Australian Open 2015: Culoar bun şi pentru Irina Begu. Următorul adversar n-ar trebui să-i pună mari probleme. Cum poate ajunge să joace cu Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Begu surprinde plăcut la Australian Open
Irina Begu surprinde plăcut la Australian Open

Irina Begu reuşeşte o evoluţie exemplară la Australian Open 2015, undea  trecut deja în turul al treilea, după ce a bătut-o pe Siniakova.

Şansa pare să fie de partea Irinei (numărul 42 WTA) şi în şaisprezecimile de finală ale Australian Open, acolo unde va avea parte de un adversar destul de facil. ea va da piept cu nemţoaica Karine Witthoeft, numărul 104 mondial, o jucătoare de tenis care are numai 19 ani şi nu a câştigat niciun turneau WTA în cariera sa. 

Următorul meci al Irinei Begu va avea loc în noaptea cde joi spre vineri, de la ora 02.00

Irina Begu poate spera chiar mai departe, deoarece după nemţoaică, în calea sa va ieşi, în cazul în care trece de Witthoeft, învingătoarea dintre Caroline Garcia (locul 36 WTA), din Franţa, şi Eugenie Bouchard (locul 7 WTA). 

Abia în sferturile de finală lucrurile se pot complica mult, deoarece Irina este pe partea de tablou a Mariei Şarapova. Rusoaica a fost însă la un pas de eliminare azi noapte, câtigând greu, în trei seturi, 6-1,4-6, 7-5, în faţa conaţionalei sale Alexandra Panova (numărul 150 WTA). Şarapova va juca mai departe cu Zarina Dyas (Kazahstan)- numărul 31 mondial.

Într-o variantă super-optimistă, în semifinale, Irina Begu poate ajunge faţă în faţă cu Simona Halep, în ceea ce ar fi o premiră absolută pentru tenisul românesc.

Povestea lui Marius Copil, supriza tenisului masculin românesc

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite