Baschetbalistul american Jérôme LaGrange vrea să deschidă în România o sală de baschet pentru amatori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jérôme LaGrange, baschetbalist american
Jérôme LaGrange, baschetbalist american

Jucătorul american de baschet Jérôme LaGrange, care în sezonul 2011-2012 a făcut parte din echipa U Mobitelco Cluj, este decis să revină în România.

Sportivul vrea să pună bazele unei săli de baschet unde oamenii obişnuiţi, de toate vârstele, care vor să practice unul dintre cele mai iubite sporturi de pe mapamond: baschetul. De asemenea, aceştia îşi vor putea menţine condiţia fizică, jucând într-un mod organizat. „În Statele Unite, astfel de centre de baschet sunt foarte multe şi extrem de frecventate. În aproape fiecare cartier sau stradă există un teren de baschet în aer liber sau acoperit. 

Ştiu că în România, fotbalul este pe primul loc în inimile oamenilor, dar baschetul este printre cele mai practicate sporturi din ţara voastră. În perioada cât am locuit în România, am întâlnit mulţi fani care mi-au spus că vor să joace baschet dar nu au unde şi cu cine. Am jucat în mai multe campionate europene, însă la Cluj m-am simţit cel mai bine. Îmi plac oamenii din România şi cu mulţi dintre prietenii pe care mi i-am făcut aici ţin în continuare legătura“, a arătat Jérôme LaGrange pentru iClara.ro.

Ştiri pe aceeaşi temă:

Virgil Stănescu şi Ruxandra Dragomir, premiaţi pentru excelenţă în sport

Preşedinte-jucător la Steaua EximBank, Virgil Stănescu e pictor în devenire

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite