REPORTAJ Oamenii inimoşi din epicentrul sărăciei. Hagi, eroul din Ocolna

REPORTAJ Oamenii inimoşi din epicentrul sărăciei. Hagi, eroul din Ocolna

Hagi Stoican, la fel ca mulţi localnici din satul Ocolna (judeţul Dolj) îşi câştigă traiul din cultivarea de pepeni Foto George Popescu

„Weekend Adevărul“ vă prezintă poveştile unor oameni care trăiesc în cele mai defavorizate comunităţi din sudul ţării, dar care, îndrumaţi de fundaţii şi ONG-uri prin programe educaţionale şi de sănătate, fac voluntariat şi se zbat să schimbe feţele gri ale satelor guvernate de neajunsuri.

Ştiri pe aceeaşi temă

  „Am acasă o lampă modernă cu baterii, dar se consumă repede. Ţine doar câteva seri. Ca să cumpărăm altele, ar trebui să mergem nouă kilometri până la magazinul din Amărăştii de Jos (n.r - comună din judeţul Dolj). Şi atunci, ce facem? Punem untură şi un fitil făcut din cearşaf. Arde pe o farfurie de tablă. Când se lasă seara, copiii îşi fac temele la lumina asta. Se mai afumă casa, dar asta este situaţia. Aşa facem lumină şi iarna, şi vara“, povesteşte Maria, o localnică din satul Ocolna.

Anul acesta, la clasa teoretică, 18 dintre cei 22 de liceeni au promovat examenul de Bacalaureat. A fost mai bine ca în anii trecuţi.  N-am avut pe nimeni din Ocolna. La Evaluarea Naţională, au luat note foarte mici cei de-acolo. Avem cea mai mică medie de admitere la clasa de agricultură – 2.78. Ei au luat 1 la examene, dar au avut medii mai bune în gimnaziu, peste 5-6, şi aşa le-a mai crescut nota...“, spune Elena Carasel, directoarea Liceului Teoretic „Amărăştii de Jos“.

Cei mai mulţi dintre copiii din clasele primare şi chiar de la gimnaziu n-au ieşit niciodată din Piatra-Olt. N-au văzut în viaţa lor un tren. I-am luat pe cei mai săraci din comunitate şi i-am plimbat la Craiova, i-am dus la teatrul de păpuşi «Colibri». La McDonald’s au fost aşa de cuminţi, încât vânzătoarele de acolo au făcut un album de fotografii cu ei şi ni le-au trimis“, spune Gabriela Păduraru, profesoară de limba romani la şcoală.

Acestea sunt crâmpeie din poveştile de viaţă pe care le trăiesc oamenii în cele mai sărace sate din sudul României. Deşi locuiesc în prelungirea comunelor sau oraşelor cât de cât prospere, diferenţele de trai sunt aşa de mari, încât drumurile până la „ei“ parcă n-ar fi drepte, din asfalt, ci nişte hăuri menite să-i ţină departe de civilizaţie. Sărăcia dăinuie în comunităţi mici din sudul ţării şi nu e un fapt care se vede doar cu ochiul liber. E o realitate statistică: cinci zone din ţara noastră sunt pe lista celor mai sărace 21 de regiuni din Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat Eurostat emis în luna februarie anul acesta. Dintre acestea, Sud-Vest Oltenia, alcătuită din judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea, e aproape de coada clasamentului când vine vorba de capital social sau potenţial turistic.

Peisajul sudic pare a fi colorat mai mult în nuanţe de gri, rezultate din paleta atât de diversă a problemelor din aceste comunităţi defavorizate: abandonul şcolar – avem una dintre cele mai mari rate ale abandonului şcolar din Europa (19%) şi suntem ţara care investeşte cel mai puţin în educaţia preşcolară din toată Uniunea Europeană  (0,35% din PIB)  –, lipsa unor instituţii medicale în unele comunităţi – sătenii sunt nevoiţi să meargă şi 10 kilometri până la medicul de familie –, căsătoriile timpurii, condiţii precare de locuinţă. Reamintim: oamenii sunt atât de săraci, încât aprind lumina în farfuria cu untură.

În praful lăsat în urmă de incapacitatea autorităţilor, tot mai multe ONG-uri şi fundaţii independente, susţinute de donaţii şi de finanţări externe, se zbat să corecteze proporţiile catastrofei. Zeci de mii de oameni săraci au profitat de pe urma acestor ajutoare. Proiectul „zefiR. Împreună pentru puterea de acţiune“, lansat în 2013, finanţat în mare parte printr-un grant din partea Elveţiei în valoare de 3 milioane de franci elveţieni (Programul de Cooperare Elveţiano-Român - Terre des hommes, Centrul Rromilor Amare Rromentza, Fundaţia Pestalozzi, Agenţia de Dezvoltare Comunitară Împreună, Fundaţia PACT, Habitat for Humanity România şi Sastipen – Centrul Romilor pentru Politici de Sănătate), şi-a propus să îmbunătăţească vieţile oamenilor din 12 localităţi din judeţele Olt, Dolj şi Gorj. Proiectul este orientat spre copiii din familii vulnerabile, în special rome, şi încearcă să le ofere acestora acces la educaţie, la servicii de sănătate şi la locuinţe decente.

Am mers într-un tur al celor mai defavorizate comunităţi din sudul ţării, acolo unde, prin programul zefiR, au fost demarate activităţi care să ridice nivelul de trai al localnicilor. Într-un reportaj fără prejudecăţi, arătăm, fără perdea, cum trăiesc romii din satul Ocolna (Dolj), comuna Baia de Fier (Gorj) şi oraşul Piatra Olt (Olt), între palate neterminate şi case sărăcăcioase, care le sunt frustrările şi speranţele. Am vrut să vedem şi cum au influenţat rezultatele şcolare ale copiilor proiecte de genul „Şcoală după şcoală“, în ce fel i-au ajutat înfiinţarea unor centre comunitare de asistenţă medico-socială şi cine sunt oamenii harnici şi cu iniţiativă care schimbă în bine feţele gri ale satelor guvernate de neajunsuri.

Omul bun la toate


Membrii principali ai grupului de iniţiativă din satul Ocolna, de la stânga la dreapta: Maru Stan (consilier local la primărie), Hagi Stoican ( paraclisier la biserică şi coordonator al centrului comunitar de asistenţă medico-socială) şi tatăl lui, Costel Stoian (expert referent pentru etnia romă) Foto: George Popescu

Hagi Stoican are 30 de ani şi locuieşte în satul Ocolna, care aparţine de comuna Amărăştii de Jos, din judeţul Dolj. E unul dintre cei patru oameni din comunitate care au luat examenul de Bacalaureat. A reuşit în 2009, cu media 7.57. Ceilalţi trei sunt prietenul lui Iulică, care e şi poştaşul satului, profesorul de limba romani, Nicolae Voicu, şi tatăl lui Hagi, Costel Stoican, care lucrează ca expert pe problemele romilor la primăria din comuna Amărăştii de Jos.

Hagi (foto) coordonează modulul sanitar al satului înfiinţat printr-o intervenţie zefiR, e paraclisier la biserică şi cultivator de pepeni. N-a făcut facultatea până acum pentru că, după liceu, a trebuit să se căsătorească, iar dup-aia, „ştiţi cum e“, au apărut copiii. În următorii ani, a muncit la lubeniţe împreună cu cei trei fraţi ai lui, care însă nu s-au ţinut de carte ca el. Hagi ne face totuşi cunoştinţă cu ei, că-s oameni buni şi muncitori la treburile din comunitate: „Tata e mare microbist. Mie mi-a pus numele Hagi, iar fratelui de după mine Miodrag Belodedici. Miodrag Belodedici Stoican. Noi îi spunem «Belo». La ceilalţi doi, a fost rândul mamei să-i boteze cum a vrut ea: Cristian Dorel şi Michel Ionuţ.“ „Michel, pe franţuzeşte?“, ne mirăm. „Michel, după un belgian de treabă care venea în sat şi aducea pachete şi hăinuţe pentru copii. „Şi cum se iscăleşte?“ „Păi, Mişşel, cu doi de ş!“, explică Hagi amuzat.

