Sfaturile pe care refuzăm să le auzim

Aţi remarcat faptul că mai toate afişele cu sfaturi de prevenire a îmbolnăvirii se întîlnesc pe pereţii saloanele de aşteptare ale spitalelor, policlinicilor, dispensarelor?

Păi, la ce folos să mai citeşti despre ce să faci ca să nu te îmbolnăveşti?! Eşti deja acolo şi ai o problemă. Desigur, dacă ai fi întîlnit mai devreme acele sfaturi, chiar şi pe acelea care nu au legătură cu problema ta, ai fi fost mai atent cu stilul de viaţă, ai fi respectat anumite precauţii. Niciodată, ai putea jura, nu ai găsit un asemenea afiş în altă parte şi nici altă dată, atunci cînd nu aveai încă o problemă medicală şi cînd acel sfat conţinut ţi-ar fi fost de ajutor.

Aţi ascultat discuţiile purtate de oamenii bolnavi care ajung să se cunoască aşteptînd să intre la doctor? După ce îşi fac cunoscută istoria medicală, încep să îşi dea sfaturi. Despre cum să îngrijească afecţiunea pe care deja o au dar şi despre cum să se protejeze ei şi ai lor faţă de pericole noi. Desigur, sfaturile circulă de la nişte oameni bolnavi către alţi oameni bolnavi iar ele sînt oferite şi primite cu toată credinţa că sînt de ajutor.

Aţi primit sfaturi de prevenire medicală de la oameni sănătoşi ori aţi fost atenţi la asemenea opinii atît timp cît nu aţi acuzat vreo suferinţă medicală?

Probabil, unii dintre cititorii acestui text îşi vor răspunde afirmativ: au dus mereu o viaţă sănătoasă şi au dat mereu atenţie chestiunilor legate de sănătatea lor. Am totuşi bănuiala că există foarte mulţi semeni ai noştri care se pot recunoaşte în descrierile de mai sus.

Putem conveni că este o problemă de atenţie. O problemă de senzaţie neplăcută a osului atins de cuţit. Nici o trimitere spre chirurgie, doar spre înţelepciunea populară, cea care reclamă înţelepciunea minţii de pe urmă.

Sfaturile preventive sînt acolo, doar că ar trebui să le dăm atenţie înainte de a fi afectaţi de problemele pentru care ne previn.

Prevenirea criminalităţii este, în esenţă, aceeaşi poveste ca şi prevenirea medicală, doar că este spusă de alţi oameni.

Chiar şi poliţiştilor, oamenii care vorbesc despre prevenirea criminalităţii, le place să îşi compare activitatea cu cea din domeniul medical. Pînă la urmă, este chiar mai uşor ca cei cărora li se vorbeşte despre pericolul infracţional să înţeleagă sensul ameninţării, dacă acest pericol este comparat cu cel al unui virus, al unei boli.

Şi poliţiştii, ca şi medicii, gîndesc şi realizeză afişe (şi nu numai) în care vorbesc oamenilor „sănătoşi” despre riscurile la care se expun dacă fac ori dacă nu fac anumite lucruri în viaţa lor: riscul de a deveni victimă a infracţiunii, riscul de a deveni infractor.

Şi poliţiştii, ca şi medicii, au întîlnit oameni „bolnavi” care regretau că nu au întîlnit afişul cu sfaturi preventive înainte să întîlnească „boala”: dacă li s-ar fi spus la timp, dacă i-ar fi sfătuit cineva, poate că nu ...

Desigur, nici afişele care te previn cu privire la riscul de a te îmbolnăvi, nici acelea care te sfătuiesc despre cum să nu te întîlneşti cu infracţiunea nu sînt – şi nici nu îşi propun să fie – cele mai atractive afişe din lume. Ele nu te îndeamnă să te simţi bine, deci, s-ar putea ca inconştient, ochiul tău să le ocolească, chiar dacă ar fi mari cît magazinul Unirea. Dar riscul de boală , ca şi cel al infracţiunii, sînt reale, din nefericire nu sînt mici şi, de obicei, îi lovesc mai ales pe cei nepăsători, pe cei neatenţi.

De aceea, după ce citeşti asta, cînd ieşi prima oară pe stradă, caută din ochi un afiş de prevenire a criminalităţii şi citeşte-l atent. Ajută.