Adrian Mutu a primit a primit o veste bună din partea oficialilor lui Ajaccio

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevărul
FOTO Adevărul

Preşedintele lui Ajaccio, Alain Orsoni, a declarat în timpul unei vizite în România că este de acord ca jucătorul român să fie împrumutat la Petrolul, acolo unde şi-ar putea încheia cariera de fotbalist.

Deşi în urmă cu câteva zile declara că Adrian Mutu se află încă sub contract cu Ajaccio, preşedintele clubului corsican şi-a îndulcit ulterior tonul şi a recunoscut că jucătorul român e foarte aproape de un împrumut la Petrolul Ploieşti. "Adrian Mutu este la final de carieră şi din ce am înţeles eu, el vrea să-şi încheie cariera în România. A luat legătura cu cei de la Petrolul, eu însumi am vorbit cu cei de la Petrolul, vom vedea în timpul perioadei de mercato din iarna dacă ne putem înţelege. Dacă propunerea Petrolului ne convine, din punctul meu de vedere cred că poate pleca", a declarat Orsoni pentru Digi Sport.

Cu toate că transferul este aproape perfectat, Orsoni a menţionat că Mutu va putea juca pentru Petrolul abia la anul. "Transferul nu este încă făcut, se va face oficial în ianuarie, dacă Petrolul şi Ajaccio ajung la un acord. Dar este foarte posibil, pentru că e adevarat că deja am discutat şi de principiu ne-am înţeles", a adăugat oficialul corsican.

CITIŢI ŞI:

Transferul lui Adrian Mutu la Petrolul Ploieşti, pus la îndoială de Ajaccio

Adrian Mutu: „Venirea mea la Petrolul nu e o garanţie pentru câştigarea titlului. Mai joc un an şi jumătate“

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite