Problemele cu care se confruntă pacienţii care suferă de psoriazis: sunt discriminaţi şi excluşi din viaţa socială

0
Publicat:
Ultima actualizare:
400.000 de români suferă de psoriazis FOTO Adevărul
400.000 de români suferă de psoriazis FOTO Adevărul

Aproape 400.000 de pacienţi din România suferă de psoriazis, o boală inflamatorie care afectează, în primul rând, pielea. Specialiştii atrag însă atenţia că problemele cu care se confruntă aceste persoane nu sunt doar de ordin medical, asta pentru că pacienţii cu psoriazis sunt discriminaţi pe piaţa muncii şi sunt excluşi, în timp, din viaţa socială.

„Cam jumătate din cei care suferă de psoriazis au probleme la locul de muncă şi sunt discriminaţi. Trebuie să se înţeleagă că pacientul cu psoriazis nu este contagios, că aceşti oameni nu trebuie eliminaţi din saloane sau de peste tot unde se duc. Dimpotrivă, ei trebuie susţinuţi ca să poată duce o viaţă normală”, a explicat pentru adevarul.ro Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA).

Potrivit acesteia, pacienţii care suferă de psoriazis sunt deseori respinşi de cei din jur. În timp, bolnavii iau decizia de a se retrage din viaţa socială, prea puţini dintre ei având posibilitatea de a merge la un psiholog. Chiar şi vizitele la medic devin din ce în ce mai rare, asta pentru că psoriazisul este o boală care se declansează din nou atunci când pacientul se confruntă cu un eveniment stresant în viaţa sa.

„E greu să îi vezi pe ceilalţi şi să îţi dai seama că te tratează diferenţiat”, a continuat Rozalina. Susţine că şi dacă ar trece pragul unui cabinet de psiholog, puţini sunt cei care ar avea curajul să discute deschis despre o astfel de problemă de sănătate cu un străin.

„Faptul că au fost respinşi de atâtea ori li se întipăreşte în minte. Chiar şi atunci când se duc la medic, li se pune diagnosticul şi iau tratamentul, momentul în care boala reapare îi face pe pacienţi să îşi piardă încrederea în medic sau în tratamente. Unii nu se mai duc niciodată la doctor şi ajung într-o stare gravă. Netratat, psoriazisul poate afecta organele interne”, a mai spus Rozalina Lăpădatu.

În spatele pacienţilor diagnosticaţi sunt de două ori mai mulţi cei netrataţi

Tocmai din acest motiv, specialiştii atrag atenţia că ţara noastră ocupă locuri fruntaşe la nivel european în ceea ce priveşte incidenţa pacienţilor cu psoriazis.

„Şi mai grav este faptul că în spatele pacienţilor diagnosticaţi sunt de două ori mai mulţi cei netrataţi. Oficial, peste 2% la sută din populaţia României are această boală de piele, însă numărul real de bolnavi este mult mai mare. Îmbucurător este faptul ca rata de adresabilitate la medic este în continuă creştere, mai mare cu 30% faţă de anii anteriori şi speram că prin aceste campanii de informare să înregistrăm noi creşteri”, a precizat doctorul Alin Nicolescu, secretarul general al Societăţii Române de Dermatologie (SRD).

La rândul său, profesorul Giurcăneanu a explicat că „există un vârf al incidenţei bolii în ultima perioadă a adolescenţei sau în jurul vârstei de 20 de ani, iar un alt vârf, la pacienţii care au împlinit 50 de ani”.

Peste 125 de milioane de oameni, afectaţi la nivel mondial

Potrivit Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor Psoriazis, la nivel mondial, peste 125 milioane de persoane suferă de psoriazis sau artrită psoriazică. Psoriazisul afectează între 1,5 — 3% din populaţia Americii de Nord şi a Europei, cu incidenţă mai crescută în Danemarca şi alte ţări ale Europei de Nord. Incidenţa minimă este în Asia Centrală şi de Est, unde cifrele sunt sub 0,4%. Există un vârf al incidenţei acestei boli în ultima perioadă a adolescenţei sau în jurul vârstei de 20 de ani, iar un alt vârf, la pacienţii care au împlinit 50 de ani.

Psoriazisul este o afecţiune cutanată cronică, caracterizată printr-o evoluţie accelarată a celulor pielii. În mod normal celulele pielii se regenerează în 28-30 de zile, în cazul psoriazisului acest proces are loc în 3-6 zile. Această accelerare are drept consecinţă apariţia unor plăci tegumentare îngroşate de culoare roz acoperite cu cruste alb-sidefii.

Cauzele care pot produce psoriazis nu sunt pe deplin elucidate, dar se cunosc o serie de factori declanşatori precum stresul (stările conflictuale, depresia), traumatismele, factori ambientali, infecţiile, anumite medicamente.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite