România. Cinci ani cu executare? (O ficţiune)

Domnul prim-ministru a produs, în discursul de lansare a candidaturii sale pentru preşedinţie, la Craiova, o discriminare gravă. Pe oamenii vizitaţi în nenorocirea viiturilor, de la care se întorsese pentru a-şi lansa candidatura, i-a numit „oameni care de fapt reprezintă România adevărată, nu România din cărţi sau de la televizor”. Adică „români adevăraţi”. Ceilalţi sunt neadevăraţi.

Primii sunt acei oameni pentru care nici guvernul domniei sale nu făcuse nimic. Oamenii aceia care contează la numărul de voturi, dar nu la o viaţă mai bună.  Dl. prim-ministru consideră că măsura eficientă pentru a-i ajuta este să aloce fonduri de urgenţă. Ca să ce? În loc de alocare de fonduri pentru lucrări de amenajare astfel încât viiturile să nu le mai pună casele la pământ, dl. prim-ministru dă bani după nenorocire. Ca acel ajutor pentru înmormântare. Dar pentru ceilalţi oameni, pentru românii neadevăraţi? (Şi) Pentru ei candidatura prezidenţiabilului va deveni, în caz de reuşită, condamnarea de cinci ani cu executare. În propria ţară. Pe care dl. prim-ministru o iubeşte, pe care nu o va părăsi, în care copii săi vor fi educaţi în şcolile noastre româneşti care pierd treptat, ireversibil, se pare, plutonul european al excelenţei. Cu ajutorul nepreţuit al dnei Ecaterina Andronescu, al experţilor miniştri, dnii. Pricopie şi Costoiu, copii dlui prim-ministru vor avea parte de ceea ce merită, cu ajutorul tatălui lor. Vor şti cui să-i mulţumească, desigur, ca şi copiii românilor adevăraţi şi neadevăraţi, reprezentativi şi nereprezentativi, pentru o şcoală ruptă-n fund, dar românească. Mândria de a fi idiot, în sensul primar al cuvântului grec (ἰδιώτης, idiōtēs), este cimentul românesc care nu va lăsa viiturile istoriei următorilor cinci ani să ne ia pământurile, podurile, casele, bătrânii neputincioşi.

România va fi, după noiembrie, o ţară mândră că e românească şi în care va fi o fericire să mori. 

România partidului majoritar din România de azi este o ţară pe care membrii de partid o iubesc, nu o vor părăsi niciodată, în care credinţa în valorile creştin-ortodoxe este atât de puternică încât chiar dacă vezi găurile social-democraţiei prin care bate vântul de stepă aducând praf şi ciulini, e mai sigur să nu crezi ceea ce vezi. Dar potemkiniada dlui prim-ministru nu mai e la început.         

România va fi, după noiembrie, o ţară mândră că e românească şi în care va fi o fericire să mori. De fapt o ţară unde vom vrea să murim, vorba trubadurului citat de dl. prim-ministru la Craiova. Beatitudinea sfântului social-democrat român, urmare a luptei câştigate cu balaurul, va produce românilor adevăraţi starea de spirit cu care îşi vor accepta destinul triumfal în condiţiile mizeriei, lipsei de educaţie şi mai ales de orizont. Dar, pentru românii adevăraţi, orizontul nu va mai conta. Social-democraţia românească va şmecheriza în continuare integrarea noastră europeană astfel încât, la finalul celor cinci ani, să putem cere la Bruxelles ca limba română, cea pe care românii adevăraţi o iubesc, o cultivă neabătut şi o vorbesc corect, să devină limbă de mare circulaţie iar în dreptul indicativului de ţară să scrie limpede: “ţară mândră că e mândră”.

Regimul românilor neadevăraţi va fi unul adecvat condiţiei lor, infracţiunii pe care au comis-o, aceea de a nu fi luaţi de viituri, de a nu putea avea o viaţă decentă, de a nu îşi fi încredinţat total soarta unor guvernanţi incompetenţi: se vor plimba liberi, în incinta ţării, vor fi educaţi zilnic în spiritul valorilor creştin-ortodoxe, vor cânta de trei ori pe zi imnul României din care o anumită strofă va lipsi (cine o va cânta, chiar şi în gând, va primi o pedeapsă suplimentară) şi vor participa obligatoriu la cursurile de reeducare pentru români începători. După cinci ani, dacă nota la examenul de susţinere a tezei de românism creştin-ortodox este de minim 7, vor primi diploma de “român adevărat” (cu menţiunea “reeducat”). Aproximativ doi dintre ei vor primi burse de cercetare ce vor fi repede reduse de ministrul de resort (cum, de altfel, s-a şi întâmplat de curând cu granturile de cercetare).

Până atunci însă, chiar dacă nu mai e prea mult, discursul dlui prim-ministru trebuie apreciat pentru claritatea, consistenţa şi deschiderea pe care o oferă. Ideile sale sunt cele pe care românii adevăraţi le-au mai auzit dar, la fel ca şi cu o melodie care îţi place, le-ar mai auzi odată. Şi încă odată. Pînă când roata istoriei noastre post-aderare la comunitatea europeană se va înţepeni de tot: atunci ranga social-democrată îşi va fi făcut datoria. E, doar, vezi bine, din metal românesc şi a fost înfiptă în devenirea noastră istorică cu credinţa neaoşă în valorile noastre creştin-ortodoxe. Aferim! (vor zice românii adevăraţi şi reprezentativi) sau Sictir! (vor zice românii neadevăraţi şi nereprezentativi). Nefiind adevăraţi, nefiind reprezentativi pentru propria ţară, acestor români li se va acorda, după cinci ani, statutul de ficţiuni româneşti. Îşi vor plăti taxele şi impozitele ca şi până acum, vor face copiii, ca şi până acum, vor pleca din ţară, ca şi până acum, vor crede că România este una a tuturor cetăţenilor ei, pentru care trebuie luptat să atingă un nivel de civilizaţie mai înalt, ca şi până acum, şi, în general, îşi vor manifesta credinţa în valorile creştin-ortodoxe, ca şi până acum, şi în cele ale unei lumi în care onoarea, cinstea, corectitudinea, compasiunea şi toleranţa, să fie abecedarul şi nu teza de doctorat.

Între timp, România trece, se duce, românii toţi trec, se duc.Condamnaţi cu executare?

„Niculae, unde ne ducem noi, domnule, acuma", zice, în scena finală din filmul regizat de Stere Gulea, Moromete-tatăl fiului în căruţa hurducăindu-se prin gropi şi praful de câmpie sterilă, în drum spre Oraş, la şcoală. Mare curaj pe el! Să-l ducă pe fiu-său la şcoală să devină un român neadevărat, nereprezentativ.