Arena Naţională, în lucru. Gazonul va fi schimbat pentru „dubla“ cu Ungaria şi Turcia
0În curând vor fi demarate pe Arena Naţională lucrări de reparare a gazonului, în vederea „dublei“ pe care selecţionata lui Victor Piţurcă o va susţine în cadrul preliminariilor pentru Campionatul Mondial 2014, cu Ungaria (6 septembrie) şi Turcia (9 septembrie).
Gazonul de pe Arena Naţională va fi schimbat, având drept termen limită de încheiere a lucrărilor luna septembrie, când „tricolorii“ vor disputa următoarele meciuri oficiale. Până atunci mai este de jucat doar un meci, Steaua - Legia Varşovia, din playoff-ul grupelor Champions League. Partida este programată pe 21 august, începând cu ora 21.45 şi va fi ultima înainte de începerea lucrărilor.
Până acum, gazonul de pe Arena Naţională a fost schimbat de cinci ori în decursul a trei ani şi au existat constant plângeri şi conflicte pe tema stării proaste în care se găseşte constant terenul de joc.
Ştiri pe aceeaşi temă:
Emeric Ienei, dezamăgit de amicalul România - Slovacia
Selecţionerul Slovaciei: „Am impresia că în echipa României ceva nu funcţionează bine“
Căpitanul oaspeţilor, Hamsik: „Fără Mutu naţionala nu mai e la fel“