Ocolna e un sat izolat, împrejmuit de terenuri agricole şi de păduri ale statului, unde locuiesc peste 1.500 de persoane – toţi de etnie romă. La 9 kilometri la deal e comuna Amărăşti, iar la 10 kilometri la vale, oraşul Dăbuleni. Dintre cele 270 de locuinţe din comunitatea de romi, 200 nu au titluri de proprietate. Pentru că nimeni nu deţine pământ, singura sursă de venit cât de cât sigură pentru o parte din locuitori, pe lângă ajutorul social, e cultivarea de pepeni pe un teren luat în arendă. Mai stau cu căruţele şi la intrarea în sat ori păzesc stive de lubeniţe de o parte şi de alta a drumului pe care aşteaptă să le vândă angrosiştilor, dar cel mai bine le dau la Dăbuleni. Acolo se face piaţa. „La Dăbuleni se dă ora exactă!“, exclamă unul dintre săteni.

30 de voluntari dornici de schimbare

1. Femeie care înşiră tutunul 2. Oameni şi culori ai satului Ocolna Fotografii: Cristian Munteanu

Cei care nu cultivă pământul, lucrează ca zilieri în Dăbuleni şi Amărăşti. În curţile caselor de unde se ridică rotocoale de fum e semn că acolo se fac cărămizi. De fapt, unii dintre ei aşa se şi recomandă: „Noi, aici, suntem ţigani cărămidari. Şi membri în grupul de iniţiativă!“.

Ce e cu acest grup de iniţiativă într-un sat uitat de lume şi care-i rostul lui? Unul dintre scopurile de bază ale proiectului zefiR este de a-i învăţa pe oameni să-şi rezolve singuri problemele. De-aceea, în fiecare dintre cele 12 localităţi incluse în proiect a fost înfiinţat câte un grup format din oameni din sat, care să prioritizeze problemele din zonă şi să pună presiune pe autorităţi pentru a le rezolva.

Hagi face şi el parte din grupul de iniţiativă din sat, căruia a învăţat să-i spună, mai preţios, „comunitate“. Cel mai greu i-a fost să-i convingă pe oameni că nu-l plăteşte nimeni pentru devotamentul lui. Se implică doar pentru că-i pasă şi pentru că-şi doreşte o schimbare în Ocolna! Aşa, cu vorbele astea inspiraţionale pe care le mai auzi în discursurile managerilor, Hagi a adunat alţi 30 de voluntari cu care să decidă soarta satului. Din vorbă în vorbă, a reieşit că cea mai mare nevoie a sătenilor din Ocolna e un centru care să le permită accesul la cele mai banale servicii medicale. Era amărăciune mare: ca să-şi ia tensiunea sau chiar şi pentru un Paracetamol, oamenii erau nevoiţi să meargă până în Amărăşti, la medicul de familie. Merg cu căruţa sau, dacă au noroc, cu o ocazie, pentru că un autobuz care să facă legătura între cele două localităţi nu mai există de pe vremea lui Ceauşescu.

„Centrul“ din Ocolna e, de fapt, un container împrejmuit de un gard înalt, cu trei încăperi, dotat cu un pat de consultaţie şi câteva vitrine în care sunt expuse medicamente de tot felul şi broşuri care explică anatomia corpului şi metodele contraceptive. Hagi lucrează împreună cu o colegă mediator sanitar (persoană care deserveşte o populaţie de romi, în special copii şi viitoare mame, care are rolul de a înlesni comunicarea dintre comunităţile de romi şi cadrele sanitare, contribuind la creşterea eficacităţii intervenţiilor de sănătate publică) şi cu asistentul medical, angajat de Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Dolj. De atât e nevoie – de câţiva metri pătraţi  şi de o mână de oameni inimoşi pentru a face un bine celor peste 1.500 de săteni.

Cazurile grave rezolvate la „dispensar“

„La tevelizor Vreau să ajung la televizor!“ Copii pe câmp Foto: Cristian Munteanu

„De când există centru, s-au rezolvat foarte multe cazuri. De exemplu, într-o zi, a venit un băieţel de vreo 3-4 anişori care a luat un bob de strugure necopt şi l-a pus în nas. I s-a făcut rău, plângea, nu mai ştia ce să facă. Maică-sa l-a adus la centru. Până să vină ambulanţa, colegul meu, care e asistent medical, l-a luat cu frumuşelul, l-a aşezat pe scaun şi, cu o pensetă sterilizată, i-a scos bobul din nas“, povesteşte Hagi, care a învăţat cum să măsoare tensiunea şi uneori, în situaţii de urgenţă, le recomandă şi le dă oamenilor medicamente.

Nicolae Voicu, care este şi preşedintele grupului, povesteşte cum fratele său credea că are cancer şi, după o lună, s-a făcut bine. „Avea o operaţie în zona înghinală de 10 centimetri lungime şi 10 adâncime, unde i se făcuse o rană urâtă. Medicul de familie s-a codit, i-a zis să meargă la Bucureşti, la consultaţie. Slăbise mult, iar unii vorbeau că are cancer şi am început să cred şi eu la fel. Până la urmă, a venit băiatul de la centru care i-a pansat rana, în fiecare zi, timp de 4 săptămâni cu câte o sticluţă de apă oxigenată. După o lună, şi-a revenit!“, spune uşurat profesorul Voicu. „Probabil că l-a mai ajutat şi Dumnezeu, cum zice proverbul ăla...“, îl completează Suraj, un alt bărbat din grupul de iniţiativă.

E o lume pentru care fiecare zi este o luptă pentru a pune ceva pe masă, iar educaţia sau grija pentru sănătate şi locuinţă rămân mereu la coada listei de priorităţi. Problemele de sănătate se vindecă prin recomandări din experienţele altora. Deşi oamenii încă se plâng că, pentru o injecţie tot trebuie să bată drumul până în Amărăşti, înfiinţarea centrului este apreciată în unanimitate. Sau, cum ar spune domnul Suraj în numele întregului sat, „e o faptă bună“.

„Copiii se apropie de nota 5. E o mare perfomanţă!“

Femeile din Ocolna dau naştere, de la vârste fragede, la cel puţin trei-patru copii. „Tradiţia...“, explică ruşinate. Foto: Cristian Munteanu

Uliţele prăfuite din Ocolna sunt pline de copii care aleargă desculţi, fără să-i jeneze nisipul încins la peste 36 de grade. Stau la joacă în arşiţa soarelui de dimineaţa până seara când li se întorc părinţii plecaţi la câmp. Anual, se nasc în sat peste 50- 60 de copii. Această creştere a natalităţii e însă direct proporţională cu catastrofa care se perpetuează în educaţia locală: cele mai slabe rezultate la examenul de Bacalaureat sunt obţinute în Ocolna, creşterea abandonului şcolar – cei mai mulţi se căsătoresc la 14-15 ani sau pleacă la muncă în străinătate –, iar dezinteresul părinţilor pentru îndrumarea copiilor spre carte este tot mai mare, fapt care-i transformă pe cei mici, de cele mai multe ori, în adulţi asistaţi social.

Pentru a resuscita învăţământul în comunitatea din Ocolna, programele ONG-urilor s-au orientat spre educaţia preşcolară – prin iniţiativa asociaţiei OvidiuRo „Fiecare copil la grădiniţă“ –, dar şi către cei care sunt în învăţământul primar şi gimnazial, prin proiecte de genul „Şcoală după Şcoală“. Peste 25 de copii din Ocolna, care provin din familii foarte sărace, rămân la şcoală după ore pentru o masă caldă şi pentru a-şi face temele cu ajutorul profesorilor. Participă la activităţi în echipă, desenează, fac origami şi spun poveşti. Rezultatele? Directoarea liceului din Amărăştii de Jos, Elena Carasel trage linie: „Se văd copiii care au trecut prin programul de after-school. La examenele de la Evaluarea Naţională n-au luat nota 1, au luat 1 şi ceva sau chiar 2. Sunt câţiva care se apropie de nota 5, ceea ce e o mare performanţă pentru elevii care vin din Ocolna la liceu. Par paşi mici, dar pentru noi, cei care lucrăm în sistem şi cunoaştem foarte bine realitatea de-aici, e o realizare.“

Turcoazul şi rozul sunt cel mai des folosite culori de către romi pentru pictarea caselor Fotografii: Cristian Munteanu

Hagi Stoican îşi aminteşte că, pe vremea lui, doar doi copii din satul Ocolna au mers la liceu. Acum numărul elevilor romi care fac 12 clase se ridică la peste 50. Iar Hagi, tatăl a doi copii care sunt la şcoala primară, se bucură că prin activitatea sa de la centru poate influenţa şi mai multe familii să pună preţ pe educaţie.

Bani pentru „Şcoală după Şcoală“

„Şcoală după Şcoală“ este o măsură de combatere a abandonului şcolar care, deşi apare în legea educaţiei din 2011, până acum nu a fost finanţată de la bugetul de stat prin Ministerul Educaţiei. Programul, însă, are rezultate benefice asupra atitudinii elevilor faţă de şcoală, le oferă un mediu securizant şi determină creşterea performaţelor şcolare ale elevilor. Primăria din Amărăştii de Jos a finanţat o parte din proiectul zefiR şi sper să preia întru totul modelul în viitor, atunci când nu va mai exista sprijinul financiar din partea fundaţiilor.

Ministerul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, a declarat, săptămâna trecută că, în perioada imediat următoare, împreună cu Ministerul Educaţiei şi Asociaţia pentru Educaţie şi Justiţie Socială „Human Catalyst“ vor lucra pentru a identifica soluţiile rapide şi ţintite referitor la programul „Şcoală după Şcoală“, care să răspundă nevoii comunităţilor şcolare. „Este pentru prima oară când există un angajament ferm, din partea Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Fondurilor Europene, de a lansa un program naţional «Şcoală după Şcoală» pentru şcolile cu cel mai mare risc de abandon, cu finanţare combinată din fonduri europene şi de la bugetul de stat“, a declarat Ghinea, potrivit unui comunicat de presă.

O problemă a comunităţii: lipsa gardului de la cimitir

Educaţia nu e o cale uşoară pentru comunităţile sărace, pentru că nu aduce niciodată rezultate peste noapte. Oamenii recunosc că e importantă şcoala, dar mai ştiu şi că, potrivit tradiţiei, copiii lor trebuie să se căsătorească de mici şi să aibă, la rândul lor, cât mai mulţi copii. Femeile au început să meargă la întâlniri în care le este explicată stima de sine, contracepţia şi importanţa testului Babeş-Papanicolau, iar, vizitele la medic s-au îndesit. Pe de-o parte, zeci de muncitori au pus umărul să contruiască o centrală termică în şcoală şi să amenajeze un loc de joacă pentru ei, dar cineva, „nu se ştie cine“, tot le-a furat calculatoarele din sala de informatică.

Adunaţi în jurul mesei rotunde din cancelarie, romii din comunitate înşiră problemele pe care le au, sperând că, cu puţin ajutor de la stat, cu voinţa şi forţa propriilor mâini, o să le rezolve şi buna rânduială se va instala la Ocolna. „Spre marginea satului, oamenii şi-au construit case aiurea, unde au vrut ei, dar n-au curent electric. Trebuie soluţionat!“. „Ar fi bun un paznic la şcoală care să stea cu ochii pe elevi (n.r. – în total, 350) şi să supravegheze şcoala. Juma’ de normă să-i dea“. Asistăm la o discuţie între săteni despre viitor şi o viaţă mai bună, despre speranţe şi frustrări, căutând, în sfârşit, soluţii la cel mai mare necaz al întregii comunităţi – acela că n-au încă un gard care să-nconjoare cimitirul.

„Un sat frumos cu tot ce le trebuie. Sat european“

Haine puse la uscat de un sătean din Baia de Fier Foto: Cristian Muntean

Pe peretele unei clase sunt înfipte în bolduri câteva coli A4, pe care părinţii elevilor din comuna Baia de Fier şi-au enumerat doleanţele: „Să avem şi noi nişte copii cu care să ne mândrim şi să fie şi ei mulţumiţi de noi ca părinţi. Să vedem că au muncit şi ei. Să devină cineva cu bani puţini sau deloc. Sper ca copiii să meargă toţi la şcoală, să ne ajute în comunitate, să păstrăm curăţenia, să avem toţi care nu au o casă şi să avem şi locuri de muncă“. Alături, un desen cu nişte case scheletice şi un leagăn prăpădit, deasupra cărora e scris, cu litere mari: „Un sat frumos cu tot ce le trebuie. Sat european“. Peretele se continuă cu post-it-uri  pe care sunt scrise realizări şi nemulţumiri ale copiilor şi, în rest, e umplut cu desene colorate de la concursul „Rromii de altădată“.

Romii din Baia de Fier nu-şi spun nici romi, nici ţigani. Sunt rudari. Aproape 500 locuiesc la 4 kilometri de centrul comunei. E un contrast puternic între casele dărăpănate, cu perdea în loc de uşă şi ferestre PVC şi maşinile scumpe parcate printre bălăriile din curte. Un fum gros şi înecăcios vine din spatele caselor, unde majoritatea produc „cărbuni pentru grătar“. Pe timpul verii, oamenii urcă pe munte să culeagă afine şi se întorc şi după o săptămână. Dorm în pădure, „la vagon“, un fel de casă mobilă unde încap 3-4 oameni. La toamnă, urcă iar pe munte, la cules de ciuperci. „Găsiţi şi Pokemoni la noi în pădure... La noi, fără Pokemoni, nu se poate!“, spune amuzată una dintre doamnele care are grijă de copiii din şcoală.  Un sat european cu Pokemoni, cu tot ce trebuie.

Doamna Doina, între culesul de afine şi muncă voluntară

Doina Irinoiu (foto) e femeie de serviciu la şcoală şi membră în grupul de iniţiativă. Lumea o ştie de  „doamna Doina“. Nu lipseşte de la nicio întâlnire cu profesorii implicaţi în activităţile coordonate de zefiR. Lasă baltă culesul de afine şi coboară din vârful muntelui doar ca să participe la discuţiile despre „dezvoltarea comunitară“. „Când vrei să faci ceva şi îţi place, îţi faci timp“, spune femeia, iar vorbele ei simple însufleţesc o cameră plină cu oameni. „Mi-e drag că ăi mici au început să frecventeze şcoala, sunt mai ascultători faţă de doamnele învăţătoare şi mai puţin răi“, explică doamna Doina, care a convins mai multe mame să meargă la întâlnirile parentale despre educaţia copiilor.

Ce-au meşterit copiii la ore şi în programul Şcoală după Şcoală Foto: Terre des Hommes

Şcoala n-a fost niciodată un magnet pentru copiii din Baia de Fier. Dar, de când există programul „Şcoală după Şcoală“, elevii nu doar că n-au mai lipsit de la ore, dar i-au stârnit şi pe alţii să vină.  Părinţii şi-au trimis plozii la şcoală pentru masa caldă, dar i-au văzut întorcându-se mai luminaţi la faţă şi povestind tot felul de lucruri. Că doamnele învăţătoare le spun poveşti, se joacă cu ei table şi-i învaţă dansuri ţigăneşti şi populare. Păi, se duceau copiii la nuntă şi nu ştiau să joace „Braşoveanca“. „Bucuria noastră (n.r. – a învăţătoarelor) cea mai mare a fost când am organziat cu copiii un spectacol de dans la căminul culural. Oamenii din sat au fost suprinşi. De obicei, îi integram printre ceilalţi copii din comuna Baia de Fier şi nu prea se evidenţiau. Acum au fost singuri pe scenă şi au văzut că pot să-şi mişte picioarele după muzică. Părinţii lor au fost cei mai încântaţi“, spune învăţătoarea Roxana Dungan.

Cel mai mult şi mai mult le place însă să meargă pe stadion. Au avut şi campionate de fotbal cu echipe mixte, de băieţi şi fete, unde doar golurile fetelor au fost punctate. Halal egalitate de gen!

Vrăjiţi de programele fundaţiilor, oamenii din comunitate au început să meargă cu încredere şi la  centrul sanitar, o copie a celui din satul Ocolna. În Baia de Fier există un singur cabinet medical – pentru aproape 4.000 de locuitori –, doi medici de familie şi doi asistenţi medicali. Există un grad crescut de infectare cu hepatită în rândul rudarilor cauzat de condiţiile insalubre de trai şi de consumul de apă nepotabilă din râu. Puţine gospodării sunt racordate la reţeaua de apă potabilă, aşa că oamenii folosesc apă din rău sau din fântâni. Şi aşa, departe însă de cum arată un sat european, dar unul peste care s-a aşternut o brumă de bun simţ, oamenii au început să viseze tot mai mult la integrare.



Piatra-Olt Foto Cristian Munteanu

Oamenii care au salvat casele din Piatra-Olt

Ne scuturăm repede de idealuri, odată ajunşi în Piatra-Olt, un oraş la 15 kilometri de municipiul Slatina. Prin proiectul zefiR, 11 case în stare foarte gravă au fost renovate. La ele au muncit, cot la cot cu volunatrii proiectului şi oamenii din Piatra Sat, o comunitate din margine unde trăiesc numai romi. Unele familii au primit sobe, altele geamuri PVC. În mod paradoxal, aceste finanţări au înfierat şi mai rău spiritele din sat, care, în loc de „Bună ziua“, strigă pe uliţă că lor nu li s-a dat nimic. Erau – şi încă mai există – case fără apă curentă, canalizare, bucătărie sau WC. Nici măcar sobe nu au, dacă vă puteţi imagina că sărăcia poate fi mai adâncă. Vara, oamenii gătesc afară, în curte.  Iarna improvizează o „sobiţă din cărămidă“, pe care o dărâmă când vine vara. Fumul iese printr-o gaură dată în perete.

În fruntea oamenilor care cer locuri de muncă sau case de-a gata, primarul oraşului Tudor Udrescu insistă că soluţia tuturor problemelor stă în educaţie. Îi îndeamnă pe părinţi să-şi trimită copiii la şcoală, la liceu şi chiar mai departe. Pe stradă, copiii se agaţă de doamna Gabi, profesoara de limba romani, membră în grupul de iniţiativă din Piatra Olt. Îi povestesc că au învăţat să socotească de la 140 la 200, iar profesoara îi pupă pe frunte. 31 de copii dintre cei 65 care merg la şcoala gimnazială din sat au fost incluşi în programul educaţional al zefiR. Acum, copiii merg la after school şi participă la o mulţime de activităţi finanţate în cadrul proiectului. „Când au început nu ştiau nicio literă. Acum citesc, scriu, socotesc“, explică Gabriela Păduraru.

Gabriela Păduraru, profesoara pe care toţi copii din Piatra-Olt o iubesc Foto George Popescu

Slatina, model de succes

Una dintre cele mai mari reuşite ale profesoarei e că acum copiii vin la şcoală în număr mult mai mare: „Când m-am angajat în 2007 aveam o grupă de 7 copii. Acum sunt peste 70“, spune profesoara. Anul acesta, la ultima oră de la şcoală, a venit cineva şi i-a pictat pe faţă. Copiii au plecat fericiţi acasă, cu ghiozdanele în spate şi cu acuarela curgându-le şiroaie pe faţă de la căldură, pentru că ţineau neapărat să-i vadă şi părinţii.

Cea mai mare provocare, la finalul proiectului demarat de zefiR, e ca autorităţile locale să preia  finanţarea programelor, în special a celor trei centre de asistenţă medico-socială, câte unul în fiecare judeţ, măcar pentru o parte din personalul salariat. Până acum, doar centrul înfiinţat în Slatina reprezintă un model de succes, care a fost preluat, anul acesta, sub umbrela primăriei, iar coordonatorii şi mediatorii sanitari şi-au putut continua mai departe treaba în comunitate.

citeste totul despre: