Vreme urâtă în acest week-end. Va ploua şi va ninge în aproape toată ţara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Meteorologii anunţă un week-end cu vreme urâtă FOTO Arhivă
Meteorologii anunţă un week-end cu vreme urâtă FOTO Arhivă

Sfârşitul de săptămână va fi unul plin de precipitaţii, anunţă meteorologii. Cel mai mult va ploua în Banat şi Oltenia, iar în Moldova sunt şanse să ningă. Turiştii din zonele montane se vor bucura de un nou strat de zăpadă.

În intervalul 23 ianuarie ora 18 - 25 ianuarie, ora 10, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. Acestea vor fi la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile. În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala şi în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania şi pe spaţii restrânse în rest.

Specialiştii susţin că în Banat şi Oltenia cantităţile de precipitaţii vor fi mai abundente şi vor depăşi local 15 - 20 l/mp şi izolat, în zona deluroasă şi montană aferentă, 30 - 40 l/mp.

În Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste cu viteze ce vor depăşi la rafală 70 - 80 km/h.

Duminică, 25 ianuarie, dar şi în noaptea spre luni va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite