Publicitatea la medicamente: pură prostie parlamentară
0După ce au votat legea prin care publicitatea la medicamente vor fi interzise la radio şi la televizor, aleşii s-au răzgândit şi îi cer preşedintelui Iohannis să o transmită la reexaminare, pe motiv că în Parlament a fost haos atunci când şi-au exprimat opţiunea.
Lovitură de teatru dată de aleşi după ce au adoptat un proiect de lege prin care interzic cu totul difuzarea la televizor şi radio a reclamelor la medicamente şi farmacii.
Medicii şi farmaciştii susţin că proiectul adoptat de Senatul României şi trimis spre promulgare preşedintelui Klaus Iohannis este unul benefic pentru populaţie, pentru că suntem cunoscuţi la nivel european pentru faptul că ne tratăm după ureche. Însă Consiliul Naţional al Audiovizualului a transmis deja o scrisoare deschisă preşedintelui prin care îi solicită acestuia să nu promulge legea care, dacă va trece, va avea consecinţe majore asupra pieţei publicităţii de la noi.
Şi preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, i-a transmis o scrisoare preşedintelui, în care menţionează că senatorii PSD l-au atenţionat că votul a fost viciat de o eroare de organizare şi pregătire a şedinţei, punctele de pe ordinea de zi fiind renumerotate, ceea ce a creat o confuzie în rândul aleşilor. „Dar, regulamentar, votul nu mai putea fi repetat, soluţia fiind, în acest moment, cererea de reexaminare“, a precizat Dragnea.
Despre haosul din Parlament au vorbit şi alţi senatori care au explicat că nu au ştiut clar ce votează luni. Raportul Comisiilor de specialitate din Senat, de Cultură şi Sănătate publică, a fost de respingere, dar plenul nu a fost de acord cu acest punct de vedere adoptând proiectul de lege în forma iniţiatorului, cu 100 de voturi „pentru“ şi şapte „împotrivă“.
Publicitatea la medicamente: 20% din volumul de publicitate TV va dispărea
O poziţie fermă a exprimat şi Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR), care consideră că proiectul legislativ este „o limitare nejustificată a accesului la informaţie“, cerând, la rândul lor, retrimiterea actului normativ în Parlament. Concret, susţin aceştia, dacă va fi promulgată, legea va face să dispară 20% din volumul de publicitate TV, consecinţele fiind dramatice pentru televiziuni şi radiouri, spun specialiştii în media.
„Suntem cu toţii de acord că publicitatea trebuie să respecte anumite standarde profesionale şi etice. Câtă vreme un set de produse şi servicii sunt distribuite legal şi sunt clar reglementate, cum este cazul publicităţii la medicamente eliberate fără prescripţie medicală şi la farmacii, limitarea comunicării nu se justifică“, au arătat reprezentanţii UAPR.
Farmacist: „Ţine de siguranţa pacientului“
Pe de altă parte, farmaciştii arată că o astfel de lege nu ar avea decât efecte benefice asupra pacienţilor. „Populaţia a fost supusă unei presiuni permanente în direcţia automedicaţiei şi promovării agresive a aspectelor comerciale legate de medicament. Avem aici în vedere, în special, importanţa preţului în detrimentul informării corecte cu privire la aspecte esenţiale legate de medicament şi efectele sale“, a declarat farmacistul Clara Popescu, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor din România.
Potrivit acesteia, înainte de a lua medicamente, pacientul ar trebui să consulte un medic şi, ulterior, să se consulte cu farmacistul referitor la efectele medicamentelor prescrise. „Ideea este să nu se bazeze pe informaţii şi prezentări care au un rol strict comercial“, a completat farmacista.
Publicitatea la medicamente: „Farmaciile nu ar trebui să îşi facă reclame“
Legea trimisă spre promulgare preşedintelui Iohannis arată că deşi publicitatea explicită la televizor şi la radio la medicamente va fi interzisă, ea va fi permisă în alte medii la medicamente eliberate fără prescripţie medicală, însă doar cu aprobarea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM).
Iniţiativa îi aparţine senatorului UDMR Alexandru Vegh, care susţine că pacienţii nu ar trebui să îşi mai administreze singuri medicamente, iar farmaciile nu ar trebui să îşi facă reclame şi să se autoproclame farmacie „etalon“ sau „model“, în funcţie de banii pe care companiile le investesc în publicitate.