Sorina Pintea: Angajaţii din spitale vor fi plătiţi în funcţie de performanţă. Critici: Nu e vorba de performanţă, ci de cantitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine de arhivă
Imagine de arhivă

Ministerul Sănătăţii va elabora un regulament ce va include indicatori în funcţie de care să se facă plata personalului. Ministrul Sorina Pintea a declarat că „nu e normal ca un medic care face 5 operaţii să primească acelaşi salariu ca unul care face 30 de operaţii”. Criticii acestei propuneri susţin că pare mai degrabă un sistem bazat pe cantitate, şi nu pe calitate şi performanţă.

Angajaţii din spitale ar urma să fie plătiţi în funcţie de performanţă, după ce Ministerul Sănătăţii va elabora un regulament ce va include indicatori în funcţie de care să se facă plata personalului. Ministrul Sănătăţii a declarat pentru Hotnews.ro că noul regulament nu va aduce scăderi de salarii, subliniind că "nu este normal ca un medic care face 5 operaţii să primească acelaşi salariu ca unul care face 30 de operaţii".

Medicii au ridicat problema diferenţierii

"Tot ce pot să spun este că nu vor scădea deloc salariile. Diferenţierea se va face în felul următor: pe aceeaşi secţie ai aceleaşi condiţii pentru toţi medicii. Fiecare face cam acelaşi tip de operaţie - unul face 5, unul face 30. Tot medicii au ridicat problema diferenţierii. Şi atunci, diferenţierea or să o facă spitalele prin regulamentul de organizare şi funcţionare, dar nu managerul, ci şeful de secţie, care este un administrator al secţiei, are un contract de administrare, are un buget de venituri şi cheltuieli, inclusiv cheltuială de personal, în funcţie de cazuri, de complexitate şi de nivelul de salarizare, conform legii, pentru că e o constantă."

"Am nenumărate adrese de la medici, de la organizaţiile profesionale, în care mi se spune că nu este normal ca un medic care face 5 operaţii să primească acelaşi salariu ca un medic care face 30 de operaţii. Teoretic, el nu primeşte acelaşi salariu, pentru că medicul care intră în sala de operaţii beneficiază de un spor de bloc operator de 50% pentru timpul petrecut în sala de operaţie. El oricum are ceva în plus, dar va trebui să facem o diferenţiere pe indicatori de performanţă a secţiei. Deci fiecare secţie se va gospodări - dacă şeful de secţie consideră că toţi merită acelaşi salariu, nu am nicio problemă. Nu sunt eu cea care decide. Dar prin regulament, şefului de secţie i se stabilesc nişte indicatori pe care trebuie să îi respecte", a precizat ministrul Sănătăţii. 

Sorina Pintea spune că a decis să elaboreze un astfel de regulament la nivelul Ministerului Sănătăţii, cu obligativitate de aplicare în spitale, în condiţiile în care "fiecare spital putea să facă acest lucru, dar nu au făcut-o din cauză că managerilor le este teamă să ia asemenea măsuri. De aceea o fac eu la nivelul ministerului, ca regulament de organizare şi funcţionare, pentru că managerii nu au curaj."

"Acum, noi avem o lege a salarizării. El primeşte acei bani pentru un timp de lucru - 7 ore. Niciodată nimeni nu a cuantificat ce trebuie să facă în acel timp de lucru. El trebuie să trateze pacienţi", a explicat Sorina Pintea, pentru sursa citată.

Calitatea actului medical scade când se tratează prea mulţi pacienţi/zi

Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, a salutat ideea unei diferenţieri a salariului în funcţie de performanţe, însă a subliniat că propunerea ministrului prezintă mai multe puncte criticabile

„Ura!, îmi zic în timp ce citesc, în sfârşit apare asta şi la noi. Ministrul Sănătăţii, dna Pintea Sorina, anunţă că medicii români din spitalele publice vor fi plătiţi în funcţie de performanţa lor.

Sigur că m-am bucurat pentru că modelul de plată P4P (pay for performance) este unul din cele mai avansate şi se fac în multe ţări eforturi pentru implementarea lui. Nu intru în detalii tehnice, dar mecanismul acesta este eficient în a creşte calitatea serviciilor medicale oferite pacienţilor, aspect unde România stă rău-rău. Deci iată, ura!, vine asta şi la noi.

Apoi citesc mai atent declaraţiile doamnei Pintea şi mă îngrijorez. Mă îngrijorez pe puncte, că deh, subiect complex care cere organizare.

1. Spune dânsa că diferenţierea ar putea să se facă în funcţie de cât de mult operează fiecare medic. Asta nu e plată în funcţie de performanţă, ci în funcţie de CANTITATE. Ba chiar există numeroase date care arată cum calitatea actului medical scade considerabil atunci când se tratează prea mulţi pacienţi/zi. Modelul P4P nu include DELOC acest tip de indicator iar dacă Ministerul Sănătăţii va insista pe el practic va recompensa financiar erorile medicale.

2. Spune dânsa că şeful de secţie va decide cine cât primeşte, în funcţie de satisfacerea unor indicatori la nivel de secţie. Asta nu e plată în funcţie de performanţă, ci în funcţie de FAVORURI. Şefii de secţie sunt deja destul de puternici şi includerea lor ca decidenţi majori în compensarea financiară a medicilor este evitată în toate modelele de plată pentru performanţă.

3. Spune dânsa că managerii de spitale nu au implementat până acum acest model de frică. Nici D'Artagnan-ul managerilor de spitale nu ar fi putut implementa acest model dintr-un motiv foarte simplu: lipsa totală în România a unor instrumente care să măsoare impactul tratamentului asupra CALITĂŢII vieţii pacientului - acesta fiind conceptul central din modelul plată pentru performanţă. Astfel de instrumente există, dar în România lipsesc cu desăvârşire. Şi singura instituţie care are forţa legislativă şi financiară să le promoveze/implementeze este onor Ministerul Sănătăţii”, a scris acesta într-o postare pe Facebook.

„Deocamdată pare că modelul anunţat e mai puţin unul de plată în funcţie de performanţă, ci mai mult plată în funcţie de cantitate şi favoruri, ignorând calitatea vieţii pacientului”, este concluzia lui Mixich.

Ministrul Sănătăţii a precizat că acest regulament ar putea deveni realitate abia la sfîârşitul anului. „"Eu am discutat în mare, avem un grup. E foarte greu să defineşti indicatorii, trebuie pe secţii medicale, pe secţii chirurgicale. Dar medicii au cerut: 'Vrem să fim plătiţi pentru munca noastră.' Spre sfârşitul anului ar putea fi gata, pentru că vreau să o pun în dezbatere, să discutăm”, a precizat aceasta. 

„Sper să mă înşel şi doamna Sorina Pintea să includă în naşterea acestui model cât mai mulţi experţi ancoraţi la ce se întâmplă în prezent, nu acum 20 de ani, în acest domeniu. Nu de alta, dar are maaare nevoie de asta după pârjolul lăsat prin instituţii de politica-dezastru de resurse umane a cuplului Dragnea-Vâlcov”, a fost concluzia lui Vlad Mixich.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite