UPDATE Audierile în Dosarul transferurilor vor fi reluate la data de 9 mai! Ioan Becali refuză să mai dea declaraţii în acest caz

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei opt inculpaţi în „Dosarul Transferurilor“
Cei opt inculpaţi în „Dosarul Transferurilor“

După exploziile din Boston, azi, şi în România putem asista la „explozii“, însă de altă natură. În două dintre cele mai mediatizate dosare în care sunt implicate o serie de personaje extrem de controversate se poate da, azi, un verdict.

UPDATE 20.30 Instanţa a hotărât ca audierile să se reia pe 9 mai, la ora 9 dimineaţa. Ioan Becali a afirmat că el refuză să mai dea declaraţii în acest caz

UPDATE 20.00 Dosarul Terenurilor, în care este implicat Gigi Becali, a fost amânat pentru 23 aprilie. 

UPDATE 19.52. Procurorii şi judecătorii l-au asaltat cu întrebări pe Gică Popescu, întrebări legate de transferul lui Sânmărtean la Panathinaikos: “Cine a semnat actele de transfer, Ioan sau Victor Becali?  Aveţi cunoştinţă de contractul încheiat la aceeaşi dată cu o sumă mult mai mică, de 600.000 de dolari? Din partea societăţii olandeze a fost cineva?”. “Nu ştiu, nu-mi amintesc. La rugămintea domnilor Becali am ajuns în Grecia pentru a le traduce, pentru că au avut încredere mai mare în mine decât într-un translator”.  

UPDATE 19.30 În timp ce Gică Popescu povestea cum a renunţat el la 1 milion de dolari pentru a se transfera de la Galatasaray la Lecce, în sală a intrat “expertul în penal”, Gigi Becali. “Baciul” a continuat: “Turcii de la Galata voiau să facă o echipă puternică, cu români, aşa cum a fost în perioada mea cu Hagi şi m-au mandatat să aduc trei jucători, printre care şi Bratu. Atunci am simţit că este ocazia să-mi pot recupera sumele pe care le-am lăsat când am plecat”. Plictisit, Gigi a ieşit din sală pentru a vorbi cu ziariştii din nou.   

UPDATE 19.12 Toate cererile de amânare ale avocaţilor au fost respinse şi încep audierile! Gică Popescu e primul! 

"Îmi menţin declaraţiile. Aş vrea să fac anumite completări. Aş începe cu Sînmărtean. Domnii Pădureanu şi Victor Becali au fost acolo. Dar nici unul nu vorbea engleza. Mi-au cerut să traduc documentele. Singura mea implicare a fost aceasta", a spus Popescu.

UPDATE 18.47 Au început audierile, avocatul fraţilor Becali şi a lui Borcea, Doru Viorel Ursu, a cerut adăgarea de noi înscrisuri. Ceilalţi avocaţi cer alt termen pentru cititrea acestor înscrisuri. Avocaţii de la Oţelul şi Rapid invoacă vicii de procedură. Procurorii solicită începerea audierilor celor prezenţi: "Mereu se aduc înscrisuri noi, e nepermis. E ostentativ!". În scurt timp se va decide: ori se acordă un alt termen, ori începe audierea celor prezenţi. 

UPDATE 17.26 Audierile în Dosarul Terenurilor MApN continuă de peste opt ore.

UPDATE 17.09 Se pare că va urma o nouă amânare în "Dosarul Transferurilor", deoarece instanţa a comis o eroare, citând greşit numele unei echipe de fotbal implicate în acest caz: "CS Oţelul" în loc de "SC Oţelul".

UPDATE 17.04 Mihai Stoica, Giovani Becali şi Ioan Becali au ajuns şi ei la sediul ICCJ, urmând să facă declaraţii în faţa judecătorilor. 

UPDATE 16.44 La audieri a ajuns şi patronul Rapidului, George Copos.

UPDATE 16.12 La sediul ICCJ au ajuns alţi doi dintre inculpaţi, Cristi Borcea şi Gigi Neţoiu. Borcea nu a dat vreoo declaraţie, în timp ce Neţoiu a precizat că speră ca judecătorii să dea sentinţa finală azi.

UPDATE 15.45 - Audierile continuă de mai bine de 6 ore în „Dosarul Terenurilor“.

UPDATE 15.21 - Jean Pădureanu a ajuns şi el la ICCJ.

UPDATE 15.00 - „Dosarul Transferurilor“ a fost amânat pentru ora 16.30. Dintre inculpaţi, deocamdată, la Înalta Curte a venit doar Gică Popescu. 

UPDATE 14.08 - Gigi Becali s-a întors la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

UPDATE 13.37 - E audiat un alt martor, Ion Săndulescu.

UPDATE 12.35 - Gigi Becali a părăsit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La plecare, a vorbit despre proces şi despre comportamentul său în timpul audierilor.

„Sunt expert în materie penală, fiindcă am făcut 3 ani la Facultatea de Drept. În plus, am tot venit aici cu diferite procese. Pot să mă fac avocat. După aia, o să intru într-un proces de simpatie cu judecătorii“, şi-a început Becali discursul.

„Nu ştiam că MApN nu e proprietarul terenurilor la acea vreme. Ceea ce a spus Valeriu Stoica a fost un lucru extraordinar: statul nu avea titlu în acel moment. Orice rechiziţie nu întrerupe drepturile de proprietate, deci tot timpul prorietarul a fost proprietar. Înseamnă că nu există prejudiciu, deci nu există faptă! S-a îmbogăţit statul fără justă cauză“, a adăugat latifundiarul la Digi Sport.

UPDATE 12.15 - În „Dosarul Terenurilor MApN“ sunt audiaţi acum martorii. Primul chemat a fost Flavius Baias, fost secretar de stat în Ministerul Apărării.

În timpul audierilor, Gigi Becali a fost „tras de ureche“, de mai multe ori, de preşedintele Înaltei Curţi, Livia Stanciu. Deranjată de faptul că Becali vorbea tare şi peste ceilalţi, Stanciu l-a atenţionat să se potolească.

„Ce am făcut? Am fost cuminte până acum. OK. Mă scuzaţi. O să fiu cuminte de acum“, a replicat patronul Stelei.

UPDATE 10.11 - Gigi Becali a ajuns la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie e programat, de la ora 9, un nou termen în „Dosarul Terenurilor MapN“ în care Gigi Becali e acuzat că ar fi prejudiciat statul cu aproape 900.000 de dolari. 

Potrivit procurorilor, între 1996 şi 1999, MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu Gigi Becali, patronul Stelei primind 28,89 ha de teren arabil intravilan. În urma schimbului, statul român a fost prejudiciat cu 892.758 de dolari. Cel care a facilitat transferul a fost Victor Babiuc, ministrul Apărării din acea vreme. 

Rapidiştii visează la condamnarea lui Meme

Tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, însă de la ora 15, va avea loc un nou episod din „Dosarul Transferurilor“ în care Ioan Becali, Victor Becali, George Copos, Mihai Stoica, Cristi Borcea, Gigi Neţoiu, Jean Pădureanu şi Gică Popescu sunt acuzaţi că ar fi prejudiciat statul cu 10 milioane de dolari în urma a 12 transferuri.

De altfel, în timpul derby-ului Rapid – Steaua, fanii giuleştenilor i-au „urat“, printre altele, lui Mihai Stoica să fie condamnat la puşcărie şi închis într-o celulă cu doi rapidişti.

Pedepsele primite de cei opt inculpaţi în „Dosarul Transferurilor“ la Curtea de Apel

Ioan Becali – 8 ani de închisoare

Victor Becali – 7 ani de închisoare 

George Copos – 5 ani de închisoare

Mihai Stoica – 4 ani de închisoare

Cristi Borcea – 7 ani de închisoare

Gigi Neţoiu – 3 ani de închisoare*

Jean Pădureanu – 3 ani de închisoare*

Gică Popescu – 3 ani de închisoare*

*Cu suspendare

RĂMÂI PE ADEVARUL.RO PENTRU ULTIMELE NOUTĂŢI ÎN CELE DOUĂ DOSARE

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite