Românii şi jocurile de noroc: De la loteriile caritabile la lozul în plic şi de la Nicolae Iorga la Stelian Ogică

Români fericiţi, pozând pentru albumele cu câştigători la Loterie        FOTO:"Loteria Nationala din Romania"

Românilor le-a plăcut dintotdeauna să viseze la câştiguri mari, obţinute peste noapte. Când au aflat, în urmă cu vreo 150 de ani, de loteriile care se organizau în marile oraşe europene, nu i-a mai putut ţine nimeni în frâu. „Loteria e cerută imperios de moravurile poporului”, scria ziarul „Adevărul” în 1906, solicitând înfiinţarea unei loterii naţionale care să oprească în ţară sumele uriaşe pe care românii le jucau la loteriile din străinătate.

Istoria loteriei în România este necruţătoare. Am plecat de la banii strânşi pentru construirea Ateneului şi loteriile promovate de Nicolae Iorga şi Regina Maria şi am ajuns, în zilele noastre, la scandaluri de corupţie şi la biletele miraculoase cu care Stelian Ogică îi înşală pe cetăţenii naivi. 

Mobila lui Bolintineanu

Din lucrarea „Loteria Naţională din România, o istorie ilustrată” aflăm de existenţa unor forme primare de loterii pe teritoriul ţării noastre încă de la începutul secolului XIX. S-a importat din Germania modelul organizării de loterii pentru vinderea unor bunuri ce nu-şi găseau cumpărător. Din 1853 datează un bilet prin care se anunţă: „Kasele mele ce le am în Mahalaoa Livedea le-am pus la Lot”.

În anul 1872, bătrân şi bolnav, scriitorul Dimitrie Bolintineanu se afla în mare dificultate materială. Este ajutat de prieteni, care organizează o loterie adresată „românilor simţitori”, punând ca miză biblioteca şi mobilierul scriitorului. S-au vândut 500 de bilete a câte 5 lei. Sistemul era simplu: biletele vândute erau numerotate, iar fiecărui premiu îi corespundea un număr extras. Cine avea biletul cu numărul respectiv, era câştigător.

Cum-necum, câştigătorii au fost tocmai Vasile Alecsandri şi Costache Negri, cei mai buni prieteni ai lui Bolintineanu, care i-au înapoiat mobilierul şi biblioteca. Dimitrie Bolintineanu a murit însă câteva luni mai târziu.

„Daţi un leu pentru Ateneu”

În 1880 a fost organizată o loterie de binefacere pentru terminarea catedralei Sf.Iosif din Bucureşti. Se ofereau ca premii „obiecte de aur, de argint şi de alte metaluri, articole de găteală, ornamente de saloane, serviciuri de masă şi alte obiecte de utilitate domestică”.                                                                   

Pentru că loteriile organizate de particulari şi încheiate cu fraude erau tot mai numeroase, Adunarea Deputaţilor votează, în 1882, o lege care permitea organizarea loteriilor numai „în scopuri de binefacere sau pentru încurajarea artelor”. Una dintre cele mai cunoscute acţiuni de acest fel s-a consumat în 1885, când a fost organizată „Loteria pentru construirea edificiului Atheneului”.

Biletele costau un leu şi au condus la naşterea celebrului slogan „Daţi un leu pentru Ateneu”. S-au emis 500.000 de bilete, iar premiile au fost în valoare de 120.000 de lei, ceea ce înseamnă că aproape 400.000 de lei s-au dus către construirea Ateneului, clădire inaugurată în 1888.                        

„Când stă norocul cu coşul plin la uşă”

Românii erau însă atraşi de mirajul marilor câştiguri şi au început să cumpere bilete la loteriile străine. Agenţi ai loteriilor din Hamburg sau Budapesta umblau prin mahalale şi îi convingeau pe oameni să cumpere bilete, ademenindu-i cu câştiguri de 1.000.000 de coroane.

„Omul este din firea lui mai mult sau mai puţin credul. Speranţa este o scântee lucitoare. Făcându-şi ochii mari la câştigul principal de 1.000.000 de coroane, omul nu mai vede nainte-i decât avere, palate de cristal, într-un cuvânt paradisul şi sub acest farmec, scotocind din punga-i învechită micile economii, le trimite cu îngrijire speculatorilor străini”, scria Alexandru Bacaloglu într-o broşură numită „Despre loterii”.

Statul constatase că „loteriile deschise în ţări străine trag din ţara noastră sume însemnate” şi hotărâse încă din 1876 să impoziteze aceste biletele intrate pe teritoriul României, dar decizia nu fusese de prea mare folos.

Loteriile străine îi ademeneau pe români şi cu anunţurile bine ticluite publicate în ziare. Iată un exemplu din Gazeta Transilvaniei, anul 1902: „Cine n-a cumpărat încă de la noi obligaţiune de câştig, cu premie convertită de la Banca Hipotecară Ungară, acela să nu se mai răsgândească mult, căci îşi bate joc de norocul propriu. Oameni buni!!! Când vă stă norocul cu coşul plin la uşă, nu vă răsgândiţi mult, ci puneţi mâna pe el!!!”. Transilvania făcea parte din Imperiul Austro-Ungar, dar de aici, biletele treceau şi în Regatul Român.

„Loteria - cerută imperios de moravurile poporului”

Statul şi-a dat seama că nu putea stopa apetitul oamenilor pentru astfel de jocuri şi atunci a decis că e mai bine să se folosească de el. „Numai pentru bilete de loterii trec în fiecare an peste hotare 10.000.000 de lei. La noi, o loterie de stat, bine condusă şi bine organizată, poate produce statului un venit de 3.000.000 de lei pe an. Loteria e cerută imperios de moravurile poporului”. scria ziarul „Adevărul” în 1906.

Sub aceste auspicii, dar şi împinsă de situaţia financiară grea, România a hotărât înfiinţarea unei loterii naţionale, una din ţinte fiind strângerea de fonduri pentru construirea de spitale în mediul rural.

„Trebuie să găsim un isvor care să producă mult, fără a apăsa lumea, fără a nedreptăţi pe cineva. Credem că o loterie permanentă, pusă sub constrolul Statului, e în stare să ne dea venituri bănesci însemnate. Loteriile de Stat din Prusia, Olanda, Saxonia, Hamburg, au dat rezultate excelente şi nimeni nu protestează contra lor”, spunea Gheorghe Grigore Cantacuzino, preşedintele Consiliului de Miniştri, în acelaşi an 1906. Este anul în care a fost înfiinţată, prin lege, Loteria de Stat. Legea interzicea accesul biletelor tuturor loteriilor străine, dar permitea continuarea loteriilor în scopuri caritabile.

O dilemă interbelică: ţapul de bere sau biletul la loterie

Între cele două Războaie Mondiale, loteria a avut succes mai ales în perioada crizei din anii ’30. Biletele erau imprimate cu sloganuri de genul „Iată ocazia!!”, „Acesta este drumul către bogăţie şi fericire” sau „În împrejurările grele de astăzi, numai la loterie se pot face averi”.

De asemenea, în ziare se publicau ample mesaje publicitare: „O sumă de 250.000 de lei (n.r. – marele premiu) este un început de îmbogăţire care apoi, exploatată cuminte şi cu pricepere, asigură o existenţă foarte frumoasă unei familii oricât de numeroase ar fi. Această sumă este suficientă şi pentru cumpărarea unei căsuţe ce este binevenită unei familii de funcţionar, care, prin aceasta, s-ar scăpa de dijma chiriei. Suma de 50 de lei, cât e a se plăti pentru un loz, reprezintă valoarea unui aperitiv cu doi ţapi de bere. Renunţând cineva o singură zi la bere îşi creează ocazia de a câştiga la loteria noastră”.

Cu banii pe care îi câştiga pe urma jocurilor de loterie, statul finanţa proiecte de infrastructură, dar şi proiecte culturale. „Pe culmile disperării” (1934), volumul de debut al lui Emil Cioran, a apărut cu aportul material al Loteriei.

Iorga îndemna cetăţenii

Pe lângă premiile în bani au început să apară şi automobilele. La o loterie caritabilă din 1928, organizată sub patronajul Reginei Maria, marele premiu a fost un automobil Chrysler. Tot sub patronajul Reginei Maria a fost organizată, în 1918, o loterie pentru ajutorarea invalizilor de război.

O altă personalitate care şi-a asociat numele cu organizarea unei loterii a fost istoricul Nicolae Iorga. „Loteria Ligei Culturale”, organizată în 1927, avea ca scop strângerea de fonduri pentru construirea aşezământului Ligii din Bucureşti, însă a atras un număr foarte mic de participanţi. În disperare de cauză, s-au tipărit afişe cu chipul marelui istoric, din care acesta se adresa cetăţenilor: „Vă cer să cumpăraţi lozurile Loteriei Ligii Culturale pentru a putea termina aşezământul nostru”.

1, X, 2

Loteria de Stat a fost una dintre instituţiile care a supravieţuit venirii la putere a comuniştilor. Din 1945 s-a introdus sistemul „Loto săptămânal”, inspirat din vechiul loto genovez şi constând în alegerea a trei numere din 90. Se extrăgeau cinci numere câştigătoare din totalul celor 90, iar din fondul de încasări se reţinea pentru câştiguri un anumit procent. Câştigau formaţiile de numere ce cuprindeau trei numere din cele cinci stabilite prin tragere.

Un an mai târziu, în 1946, ziarul „Sportul românesc” anunţa premii pentru cititorii care pronosticau corect rezultatele unor meciuri publicate în ziar, iar în 1947 a început organizarea unor „concursuri de pronosticuri sportive pentru divizia naţională A şi B, fără exagerări, fără speculaţie şi de utilitate pentru fotbalul românesc”.

Aşa a apărut concursul Pronosport, care avea să devină unul dintre cele mai populare din istoria Loteriei, cu tot cu cele trei semne ale sale: 1 (câştigă gazdele), X (meci egal), 2 (câştigă oaspeţii). Primul câştigător la Pronosport a fost Stanciu N. Gheorghe, un tânăr practicant de birou din Bucureşti, care a ghicit 11 rezultate corecte şi a încasat 25.620 de lei.

În 1950 au apărut aşa-numitele „Lozuri în plic”, vândute prin agenţii sau prin parcuri. Odată cu ele s-au născut şi sloganuri care îi ironizau pe jucători: „Loz în plic, loz în plic / Dai un leu, nu iei nimic!”.

Un Volvo la Focşani

Loteria de Stat a trecut prin mai multe reorganizări în perioadă comunistă şi a devenit subordonată Ministerului Finanţelor. Din 1962 s-a numit „Întreprinderea Loto-Pronosport”, iar din 1966 „Administraţia de Stat Loto-Pronosport”. Şi în perioada comunistă s-au organizat trageri în scopuri caritabile, cum a fost, spre exemplu, „Tragerea specială pentru sprijinirea sinistraţilor”, venită după marile inundaţii din 1970.

În anii ’70 au apărut tragerile de Revelion, de Mărţişor şi tragerile extraordinare Pronoexpres. Loteria îşi promova jocurile prin intermediul mai multor broşuri în care apăreau şi fotografii cu câştigătorii. Oameni fericiţi, lângă „limuzinele Dacia” pe care tocmai le câştigaseră, cu televizoare în braţe sau învârtind teancuri de bani.

În acei ani, românii mai puteau câştiga garnituri de mobilă Mioriţa, automobile Wartburg, Trabant, Volga, Moskvici, Fiat, Renault şi Skoda, biciclete Carpaţi, motociclete Simson, truse cu stilouri chinezeşti, aspiratoare ruseşti, maşini de cusut, covoare. În 1968, ca o dovadă incontestabilă a deschiderii spre Occident, un şofer din Focşani a câştigat un Volvo. După 1969, la Loterie se puteau câştiga şi excursii în străinătate.

11 milioane de euro, cel mai mare premiu din istorie

După Revoluţie, Loteria s-a lovit de o concurenţă serioasă. Au apărut concursurile televizate şi jocurile piramidale. Apoi cazinourile deschise la parterul blocurilor, apoi casele de pariuri. Românii le-au primit cu o bucurie naivă şi le-au încercat pe toate, dar nici Loteria n-au abandonat-o.

Au trecut de la Pronosport la Pariloto, de la loz în plic la „răzuibile”, de la Dacia la Cielo şi de la Pronoexpres la Loto 6/49, 5/40, Joker şi Noroc. Ba mai mult, unii dintre ei au cotizat chiar şi la „Operaţiunea marele bilet”, lansată la OTV de Stelian Ogică, care a spus că ştie o formulă secretă prin care va câştiga marele premiu la Loto 6/49.

Anii tranziţiei rămân totuşi destul de tulburi pentru această instituţie, devenită din 1994 Regia Autonomă Loteria Naţională, iar din 1999 Compania Naţională Loteria Română (CNLR), care şi-a propus să funcţioneze „în condiţii de eficienţă economică, prin atragerea unei părţi din disponibilităţile băneşti ale populaţiei”,  cu scopul de a finanţa, în afară de câştigurile jucătorilor, activităţile sportive şi alte obiective de interes general.

Loteria a fost implicată în multiple scandaluri, presa a făcut investigaţii în care a arătat ca o parte din profiturile uriaşe se scurg în diverse buzunare, iar jucătorii au acuzat şi ei măsluirea tragerilor, fără a putea dovedi nimic.

În anul 2009, după o serie de reporturi la jocul Loto 6/49, Loteria Română a oferit cel mai mare premiu din istorie, în valoare de aproximativ 11 milioane de euro. Conform ultimelor date făcute publice, CNLR susţine că 55 % din banii încasaţi sunt oferiţi sub formă de câştiguri. În 2012, acestea s-au ridicat la 145 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că încasările totale au fost de aproape 280 de milioane de euro.