Astana e „CraiOlguţa“: povestea echipei create de un dictator care a ajuns în grupele Ligii. Ce român a fost acolo

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fotbaliştii de la Astana au celebrat în Cipru o calificare istorică. FOTO: Guliver / GettyImages
Fotbaliştii de la Astana au celebrat în Cipru o calificare istorică. FOTO: Guliver / GettyImages

Kazahstan va avea, în premieră, o formaţie în grupele celei mai importante competiţii intercluburi. Iar viitoarele ei adversare „tremură“ deja, însă nu din motive fotbalistice.

În România, dispariţia echipelor de tradiţie din cauza crizei a dat naştere la formarea unor „clone“, CS U Craiova, ACS Poli Timişoara şi Târgu-Mureş fiind doar câteva exemple.

Dacă la noi, aceste grupări s-au mulţumit cu o prezenţă în Liga I sau, în cazul mureşenilor, cu o participare în preliminariile Ligii Europa, în schimb, în Kazahstan, ambiţiile unui preşedinte dictator şi banii guvernului tocmai au adăugat o pagină în istoria Ligii Campionilor.

Miercuri, în returul play-off-ului cu APOEL (Cipru), Astana a smuls un 1-1 în deplasare, după o victorie cu 1-0 acasă, devenind prima formaţie din Kazahstan calificată la masa bogaţilor. „Adevărul“ vă prezintă scurta şi fascinanta poveste a acestei grupări.

Au cinci trofee în şase ani

În 1997, preşedintele Kazahstanului, dictatorul Nursultan Nazarbayev, a mutat capitala ţării din Almaty, un oraş cu 1,5 milioane de locuitori, în Astana, un oraş la 1.000 de kilometri distanţă, cu o populaţie de 600.000 de oameni.

Odată cu decizia luată de Nazarbayev, faţa oraşului Astana s-a schimbat radical. Astăzi, capitala Kazahstanului se poate mândri cu clădiri moderne de ridicarea cărora s-au ocupat arhitecţi celebri, precum englezul Norman Foster. Mutarea capitalei în Astana a adus şi revigorarea fotbalului în acest oraş. 

La 27 decembrie 2008, două grupări din Almaty, Megasport şi Alma-Ata, au fuzionat, formând Lokomotiv Astana. În 2011, clubul şi-a schimbat denumirea în Astana. Un proiect susţinut de guvern la ordinul lui Nazarbayev, Astana are resurse financiare incomparabile cu cele ale rivalelor. Tocmai de aceea, echipa şi-a permis, încă de la înfiinţare, atragerea celor mai buni jucători autohtoni din campionatul intern, dar şi achiziţionarea unor vedete internaţionale, cele mai multe aduse din spaţiul ex-sovietc. Rusul Yegor Titov şi uzbecul Maksim Shatskikh sunt cei mai cunoscuţi fotbalişti care au evoluat pentru Astana.

Deşi are doar şase ani de existenţă, clubul are deja o vitrină mare de trofee:

*Titlul (1): 2014

*Cupa Kazahstanului (2): 2010, 2012

*Supercupa Kazahstanului (2): 2011, 2015

Pe lângă aceste trofee, echipa a avut şi două clasări pe locul 2 în campionat (2009 şi 2013) şi o finală pierdută în Supercupa Kazahstanului (2013).

Andone, schimbat după patru luni

Ioan Andone a pregătit Astana, între 22 iulie 2013 şi 27 noiembrie 2013. În cele patru luni, „Fălcosul“ a terminat pe locul 2 în campionat, la un punct de Şahtior Karagendy, clasare care a asigurat prezenţa în preliminariile Ligii Europa. Totuşi, contractul lui Andone n-a fost reînnoit, întrucât el a ratat câştigarea campionatului.

De la 0-6 cu Botev la grupele Ligii

Chiar dacă Astana a luat primul trofeu, Cupa Kazahstanului, la un an de la înfiinţare, echipa n-a putut participa în cupele europene, întrucât n-avea trei ani de existenţă, aşa cum cere UEFA. 

Prima participare a venit în 2013, tot după câştigarea competiţiei KO, şi a fost o dezamăgire: Astana a ieşit din preliminariile Ligii Europa după un 0-1 şi 0-5 cu Botev Plovdiv (Bulgaria).

În 2014, tot în preliminariile Ligii Europa, Astana s-a descurcat mult mai bine, dar s-a oprit în play-off:

*Turul I preliminar: 4-1 şi 2-0 cu Pyunik (Armenia)

*Turul II preliminar: 3-0 şi 0-1 cu Hapoel Tel Aviv (Israel)

*Turul III preliminar: 1-1 şi 3-0 cu AIK Stockholm (Suedia)

*Play-off: 0-3 şi 0-4 cu Villarreal (Spania)  

În sezonul actual, Astana a avut următorul traseu în drum spre grupele Ligii Campionilor:

*Turul II preliminar: 0-1 şi 3-1 cu Maribor (Slovenia)

*Turul III preliminar: 0-0 şi 4-3 cu HJK Helsinki (Finlanda)

*Play-off: 1-0 şi 1-1 cu APOEL (Cipru)

Portughezii ar ajunge mai uşor la New York

Astana va deveni, astfel, cel mai estic oraş care va găzdui meciuri din grupele Ligii Campionilor, iar echipele care vor fi nevoite să se deplaseze acolo „tremură“ deja. Asta deoarece Astana e a doua cea mai friguroasă capitală din lume, după Ulaanbaatar (Mongolia). 

Apoi, deplasările acolo vor fi un coşmar din cauza distanţei. Porto, de exemplu, ar avea de călătorit 6.000 de kilometri până acolo, iar Benfica peste 6.100. Pentru ambele formaţii portugheze, o deplasare la New York ar fi mai scurtă şi mai accesibilă!

Alte calificări-surpriză în grupele Ligii Campionilor în ultimii 10 ani

Sezon Echipă Ce a făcut

2005-2006 FC Petrzalka (Slovacia) locul 3 din 4 în grupa H cu şase puncte

2006-2007 Levski Sofia (Bulgaria) locul 4 din 4 în grupa A cu zero puncte

2008-2009 Anorthosis (Cipru) locul 4 din 4 în grupa B cu şase puncte

2008-2009 BATE Borisov (Belarus) locul 4 din 4 în grupa H cu trei puncte

2009-2010 Debrecen (Ungaria) locul 4 din 4 în grupa E cu zero puncte

2014-2015 Maribor (Slovenia) locul 4 din 4 în grupa G cu trei puncte

Coşmarul Stelei a ieşit

BATE Borisov (Belarus) va juca pentru al doilea sezon consecutiv în grupele Ligii Campionilor, după ce a eliminat coşmarul Stelei, Partizan Belgrad. Formaţia belarusă s-a impus, acasă, scor 1-0, iar în retur a pierdut cu 1-2, obţinând calificarea datorită golului înscris în deplasare.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite