Aproximativ 800 de suporteri la mitingul organizat de fostul lider al galeriei steliste, Jan Pavel

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sute de suporteri au participat la mitingul organizat la stadionul Steaua de fostul lider al galeriei steliste, Jan Pavel / Foto MEDIAFAX
Sute de suporteri au participat la mitingul organizat la stadionul Steaua de fostul lider al galeriei steliste, Jan Pavel / Foto MEDIAFAX

Aproximativ 800 de suporteri participă, sâmbătă, la mitingul organizat la stadionul Steaua de fostul lider al galeriei steliste, Jan Pavel, sub deviza „Pe 24 octombrie ne luăm clubul înapoi“.

Fanii au venit la miting cu steaguri în culorile roşu şi albastru, cu drapelul României, precum şi cu un banner cu mesajul: "Vor veni vremuri mai bune".

Suporterii au scandat injurii la adresa finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, şi la adresa rivalelor Rapid şi Dinamo, precum şi: "Suntem noi, Steaua suntem noi". "La puşcărie Gigi, la puşcărie", au mai scandat fanii.

Jan Pavel a propus înfiinţarea unei societăţi deschise pe acţiuni nominative, iar fiecare suporter să achiziţioneze câte o acţiune în valoare de 10 euro. Liderii stelişti mizează pe aportul a 5 milioane de fani din toată ţara, iar sumele strânsă să achiziţioneze marca şi palmaresul clubului de fotbal.

Fostul lider al galeriei steliste Jan Pavel organizează un miting la Stadionul Steaua din Bulevardul Ghencea, sub deviza "Pe 24 octombrie ne luăm clubul înapoi", cu referire la gruparea de fotbal patronată de Gigi Becali. Mitingul a fost autorizat de Primăria Capitalei.

Vineri, finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că a făcut o plângere penală împotriva lui Jan Pavel, pentru instigare la violenţă, acuzându-i totodată pe conducătorii clubului sportiv al armatei că încearcă o "mineriadă", prin susţinerea mitingului organizat de fostul lider de galerie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite