Vremea în weekend: unde se va aşeza strat semnificativ de zăpadă şi unde se transformă ninsoarea în polei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva
FOTO Arhiva

Prognoza meteo pentru zilele de la sfârşitul săptămânii vine cu o vreme de iarnă veritabilă, cu precipitaţii abundente şi intensificări de vânt, deşi temperaturile vor fi blânde.

 Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis Cod galben de precipitaţii mixte, polei şi vânt puternic, valabile în trei judeţe din zona Munteniei.

Până la ora 13:00, în mai multe localităţi din judeţele Vâlcea, Olt şi Dolj se vor semnala precipitaţii mixte, local depunere de polei, dar şi intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-60 km/h. 

În intervalul 14 decembrie, ora  19 – 16 decembrie, ora 18, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori. Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi local în Transilvania vor fi precipitaţii mixte şi se va forma polei. Local, precipitaţiile vor fi importante cantitativ.

COD GALBEN Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 23 – 16 decembrie, ora 18

Fenomene vizate: ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă, intensificări ale vântului

În intervalul menţionat, în Banat, cea mai mare parte a Crişanei, vestul  şi sudul Transilvaniei, vestul şi nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum şi în zona Carpaţilor Meridionali. Occidentali şi de Curbură vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare şi se va depune strat consistent de zăpadă. Local se vor cumula 25…30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar şi în regiunile sudice şi sud-vestice, cu viteze, în general, de 45…50 km/h.

COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 15 decembrie, ora 06 – 16 decembrie, ora 12

Fenomene vizate: ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă, viscol

Zone afectate: conform hărţii şi textului

În intervalul menţionat, în judeţele Timiş şi Caraş-Severin, precum şi în zona de munte a judeţelor Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60…70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ. În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăşi 70 km/h.

cod galben

Bucureştiul nu se află sub incidenţa codurilor galben sau portocaliu, aici vor fi ninsori moderate în noaptea de vineri spre sâmbătă şi se va depune un strat de zăpadă de până la 15 centimetri. Spre dimineaţă va creşte probabilitatea ca ninsoarea să se transforme în lapoviţă sau chiar ploaie şi să se formeze polei. Vântul se va intensifica, cu rafale ce vor atinge 40-45 de kilometri pe oră. Temperatura minimă va fi de -2 grade.

Sâmbătă vor fi precipitaţii mixte şi temperatura aerului va ajunge la 2-3 grade. Stratul de zăpadă depus peste noapte se va topi şi în prima parte a zilei poate exista riscul formării poleiului.

Starea drumurilor 

Ninsorile din ultimele ore au afectat şapte judeţe ale ţării (AG, DB, HD, MH, PH, TM şi TR), în evenimentele produse de vremea rea fiind implicate 12 autovehicule şi 24 persoane, potrivit IGSU.

În jurul orei 04.00, o ambulanţă care se deplasa din judeţul Teleorman către un pacient care necesita dializă din comuna Seaca, judeţul Olt, pe DJ 679, între localităţile Mihăeşti şi Seaca, a rămas blocată din cauza zăpezii viscolite pe carosabil. La faţa locului s-au deplasat un utilaj al societăţii care se ocupă cu deszăpezirea drumului respectiv şi un utilaj de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Seaca. Ambulanţa a fost deblocată rapid, iar ulterior a fost însoţită de un utilaj până la pacient.

Sâmbătă dimineaţa, autorităţile locale din judeţul Teleorman au intervenit pe DJ 703, între localităţile Ciolăneşti şi Baldovineşti, pentru deblocarea unei ambulanţe care se deplasa pentru preluarea unei gravide. Această nu a mai putut înainta din cauza zăpezii de pe carosabil, însă a fost deblocată rapid de utilaje.

Între localităţile Ponoarele şi Izverna din judeţul Mehedinţi s-a intervenit pentru deblocarea a trei autoturisme în care se aflau 10 persoane.

Tot pentru deblocarea a 2 autoturisme în care se aflau 5 persoane şi a unui autobuz fără persoane s-a intervenit pe drumul care face legătra între localităţile Boldeşti şi Seciu din judeţul Prahova. Totodată, în localitatea Mizil pompierii şi drumarii au deblocat un autotren care a derapat şi a intrat într-o curte.

În judeţul Dâmboviţa, pe DN 7, salvatorii au deblocat un autoturism în care se aflau 5 persoane, iar în judeţul Hunedoara, în zona localităţii Cinciş, a fost deblocat un atutotren.

Pe DN 73, între localităţile Câmpulung Muscel şi Dragoslavele din judeţul Argeş, circulaţia rutieră s-a desfăşurat temporar îngreunat, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. S-a intervenit cu utilaje de la administratorul de drum şi autorităţile locale, pentru deszăpezire şi răspândire de material antiderapant.

Tot sâmbătă dimineaţa, pe A1, la km 106, un tir a parăsit carosabilul şi a blocat o bandă.

În municipiul Timişoara, pompierii au acţionat pentru degajarea a 4 arbori căzuţi pe 2 autoturisme şi pe carosabil.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite