Prognoza meteo: val de aer cald peste România. În ce zonă se anunţă vreme neobişnuită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
După ninsori, căldura se întoarce FOTO Shutterstock
După ninsori, căldura se întoarce FOTO Shutterstock

Un val de aer cald loveşte România. De joi vremea se va încălzi în toată ţara, astfel că sâmbătă temperaturile vor ajunge la 15 grade Celsius în Dobrogea şi 11 grade în Bucureşti.

Vreme neobişnuit de caldă anunţă meteorologii în weekend, după un episod de iarnă severă. Cele mai ridicate temperaturi sunt aşteptate în Dobrogea, 15 grade, cu mult peste normalul datei din calendar. Va fi cald, dar de ploi nu scăpăm.

Vineri, 10 decembrie, conform dministraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în jumătatea de sud-est a ţării, valorile termice vor fi cu mult peste cele specifice perioadei, iar în restul teritoriului se vor situa în general în jurul mediilor multianuale. 

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 2 şi 12 grade, mai ridicate în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade. Cerul va avea înnorări şi temporar vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Vor predomina ploile, iar în vest şi în nord trecător se vor semnala şi precipitaţii mixte. 

La munte, la altitudini mari, vor fi ninsori şi lapoviţă. Pe arii restrânse, cu precădere în zonele montane şi submontane, vor fi posibile depuneri de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă şi în regiunile sud-estice, cu viteze mai mari pe litoral. Pe spaţii mici se va semnala ceaţă.

La Bucureşti, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite la această dată, astfel că maxima va fi de 8…9 grade, iar cea minimă de 1…3 grade. Cerul va avea înnorări, iar pe parcursul zilei temporar va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat.

Vor predomina ploile

Sâmbătă se face şi mai cald, în majoritatea zonelor, dar cu precădere în sud-est, însă vremea va fi în general închisă, cu precipitaţii în extindere în toată ţara. Meteorologii anunţă că vor predomina ploile, iar la altitudini mari la munte vor fi mai ales ninsori. Local, se vor acumula cantităţi de apă însemnate. Izolat la munte şi în nord-est vor fi condiţii de polei. 

Vântul va avea intensificări în zona montană înaltă, dar temporar, cu viteze mai mici, şi în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 2 grade în nordul Moldovei şi 14…15 grade în Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 1 şi 11 grade. Pe spaţii mici se va semnala ceaţă.

Şi în Capitală, sâmbătă, vremea va fi caldă pentru a doua decadă a lunii decembrie. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua, posibil moderat cantitativ, în special seara şi noaptea. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în a doua parte a intervalului. Temperatura maximă va fi de 10…11 grade, iar cea minimă de 7…8 grade, anunţă ANM.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Prognoza meteo. Vremea se schimbă radical. Ce ne aşteaptă după episodul de iarnă severă

Drumarii ameninţă că nu vor face deszăpeziri dacă nu li se majorează lefurile. Ce salarii au

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite