Oare asta să fie chiar cea mai mare problemă a ţării? De ce nu reuşim să ne mobilizăm la fel cînd e vorba de bătălii cu adevărat importante şi cruciale pentru copiii noştri? Cînd e vorba de sărăcie, de exemplu, mai toţi cei de mai sus dispar şi tac. Sărăcia, pentru elita noastră, este un rezultat natural al „lenei” şi altor vicii. Oare aşa să fie?

Recent, am citit ştirea: „Propunerea legislativă care prevede majorarea de la 42 la 200 de lei a alocaţiei pentru copiii cu vîrste cuprinse între 2 şi 18 ani a fost respinsă, miercuri, de Senat, după mai multe schimburi de replici între putere şi opoziţie, potrivit Mediafax“. Aţi auzit polemici? S-au revoltat BOR, intelectuali şi jurnalişti? Nu.

În orice cultură se ştie că cei care trebuie să fie cei mai protejaţi sînt copiii. Dacă avem o societate şi o economie incapabile să-şi protejeze copiii, atunci ele ar trebui schimbate radical.

8% dintre minorii din România trăiesc într-o sărăcie lucie.

Haideţi să citim nişte date.

  • Un copil român primeşte o alocaţie în valoare de aproximativ 7 euro, adică de 35 de ori mai mică decît alocaţia unui copil din statele UE, care beneficiază în medie de 210 euro.
  • Grădiniţa de stat pentru un copil de 3 ani în Bucureşti costă minim 300 lei. În mod normal, preţul se ridică la 400-500 lei. Doar grădiniţa de stat. Vorbesc din experienţă. La şcoală nu am ajuns.
  • Salariul de bază minim brut pe ţară este de 900 lei lunar.
  • Salariul mediu brut pe economie este de 2.298 de lei.
  • Dacă eşti şomer şi nu ai un act justificator că ai un venit stabil, nu poţi să-ţi dai copilul la grădiniţa de stat. Doar la privat, unde preţurile sînt de la 1.000 de lei în sus.
  • Gradul de sărăcie şi de excluziune socială din România a ajuns în 2012 la 42% din populaţie, în creştere faţă de anul precedent, cînd acest indicator se afla la 40,3%. Acest indicator plasează România pe primele locuri în Europa, ea fiind depăşită doar de Bulgaria, cu 49%, în timp ce media UE se situa în jurul a 25%.
  • De exemplu, în 2011, 4,74 milioane din totalul populaţiei româneşti se aflau în risc de sărăcie (cu un venit mai mic de 60% din venitul mediu disponibil), 6,28 milioane se confruntau cu lipsuri materiale severe iar 1,14 milioane locuiau în gospodării cu intensitate de lucru foarte scăzută.
  • Aproape 220.000 de români primesc venit minim garantat.
  • În Romania 52,2 % dintre copii prezentă risc de sărăcie sau excluziune socială.
  • Studiu alarmant UNICEF: 8% dintre minorii din România trăiesc într-o sărăcie lucie.
  • Astfel, 19% dintre adulţii români au un loc de muncă, dar care trăiesc la limita sărăciei, pe locul următor fiind Grecia, cu 15%, Italia şi Spania, cu cîte 12%, se arată în raportul citat de Mediafax.
  • Conform Institutului Naţional de Statistică (INS 2012), venitul mediu naţional (venitul mediu, nu salariul!) a fost de 884 de lei de persoană în ultimul trimestru. Iar 60% ar însemna 530 de lei (123 de euro). De unde rezultă că 8.500.000 de români trăiesc cu putin peste o sută de euro pe luna. (sursa)
  • Opt minori din o sută trăiesc în România la nivelul de „sărăcie severă“, cu mai puţin de 15 lei pe zi, potrivit UNICEF, care a mai identificat, ca probleme ale copiilor şi adolescenţilor, excluziunea socială şi cele din domeniul educaţiei, al sănătăţii şi al ocupării forţei de muncă.
  • Din totalul minorilor care dispun de mai puţin de 15 lei pe zi, 35% aparţin etniei rrome, au mai precizat reprezentanţii UNICEF. (sursa)
  • 2013 a fost primul an în care numărul de născuţi vii este mai mic de 180.000. După revoluţie s-a înregistrat un trend descrescător, au mai existat şi mici perioade de creştere, dar 2013 a marcat acest minim. Din seriile de date, este evident că am atins minimul din 1960, dar e aproape sigur că reprezintă minimul de după Al Doilea Război Mondial" (sursa)
     

În mediul rural situaţia e catastrofală

  • Situaţia copiilor care locuiesc în satele româneşti continuă să fie alarmantă, iar decalajul faţă de cei din mediul urban rămîne constant, chiar se adînceşte, dacă avem în vedere indicatori socio-economici precum speranţa de viaţă, calitatea vieţii, rata de sărăcie. Asta, în condiţiile în care copiii din rural reprezintă, conform datelor Institutului Naţional de Statistică de la 1 ianuarie 2013, 49,77% din populaţia totală de copii a ţării, iar riscul de sărăcie în rural este de trei ori mai mare. (sursa).
     
  • Nu primesc hrană suficientă şi adecvată - 1 din 8 copii merge uneori sau întotdeauna la culcare flămînd, în creştere cu 2% faţă de 2012. Procentul celor care se duc întotdeauna la culcare flamanzi s-a dublat la 4% faţa de 2012;

8.500.000 de români trăiesc cu putin peste o sută de euro pe luna

- nu au acces la servicii medicale decente – 1 din 5 copii între 0 şi 5 ani nu a fost la medic în ultimul an şi aproape jumătate dintre aceştia au avut boli respiratorii, aceste fiind principalele afecţiuni care cauzează moartea copiilor sub 5 ani;

- abandonează şcoala din motive de sărăcie şi rezultate şcolare slabe - 2,3% dintre familii declară că în ultimul an, cel puţin un copil din gospodărie a abandonat şcoala;

- sînt nevoiţi să muncească în gospodărie pentru a-şi ajuta părinţii - 1 din 5 copii munceşte înainte sau după şcoală şi 1 din 8 copii absentează de la şcoală pentru a munci în gospodărie;

- au dificultăţi în a ajunge la şcoală sau grădiniţă – copiii din mediul rural petrec în medie 35 de minute în drumul spre şcoală, iar 1 din 5 copii merge pe jos mai mult de o oră pînă la şcoală.

- afişaza comportamente de risc pentru sănătate: 1 din 13 copii cu vîrste cuprinse între 12 - 18 ani a fumat cel puţin o dată, iar 1 din 5 a consumat cel puţin o dată băuturi alcoolice, dintre care 19% au consumat alcool cel puţin o dată în ultima săptămînă;

- nu-şi cunosc drepturile şi suferă diverse tipuri de abuzuri - 16% dintre părinţi apreciază că „uneori e nevoie să-ţi baţi copiii ca să-i poţi educa bine“, iar 22% dintre părinţi consideră comunitatea ca fiind nesigură pentru copii;

- arareori participă la deciziile din comunitate - 89% dintre respondenţi spun că deciziile la nivelul comunităţii sînt luate de primar, singur sau împreună cu consilierii. (sursa)

Apropo despre această lege, propusă de PNL şi respinsă de PSD. Avem iarăşi un paradox local: un partid supranumit „de stînga“ respinge propunerea legislativă de stînga a unui partid de dreapta.

În loc de concluzii

Dacă urmăreşti mai atent nu declaraţiile şi show-urile mediatice, ci legile care se dau şi mai ales modul în care este distribuit bugetul, singura întrebare care mai are sens e următoarea: interesul cui îl reprezintă clasa politică românească? Dacă privim atent felul în care sînt alcătuite păturile sociale, nevoile stringente ale acestora şi ceea ce oferă clasa politică atît ca aparat legislativ, sistem de fiscalizare, şi mai ales ca mod de distribuire a bugetului, vedem că între interesele şi nevoile majorităţii populaţiei acestei ţări şi ceea ce oferă clasa politică este o prăpastie greu de trecut. 

Tot ceea ce face această clasă politică ne arată că ea este captivă şi serveşte doar interesele unor mici grupuri private naţionale şi transnaţionale, şi, fireşte, execută cerinţele Troicii, care face şi desface tot ce este în zonă, fără a negocia nimic. Cîteva exemple:

  • Astfel cum se poate explica faptul că atunci cînd e vorba de reducerea CAS, clasa politică e la unison, iar establismenul mediatic aplaudă. Păi în interesul cui se face?
  • Noul Cod al Muncii făcut în interesul multinaţionalelor şi al anumitor grupuri private, dar în detrimentul angajaţilor: flexibilitatea muncii, adică dreptul angajatorului de a-l transforma pe anjgajat într-un iobag. În folosul cui?
  • Să scazi accizele la carburant? În folosul cui?
  • Să scazi impozitele pe dividente? În folosul cui?
  • Să oferi în permanenţă reduceri fiscale şi privilegii cu nemiluita „investitorilor strategici“ – în folosul cui?
  • Cîţi bani scot marile corporaţii din România, bani nefiscalizaţi? Pe lîngă mulţimea de beneficii pe care li se oferă, pe lîngă „mîna de lucru ieftină”, ei reuşesc, prin diverse mecanisme, să scoată sume colosale din ţară fără ca acestea să fie impozitate. Cum oare fac acele profituri uriaşe aici?
  • Lucrătorii români primesc mult prea puţin din ceea ce produc. Comparaţia cu alte ţări din UE ne arată nişte concluzii interesante. Dacă ne uităm cum se distribuie creşterea economică, vedem că în Romania anului 2013, aproape o treime din PIB (33,1%) a mers la forţa de muncă (salarii, indemnizaţii şi contribuţii în seama angajatorului), peste jumătate reprezintă excedentul brut de exploatare (55,1%), beneficii ce au mers la patroni pentru a remunera capitalul, iar ceea ce rămîne, o pondere de 11,8%, a mers la stat (taxe pe producţie şi importuri, minus subvenţii). Media UE 28 este de 48% din PIB beneficii care merg către remunerarea lucrătorilor, 38,6% merge pentru beneficiul patronilor, iar 13,4% merge la stat ca beneficiu net. Deci, noi şi grecii primim doar o treime din ceea ce producem drept valoare adăugată, polonezii şi slovacii – 37%, iar ţările dezvoltate peste jumătate. (sursa)
  • Cum este redistribuit bugetul? În interesul cui?