ANALIZĂ Cinci echipe sunt calificate în optimile Ligii Campionilor. Buffon, Bale, Casillas şi Falcao - performerii etapei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gianluigi Buffon
Gianluigi Buffon

După ce Arsenal, PSG, Atletico Madrid şi Bayern Munchen au obţinut, marţi seară, biletele pentru optimile Ligii Campionilor, în urma partidelor de miercuri seară doar Borussia Dortmund şi-a mai asigurat matematic calificarea în primăvara UCL.

Cel mai spectaculos meci al serii a fost cel de la Varşovia, dintre Legia şi Real Madrid. Partida jucată fără spectatori s-a încheiat la egalitate, 3-3, deşi formaţia lui Zidane conducea în minutul 40 cu 2-0. Iar scorul a ajuns la un moment dat 3-2 pentru gazde, Real fiind salvată de ruşine cu golul lui Kovacici, din minutul 85. A fost pentru prima dată când Real Madrid a încasat trei goluri cu francezul antrenor. “Sunt responsabil pentru tot. Nu e bine să pierdem, dar ne întâlnim rar cu acest sentiment. Sunt multe lucruri de analizat, tot jocul şi toţi jucătorii. Când înscrii două goluri, trebuie să gândeşti mai mult, să lucrezi mai mult în echipă. Noi am lăsat prea multe spaţii adversarului. Avem nevoie de răbdare, să uităm de acest meci şi să ne gândim la următorul", a spus Zizou.
La câteva zile după ce a semnat un nou contract cu Real Madrid, Gareth Bale a intrat în istoria acestui club. Galezul de 27 de ani a deschis scorul în meciul de la Varşovia  cu cel mai rapid gol marcat de madrileni în istoria Ligii Campionilor punctând după 57 de secunde. Precedentul record îi aparţinea lui Karim Benzema (83 de secunde). Atacantul francez a înscris şi el în prima repriză a duelului din Polonia şi a ajuns la cota 35 în Ligă, egalându-l astfel pe legendarul Puskas, în topul marcatorilor Realului în cea mai importantă competiţie inter-cluburi.Cu acest egal, madrilenii au acumulat 8 puncte şi au ratat ocazia ca încă din această rundă să obţină calificarea în faza optimilor de finală. De partea cealaltă, Legia a obţinut primul punct şi deţine în continuare recordul de goluri încasate, având 16 în patru partide.
Buffon, la meciul 100
Sevilla a reuşit scorul serii, 4-0 acasă cu Dinamo Zagreb. La oaspeţi, Alexandru Măţel a fost rezervă şi a intrat pe teren în minutul 46, când andaluzii conduceau cu 1-0. Croaţii sunt fără punct în grupele UCL, la fel ca şi  Bruges. Celalaltă întâlnire din grupa H le-a adus faţă în faţă pe Juventus şi Lyon, la Torino. Italienii au deschis repede scorul prin Higuain, din penalty, însă s-au văzut egalaţi pe final. Punctul obţinut în Italia le menţin vii speranţele francezilor pentru o calificare în "optimi". Lyon i-a stricat sărbătoarea lui Gianluigi Buffon, cel care a jucat meciul 100 în Liga Campionilor. Căpitanul lui Juventus este al treilea jucător italian care ajunge la acest număr de apariţii după Paolo Madini (120) şi Andrea Pirlo (113). Gigi Buffon a debutat în Ligă în 1997-1998 când juca la Parma, într-o deplasare din Cehia contra Spartei Praga.  Două finale pierdute cu Juventus, 100 de meciuri, 44 de victorii şi 42 de meciuri fără gol primit sunt cifrele italinului în cea mai importantă competiţie intrecluburi.

Recordul lui Falcao
Columbianul Falcao a reuşit o dublă în partida dintre Monaco şi TSKA Moscova (3-0). El conduce acum o ierarhie a jucătorilor cu cel puţin 30 de goluri marcate în competiţiilor europene: cu 42 de reuşite în 46 de partide, "Tigrul" este jucătorul cu media cea mai bună de goluri marcate pe meci (0,91%).Sud-americanul este urmat în acest top de Gerd  Muller (0,89%), Puskas (0,88%), Messi (0,82%), Heynckes (0,80%) şi Di Stefano (0,77%).


54 de meciuri fără gol primit în Liga Campionilor are Iker Casillas (FC Porto), un record istoric al întrecerii.

Leicester şi Sevilla sunt singurele formaţii care nu au primit gol acest sezon din Liga Campionilor.


Echipe calificate în optimi

Atletico Madrid
Borussia Dortmund
Arsenal Londra
Paris Saint Germain
Bayern Munchen

Liga Campionilor, etapa a IV-a

Grupa A

FC Basel - PSG 1-2
Zuffi 76 / Matuidi 43, Meunier 90

Ludogoreţ - Arsenal 2-3
Cafu 12, Keşeru 15 / G. Xhaka 20, Giroud 41, Ozil 87

Clasament: 1. Arsenal -10 puncte, 2. PSG -10 puncte, 3. Basel – 1 punct, 4. Ludogoreţ – 1 punct

Etapa viitoare: Arsenal – PSG, Ludogoreţ – Basel (23 noiembrie)  

Grupa B

Beşitkaş - Napoli 1-1
Quaresma 78-penalty / Hamsik 82

Benfica - Dinamo Kiev 1-0
Salvio 45+2-penalty

Clasament: 1. Benfica – 7 puncte, 2. Napoli – 7 puncte, 3. Beşiktaş - 6 puncte, 4. Dinamo Kiev – 1 punct

Etapa viitoare: Beşiktaş – Benfica, Dinamo Kiev – Napoli (23 noiembrie)  

Grupa C

Gladbach - Celtic 1-1
Stindl 32 / Dembele 76-penalty

Manchester City - Barcelona 3-1
Gundogan 39, 74, De Bruyne 51 / Messi 21

Clasament: 1. Barcelona – 9 puncte. 2. Manchester City – 7 puncte, 3. Gladbach – 4 puncte, 5. Celtic – 2 puncte

Etapa viitoare: Celtic – Barcelona, Gladbach – Manchester City (23 noiembrie)  

Grupa D

Atletico Madrid - Rostov 2-1
Griezmann 28, 90+3 / Azmoun 30

PSV Eindhoven - Bayern Munchen 1-2
Arias 14 / Lewandowski 34-penalty, 73

Clasament: 1. Atletico – 12 puncte, 2. Bayern  - 9 puncte, 3. Rostov – 1 puncte, 4-. PSV – 1 punct

Etapa viitoare: Rostov- Bayern, Atletico – PSV (23 noiembrie)  

Grupa E
AS Monaco - ŢSKA Moscova  3-0
Germain '13, Falcao '29, '41
Tottenham Hotspur - Bayer Leverkusen  0-1
Kampl '65
Clasament: 1. AS Monaco - 8 puncte, 2. Leverkusen - 6 puncte, 3. Tottenham - 4 puncte, 4. ŢSKA - 2 puncte
Etapa viitoare: TSKA – Leverkrusen , Monaco – Tottnham 

Grupa F
Borussia Dortmund - Sporting Lisabona 1-0
Ramos '12
Legia Varşovia - Real Madrid  3-3
Odjidja-Ofoe '40, Radovic '58, Moulin '83/ Bale '1, Benzema '35, Kovacici '85
Clasament: Borussia - 10 puncte, 2. Real - 8 puncte, 3. Sporting - 3 puncte, 4. Legia - 1 punct
Etapa viitoare: Sporting- Real, Dortmund – Legia (22 noiembrie)


Grupa G
FC Copenhaga - Leicester City  0-0
FC Porto - FC Brugge  1-0
Silva '37
Clasament: 1. Leicester - 10 puncte, 2. FC Porto - 7 puncte, 3. FC Copenhaga - 5 puncte, 4. FC Bruges - 0 puncte
Etapa viitoare: Leicester – Bruges, Copenhaga – Porto (22 noiembrie)

Grupa H
Juventus Torino - Olympique Lyon  1-1
Higuain '13 / Tolisso '85
FC Sevilla - Dinamo Zagreb  4-0
Vietto '31, Escudero '66, Nzonzi '80, Ben Yedder '87
Clasament: 1. FC Sevilla - 10 puncte, 2, Juventus - 8 puncte, 3. Lyon - 4 puncte, 4. Dinamo Zagreb - 0 puncte.
Etapa viitoare: Dinamo – Lyon, Sevilla – Juventus (22 noiembrie)

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite