A întrerupt sportul pentru şcoală, dar acum visează la Mondiale şi Olimpiadă
0
Deşi este extrem de bine înzestrat fizic, luptătorul Ionuţ Buhăianu (greco romane, categoria 96 kg), este recunoscut în concursuri pentru modul cum îşi foloseşte forţa minţii.
Asta l-a ajutat enorm să poată facă în paralel şi facultatea. Să nu neglijeze studiile şi pregătirea profesională, deşi stă multe ore la antrenamente pentru a face faţă în sportul de performanţă. Campion naţional pentru CSS Rădăuţi şi deţinător al Cupei României, el tânjeşte şi la medaliile din concursurile internaţionale.
Soarta i-a fost poate puţin potrivnică prima dată când i s-a ivit ocazia. Deşi era favorit cert la cucerirea unei medalii la Campionatul European de lupte din 2016, a ales şcoala, preferând să dea examenul de Bacalaureat.
Dar acest lucru l-a ajutat enorm. Între timp a intrat la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, la Educaţie Fizică şi Sport. E chiar bursier la stat. Niciodată nu a uitat visul de o viaţă, sportul. Iar dorinţa de a-şi aşeza în vitrină medaliile internaţionale, poate chiar şi cele de la CM sau JO, îl consideră realizabil. Având în vedere că are doar 20 de ani. Se amuză când îşi aminteşte cum a trebuit să slăbească 7 kg şi jumătate în două zile, doar bând apă. Ca să facă greutatea.

„Acum că am reuşit cu şcoala, ştiu că am de dăruit şi sportului ceea ce merită. Şi am să reuşesc să obţin medaliile internaţionale propuse. După care vreau să îi ajut şi pe alţi copii să descopere luptele şi avantajele pe care ţi le oferă această minunată disciplină sportivă. Ca antrenor sau poate ca profesor”, a declarat Ionuţ. Având în vedere că acum se află cu facultatea la Iaşi, a ales să se transfere începând cu luna viitoare de la CSS Rădăuţi la CS Wrestling Academy din localitate. Dar nu uită nici oraşul în care s-a născut. Astfel că va concura şi pentru CS Zimbrul Siret, avându-l în continuare ca antrenor pe cel care i-a fost tot timpul alături, Mihai Haiura.