Încă un nume nou în organigrama FRF: Aurel Ţicleanu s-a alăturat echipei condusă de Răzvan Burleanu
0Aurel Ţicleanu, fost component al Craiovei Maxima, s-a alăturat echipei lui Răzvan Burleanu şi urmează să conducă destinele departamentului de scouting al FRF:
Fostul antrenor al Universităţii Craiova, Aurel Ţicleanu, va conduce începând de miercuri, 9 aprilie, noul departament de scouting al Federaţiei Române de Fotbal, informează digisport.ro.
Ţicleanu i-a făcut campanie lui Răzvan Burleanu înainte de alegerile pentru şefia FRF. Deşi iniţial a refuzat propunerea de a prelua un post de conducere în federaţie, fostul mare fotbalist s-a răzgândit ulterior şi a acceptat să intre în organigrama FRF.
„Domnul Burleanu m-a cucerit prin această viziune integrală şi integrată a revitalizării fotbalului în toate elementele ei. Din păcate, în ultimul timp am pierdut foarte mult în planul performanţei din cauza că nu am fost corecţi unii cu alţii. De aceea cred că este timpul să redăm fotbalul suporterilor, să repopulăm stadioanele. Am încredere în Răzvan Burleanu şi în echipa sa că pot redresa fotbalul românesc”, spunea Ţicleanu în campania electorală dinaintea alegerii lui Burleanu în fruntea FRF.
Aurel Ţicleanu are 55 de ani şi a antrenat ultima dată pe FC Braşov.
Pe lângă Ţicleanu, şi alte nume noi vor face parte din structura de conducere a FRF. Răzvan Burleanu a dezvăluit aceste nume în cadrul ultimei conferinţe de presă:
Gheorghe Chivorchian - Secretar General
Ciprian Paraschiv se va ocupa de dezvoltarea fotbalului
Radu Vişan - Dezvoltare instituţională
Lucian Vişcoţel - Programe/fonduri europene
Ovidiu Dîmbean - Financiar
Gabriel Berceanu - Comunicare