Begu, victorie uriaşă la Roma: a ajuns în turul II după un meci fabulos. A învins o adversară venită din calificări
0La începutul săptămânii, bucureşteanca de 24 de ani a atins cea mai bună clasare din cariera ei de până acum, urcând pe 31 în ierarhia WTA. Astăzi, ea a trăit o partidă dramatică, dar cu un final fericit.
Zi perfectă până acum pentru românce, la Roma. Dacă Halep şi Dulgheru au trecut de turul I, la dublu, respectiv simplu, Irina Begu a obţinut şi ea o victorie spectaculoasă.
Calificată direct pe tabolul principal, bucureşteanca a întâlnit o jucătoare venită din calificări, Urszula Radwanska (Polonia, 109 WTA).
Românca a condus cu 4-1 în primul set, dar l-a pierdut cu 4-6. Apoi însă, s-a dezlănţuit, impunându-se cu 6-2, 6-1 în următoarele două seturi.
În turul II, Begu va juca împotriva lui Angelique Kerber (Germania, 11 WTA), care a învins-o pe Alize Cornet (Franţa, 28 WTA), în runda inaugurală.