Vacanţele în destinaţii scumpe şi exotice, tot mai căutate de turişti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sicilia rămâne în topul destinaţiilor preferate de seniorii români care aleg să îşi petreacă vacanţele în străinătate. Pe locurile doi şi trei în topul destinaţiilor exotice sunt Costa del Sol şi Napoili-Sorrento, arată un comunicat al unui operator de turism.

Potrivit documentului, Costa de Azur şi Portugalia au din ce în ce mai mult succes. Totodată, numărul celor care au ales o vacanţă Senior Voyage în România s-a dublat în 2015, arată Marius Pandel, CEO Christian Tour. 

Acesta a precizat că programele pentru România au fost introduse în portofoliul Senior Voyage începând din 2013. „La început, au fost organizate două (Maramureş şi Moldova), iar, treptat, s-au adăugat noi destinaţii cu mare potenţial turistic: Dobrogea, Delta Dunării, Transilvania. În plus, la următorul sezon se va adăuga şi un program pentru Oltenia şi Banat-Clisura Dunării.Interesul pentru aceste programe a crescut în 2014 semnificativ (cu 200%), iar, pentru 2015, doar cu programele organizate în primăvară (vor mai fi grupuri şi în toamnă) s-a dublat numărul de pasageri realizat anul trecut”, a declarat Pandel. 

Potrivit statisticilor Christian Tour, seniorii optează pentru vacanţe în luna octombrie sau în luna mai. Primele plecări din octombrie se ocupă foarte repede, în două - trei zile de la lansarea programului. Ba chiar, mulţi dintre clienţii care nu sunt la prima plecare cu Senior Voyage se înscriu pe liste înainte de lansarea programelor, tocmai pentru a prinde un loc pe o dată de călătorie de la început, se arată într-un comunicat de presă. 

Seniorii, conştiincioşi în privinţa plăţii excursiei 

Seniorii sunt foarte conştiincioşi în ceea ce priveşte plata excursiei, alegând adeseori să achite integral în momentul rezervării. Mulţi îşi aleg chiar şi excursiile opţionale din agenţie, nemaiavând răbdare până la destinaţie. Vor să ştie exact ce vor face acolo, ca să se documenteze înainte.

Majoritatea celor care optează pentru Senior Voyage aleg în general trei - patru excursii opţionale, din care una mai lungă de o zi întreagă şi altele mai scurte, la obiective turistice sau în oraşe situate în apropierea locului de cazare. În rest, deoarece majoritatea hotelurilor (toate fiind de patru stele, cu demipensiune) din aceste programe sunt situate în staţiuni turistice, aleg să se plimbe prin împrejurimi. Toate excursiile opţionale sunt de natură culturală în cazul programelor Senior Voyage.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite