Asta înseamnă să fii disperat: cum a rezistat Miriuţă la Dinamo. Culisele unei situaţii tragicomice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La Dinamo e o situaţie atât de ridicolă, încât până şi Cornel Dinu a fost nevoit să remarce ironic: „Prostia e infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei, prostia nu“.

În decurs de 24 de ore, clubul a încercat să-l dea afară pe Vasile Miriuţă, însă, mai întâi, a constatat că n-are de unde să-i dea aproape 100.000 de euro pentru rezilierea contractului. Iar apoi, s-a mai ivit o problemă: nici cel care ar fi trebuit să-l înlocuiască pe Miriuţă, adică Niculescu, n-a vrut să vină!

„Nu pot să neg oferta. Am fost sunat de conducerea clubului, le-am mulţumit frumos că s-au gândit la mine, dar am refuzat. Am un respect deosebit pentru oamenii de-aici. Mi-au oferit şansa de a reveni în Liga I în primăvară. Am făcut lucruri frumoase împreună şi am considerat că nu pot lăsa echipa la jumătate de drum“, a declarat tehnicianul celor de la FC Voluntari.

Tot acest haos a dus la anularea antrenamentului de ieri dimineaţă, în condiţiile în care pentru Dinamo urmează un meci crucial cu CSMS Iaşi (sâmbătă, ora 20.45, Digi Sport, Dolce Sport, Look TV). Miriuţă va fi pe bancă şi la această partidă, însă e clar că orice alt rezultat în afară de victorie va duce la schimbarea sa din funcţie.

I s-a reproşat că nu crede în play-off

Actualul antrenor şi-a scos şefii din sărite după ce, duminică, la finalul înfrângerii cu CFR Cluj (0-2), a spus că Dinamo ar trebui să-şi ia gândul de la play-off şi o clasare între primele 6. „El trebuie să creadă în realizarea obiectivului“, a declarat managerul roş-albilor, Alexandru David.

Exact asta i s-a şi tranmis lui Miriuţă după şedinţa de ieri dimineaţă: că trebuie să ducă echipa în play-off, primul pas spre realizarea acestui obiectiv fiind o victorie cu CSMS Iaşi.

„Urecheat“ de Negoiţă şi de David, antrenorul bucureştenilor şi-a schimbat discursul după întâlnirea de ieri. „N-am zis niciodată că n-avem şanse la play-off, am spus că e greu. Primul joc e sâmbătă şi trebuie să-l câştigăm. Domnii Negoiţă şi David m-au chemat să-mi spună că au încredere în mine şi că mă susţin în continuare. E un moment greu, dar îl vom depăşi împreună“, a afirmat Miriuţă.

30.000 de euro ar fi trebuit să plătească Dinamo pentru clauza de reziliere a contractului pe care Claudiu Niculescu îl are la Voluntari.       
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite