Arabii îl aruncă pe Sânmărtean ca pe o măsea stricată: de ce fostul mijlocaş al Stelei nu va mai continua la Al-Ittihad

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sânmărtean (stânga) şi Szukala vor pleca de la Al-Ittihad
Sânmărtean (stânga) şi Szukala vor pleca de la Al-Ittihad

Un jucător de mare calitate, Sânmărtean a avut mai mereu probleme, atunci când s-a transferat în străinătate, iar acum aceste probleme au recidivat.

În 2003, Lucian Sânmărtean era considerat o mare speranţă a fotbalului românesc. Atunci, s-a transferat la Panathinaikos, dar, până în 2007, n-a bifat decât 27 de prezenţe în tricoul grecilor.

Motivul? O accidentare la genunchi din cauza căreia nici la Utrecht (Olanda) n-a reuşit să aibă mai mult de 16 apariţii într-un sezon.

Sânmărtean a scăpat de problemele medicale doar după ce s-a întors în România. În iarnă însă, el a fost atras de petrodolarii arabilor şi, ofertat de Victor Piţurcă, a semnat cu Al-Ittihad (Arabia Saudită). Această noua aventură externă e pe cale să se încheie tot din cauza unei probleme medicale.

Potrivit „Akhbaar24“, fostul stelist a suferit o accidentare în ultimele două etape ale sezonului trecut şi testele efectuate de medici au relevat că Sânmărtean are o problemă cronică. Cum vindecarea necesită o perioadă mai lungă, Al-Ittihad s-a hotărât să încheie conturile cu Sânmărtean.

Pleacă şi Szukala

Şi celălalt fotbalist luat de Piţurcă la Al-Ittihad, Lukasz Szukala, va pleca din Arabia Saudită în următoarea perioadă. Formaţia din Jeddah are deja patru stranieri în lot şi stoperul polonez nu e dorit de şefii clubului.

Boloni nu i-a putut salva

Chiar dacă Al-Ittihad l-a numit pe Ladislau Boloni pe banca tehnică, antrenorul de 62 de ani n-a putut împiedica iminentele plecări ale lui Sânmărtean şi Szukala. Asta deoarece, în zona Golfului Persic, conducătorii şi nu antrenorul au ultimul cuvânt în privinţa transferurilor.

Potrivit kooora.com, soarta lui Sânmărtean şi Szukala a fost pecetluită deja şi de acum singura problemă e cea legată de despăgubirile pe care le vor primi cei doi pentru rezilierea contractului.

„Adevărul“ a scris, încă de săptămâna trecută, că în cazul în care va pleca de la Al-Ittihad, aproape sigur, Lucian Sânmărtean va reveni la Steaua.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite