“: Italia - Spania. Iar Euro 2020 a respectat tradiţia, aducând aceste două naţionale, cu patru titluri continentale între ele, faţă în faţă, în prima semifinală găzduită de „Wembley“ (Londra).
Şi aşa cum se întâmplă, de obicei, la acest nivel, două echipe stelare, de valori apropiate, au abordat un meci cu o miză uriaşă cu precauţie, fiind preocupate, în primul rând, să nu greşească. Astfel, a ieşit o primă repriză echilibrată, jucată într-un ritm acceptabil, dar din care marile ocazii de gol au lipsit.
Italia a fost periculoasă, în două rânduri, la un şut trimis în bară - ulterior, a fost semnalizată o poziţie de ofsaid - şi la un atac în care o ieşire hazardată a portarului Simon a creat panică în jurul careului spaniol. Replica ibericilor a venit, în minutul 25, la un şut din interiorul careului trimis de Dani Olmo. Donnarumma a salvat însă Italia, cu o intervenţie excelentă, iar la pauză s-a intrat cu un scor alb: 0-0.
Italia, contaatac de predat în şcoala de antrenori!
Partea secundă a oferit un fotbal mai generos, mai spectaculos. Şi nici n-a trebuit să aşteptăm prea mult pentru prima fază periculoasă de poartă. După un contraatac spaniol, Busquets a prins un şut splendid de la marginea careului care a trecut de puţin peste transversală (52).
Şi aşa cum era de aşteptat, într-un final, echilibrul într-o partidă pe muchie de cuţit s-a rupt după o fază superbă de contraatac, specialitatea Italiei, de predat în orice şcoală de antrenori din lume! Din trei pase, mingea a ajuns la Immobile al cărui şut a fost blocat de fundaşii spanioli. Mingea a ajuns însă la Federico Chiesa (23 de ani), venit din spate, care a marcat cu un şut extroardinar, la colţul lung, lăsându-l spectator pe Simon. Cu siguranţă, reuşita tânărului vârf de la Juventus l-a făcut mândru pe tatăl său, Enrico Chiesa, atacant în naţionala Italiei, la Euro 1996 şi la Mondialul din 1998.
Spania a presat, în căutarea golului egalizator, şi a fost răsplătită cu zece minute înainte de final. Alvaro Morata - a fost introdus în minutul 62 - a declanşat o acţiune electrizantă de la mijlocul terenului, iar după un schimb rapid de pase cu Dani Olmo l-a învins pe Donnarumma! Italia - Spania 1-1, după 80 de minute.
Aşa s-a şi terminat după expirarea timpului regulamentar, aşa că pentru a 6-a oară în acest European au urmat cele două reprize adiţionale. Şi o premieră istorică: Spania a devenit prima naţională ajunsă la prelungiri, în trei partide succesive.
Cum scorul a rămas neschimbat şi după 120 de minute, au urmat loviturile de departajare. Iată cum s-au executat:
*Ratare Italia: Locatelli (a apărat Simon)
*Ratare Spania: Dani Olmo (a trimis peste poartă)
*Gol Italia: Belotti
*Gol Spania: Moreno
*Gol Italia: Bonucci
*Gol Spania: Thiago
*Gol Italia: Bernardeschi
*Ratare Spania: Morata (a apărat Donnarumma)
*Gol Italia: Jorginho
Italia s-a impus cu 4-2 şi va juca, duminică, finala Euro 2020, fie cu Anglia, fie cu Danemarca. Va fi a patra finală continentală pentru Squadra azzurra, după cele din 1968, 2000 şi 2012. Singura câştigată a fost prima, acum 53 de ani!
CITEŞTE ŞI:
Euro 2020, ultimele partide
Semifinale
*Ieri, Londra: Italia - Spania 1-1 (4-2 după loviturile de departajare)
*Astăzi, Londra, ora 22.00: Anglia - Danemarca
Finala
*11 iulie, Londra, ora 22.00
Pro TV transmite Euro 2020 în România.