ANALIZĂ Daum nu face minuni. Ce au reuşit ceilalţi selecţioneri străini la naţionale pe care le antrenează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Christoph Daum a făcut cinci puncte cu naţionala României în trei partide şi sunt destui cei care strâmbă din nas la adresa lui.

Senzaţia generală e că se putea mai mult, realitatea e că am avut destule momente în care au jucat prost demonstrând că nu suntem ceea ce ne place să credem că am putea fi. Cine a crezut că Daum are bagheta magică şi va transforma în timp record o echipă prăbuşită, care a plecat prima acasă de la Euro 2016, într-una vioaie s-a înşelat. Nici Daum nu e vreun magician, nici România n-are fotbalişti care să explodeze peste noapte, iar statistica ne arată că nici în alte părţi nu se întâmplă asta.
Christoph Daum este unul dintre cei 12 selecţioner străini ai echipelor de pe Bătrânul Continent. Într-un clasament al realizărilor din aceste preliminarii, Daum pare un selecţioner de mijloc. Se poate şi mai bine, dar şi mai rău. Neamţul e pe locul 5, cu cinci puncte obţinute. În preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018. Toţi cei dinaintea sa au însă câteva argumente în favoarea lor.

Prosinecki e performer

Bosniacul Petkovici, care trăieşte în Elveţia de 30 de ani, fiind şi cetăţean al acestei ţări, pregăteşte Elveţia din 2014. La fel şi croatul Prosinecki, selecţionerul Azerbaidjanului, care a strâns şapte puncte, învingând Norvegia şi San Marino şi remizând în Cehia. Prosinecki este performerul preliminariilor din acest punct de vedere, reuşind cu o echipă mică să fie pe locul doi în grupa Germaniei.
Conaţional cu Daum, Michael Skibbe a preluat Grecia în 2015. Are nouă puncte în actuala campanie, învingând Gibraltarul, Cipru şi Estonia. Rezultate corecte, putem spune, obţinute de Skibbe, cu o echipă care a fost ruşinea preliminariilor pentru Euro 2016, şi care a răams mult datoare tuturor.

Echipele mari sunt avantajate

Un parcurs cu adevărat remarcabil are Roberto Martinez, cu Belgia, echipă care a călcat totul în picioare sub comanda noului antrenor: 4-0 cu Bosnia, 3-0 cu Cipru şi 6-0 cu Gibraltar. Spaniolul a adus un plus de vigoare echipei construite de Marc Wilmots şi rezultatele se văd, beneficiind şi de o arie de selecţie net superioară celei a României.

Restul selecţionerilor străini nu fac minuni, cum trebuie să recunoaştem că nici Daum nu face. Tot statistica arată şi că selecţionerii nou, numiţi în această vară, au nevoie de timp. În cazul echipelor mari, gen Spania sau Italia, unde au la dispoziţie mulţi jucători de valoare, e mai uşor, pentru că se bazează pe loturi deja conturate. Un caz special este cel al Islandei, unde fostul secund, Heimir Hallgrimson continuă cu succes munca începută alături de Lars Lagerback.

Aşadar, judecarea şi punerea la zid a lui Christop Daum, după doar trei meciuri, ar fi măsuri pripite. Neamţul a făcut destule lucruri bune, de la promovarea unor tineri şi până la schimbarea atmosferei de la lot, unde se ştie că atât pe timpul lui Iordănescu cât şi pe cel al lui Iordănescu rar se putea schimba un zâmbet. Pe de altă parte, acelaşi Daum, care uneori încântă, are momente în care face mutări inexplicabile. A făcut o formaţie ciudată cu Muntenegru şi n-a impus fotbaliştilor agresivitate în partida contra Kazahstanului. Timpul va demonstra însă dacă numirea sa a fost o decizie insiprată sau doar o găselniţă a actualei conduceri a FRF. 

Meciurile României sub comanda lui Daum
România – Muntenegru 1-1
Armenia – România 0-5
Kazahstan – România 0-0

Următorul meci al României este pe 11 noiembrie cu Polonia, la Bucureşti

Antrenori străini la echipe din Europa

Vladimir Petkovici (bosniac ) – Elveţia – 9 puncte
Roberto Martinez (spaniol) – Belgia – 9 puncte
Mikael Skibbe (german) – Grecia – 9 puncte
Robert Prosinecki (croat) – Azerbaidjan – 7 puncte
Christoph Daum (german) – România – 5 puncte
Bern Storck (german) – Ungaria – 4 puncte
Lars Olsen (danez) – Feroe – 4 puncte
Marcel Koller (elveţian ) – Austria – 4 puncte
Hans Backe (Suedia) – Finlanda – 1 punct
Vladimir Weiss (slovac) – Georgia – 1 punct
Pietro Ghedin (Italia) – Malta – 0 puncte
Rene Pauritsch (Austria) – Liechenstein – 0 puncte

Selecţioneri noi, numiţi în această vară
Roberto Martinez – Belgia – 9 puncte
Julen Lopetegui – Spania – 7 puncte
Heimir Hallgrimson – Islanda – 7 puncte
Giampiero Ventura – Italia – 7 puncte
Janne Andersson – Suedia – 7 puncte
Christoph Daum – România – 5 puncte
Andrei Sevcenko – Ucraina – 5 puncte
Martin Reim – Estonia – 3 puncte
Karel Jarolim – Cehia – 2 puncte
Hans Backe – Finlanda – 1 puncte
Sam Allardyne înlocuit cu Gareth Southgate (interimar) – Anglia – împreună au făcut 7 puncte

Selecţioneri numiţi la începutul anului
Slavojub  Muslin – Serbia – 7 puncte
Ljubisa Tumbakovici – Muntenegru – 7 puncte
Elisha Levy – Israel – 6 puncte
Age Hareide – Danemarca – 3 puncte
Vladimir Weiss – Georgia – 1 punct
Igor Dobrovolski – Moldova – 0 puncte
Christakis Christoforou – Cipru – 0 puncte

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite