Adrian Mutu critică şi el dur naţionala: „N-am avut nicio idee de joc. Este incredibil ce s-a întâmplat cu Albania“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Mutu a fost premiat de Răzvan Burleanu
Adrian Mutu a fost premiat de Răzvan Burleanu

Adrain Mutu, care a participat cu naţionala României, la Euro 2000 şi Euro 2008, a catalogat în termeni duri evoluţia tricolorilor la Campionatul European.

"A fost ceva dezamăgitor la Euro. Am început bine cu Franţa şi, chiar dacă am pierdut (n.n. 1-2), eram entuziasmaţi că o să vedem o echipă a României hotărâtă să câştige. Din păcate, nu a fost aşa, nu am avut nicio idee de joc şi am fost apatici pe alocuri. Ultimul meci a fost incredibil, se vede clar că nu a fost nicio idee de joc la ceea ce am arătat pe teren.

Am făcut mai puţine puncte şi decât în 2008, atunci am avut o grupă de foc şi am făcut două puncte, terminând pe locul 3. Acum, într-o grupă mult mai accesibilă, cu locul 3 care se poate califica, ne-am întors acasă. Acum, să se înceapă reconstrucţia fotbalului nostru, cu prima ligă, liga a doua, a treia şi aşa mai departe. De la toţi jucătorii mă aşteptam să ofere mai mult", a spus Mutu pentru Digisport.

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite