Un singur pacient rănit în Colectiv mai este internat în străinătate, zece merg la recuperare sau tratament

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răniţi Colectiv FOTO Mediafax
Răniţi Colectiv FOTO Mediafax

Un singur pacient rănit în incendiul din Clubul Colectiv mai este internat în străinătate, zece merg în clinici din Belgia şi Germania pentru recuperare sau tratament, a declarat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu.

La aproape un an de la incendiul din Clubul Colectiv, un singur pacient mai este internat în străinătate, iar alţi zece merg la tratament sau recuperare, potrivit Ministerului Sănătăţii (MS).

"Este vorba despre un pacient internat în Belgia. Alţi zece merg în clinci din Germania, în general la recuperare sau tratament", a spus Valentin Popescu, purtătorul de cuvânt al MS.

Doctorii din străinătate vorbesc şi despre unele intervenţii chirurgicale la care ar putea fi supuşi unii dintre răniţi.

"Medicii iau în calcul ca unii dintre răniţi să mai fie supuşi unor intervenţii chirugicale", a adăugat Valentin Popescu.

În urmă cu patru luni, un număr de 17 dintre cei 46 de răniţi în incendiul din Colectiv transferaţi în străinătate mai erau încă în tratament în unităţi sanitare din Belgia, Germania, Franţa, Olanda şi Marea Britanie, şapte fiind internaţi, restul în ambulatoriu, explicau, pe 18 mai, pentru News.ro, oficiali din Ministerul Sănătăţii.

Potrivit datelor centralizate la Ministerul Sănătăţii, 46 de tineri răniţi în incendiul din Colectiv au fost transferaţi la clinici din străinătate,  iar dintre aceştia 11 au decedat.

În urma incendiului din 30 octombrie 2015 şi-au pierdut viaţa 64 de persoane, între care 27 în noaptea tragediei şi 37 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite