Această situaţie (îi las pe cititori să o caracterizeze) m-a obligat să reflectez la rolul şi locul UDMR-ului în politica românească a ultimilor 25 de ani. Trecând peste faptul că nu mai înţeleg raţiunea existenţei unei formaţiuni politice pe criterii etnice (culmea ironiei: liderii maghiari tună şi fulgeră de câte ori au ocazia împotriva „naţionalismului de secol XIX” cu care, vezi doamne, se confruntă!) nu văd nimic pozitiv în activitatea ei.

În afara unui şantaj făcut în permanenţă pentru a fi mereu la putere şi pe lângă apucăturile foarte „româneşti” care au transformat o parte dintre lideri în adevăraţi magnaţi, de regulă „pe spinarea” pădurilor, unde şi când a acţionat UDMR-ul în sprijinul cetăţenilor români? În afară de a milita, mai mult sau mai puţin deschis, pentru dezmembrarea statului român, vărsând lacrimi de crocodil la fiecare 1 Decembrie, ce au făcut pentru cetăţenii României, concret, de la înălţimea posturilor ministeriale pe care le-au ocupat?

Când ajungeţi în biblioteca personală, extrageţi din raft volumele lui Eminescu, Goga, Coşbuc, Rebreanu, Eliade sau Preda. Şi, în timp ce răsfoiţi paginile, unele dintre cele mai frumoase scrise vreodată în graiul românesc, amintiţi-vă că în anul de graţie 2014 ministrul Culturii (!!!)  consideră limba oficială a statului una străină. Stricto sensu.

Dacă asta înseamnă globalizare, dacă aşa cuantificăm progresul, ei bine, eu unul prefer să mă lipsesc.

P.S. Invit cititorii să mă lămurească ce legătură poate fi între doamna Rozalia Biro şi cultură. Am citit CV-ul domniei sale, dar nu m-am dumirit.

CV Rozalia Biro