Aşa încep cele mai multe poveşti despre trafic de persoane: cu promisiunea unei vieţi mai bune. Şi Bianca, la fel ca Nicky, Maria, Alexandra sau orice alt nume pe care nu-l vom şti niciodată cu adevărat sunt fetele care au sperat că dincolo de ferestrele caselor în care au crescut se întinde o lume fără violenţă. Însă Bianca a fugit de bătaia „ruptă din Rai“ ca să cadă în iadul traficanţilor de persoane.

Şi singura ei scăpare a fost un salt care a sfidat moartea. 

Este povestea uneia dintre cele aproximativ 5.000 de românce care au fost traficate în ultimii cinci ani, conform „Raportului despre trafic de persoane“ publicat de Departamentul de stat al SUA în 2014. Acestea sunt doar câteva statistici oficiale, pentru că cifrele sunt, de multe ori, subraportate, iar amploarea fenomenului – necunoscută la nivel real, oficial.

Cifrele negre au alte dimensiuni. Potrivit experţilor guvernamentali sau neguvernamentali, care intră direct în contact cu situaţiile de trafic, cele mai multe dintre prostituatele pe care le vedem peste tot în lume nu fac asta benevol, ci forţate, fie prin constrângeri fizice, fie psihologice. 

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Bucureşti, Hans Klemm, spunea într-un comunicat de presă emis în data de 18 octombrie, Ziua europeană împotriva traficului de persoane:  

„În prezent, peste douăzeci de milioane de persoane din întreaga lume sunt traficate. […] Victimele traficului de persoane, fie că este vorba despre persoanele traficate în scopuri de exploatare sexuală sau de muncă forţată, provin din diverse medii, iar în multe cazuri, poveştile lor încep cu aspiraţia de a avea o viaţă mai bună. Autorităţile trebuie să continue să combată traficul de persoane în toate formele sale prin măsuri ferme de aplicare a legii şi o protecţie eficientă a victimelor, în paralele cu implementarea de politici care să prevină traficul de persoane.“

Dar poveştile care stau în spatele traficului de persoane îşi au rădăcinile încă din familie, în cele mai multe cazuri, în violenţa domestică. O spun psihologii, ONG-iştii şi procurorii care lucrează îndeaproape cu victimele traficului de persoane. Nu există instrumente care să măsoare legătura de cauzalitate dintre cele două fenomene, dar prin proiectul „Notre-Dame de companie“, trei jurnalişti vă prezintă tabloul unei realităţi de care, cei mai mulţi dintre noi, nici nu vrem să auzim. 

„Notre-Dame de Companie“ este un proiect – realizat cu ajutorul Burselor Superscrieri/AVON – prin care ne-am propus să dovedim că prostituţia forţată şi traficul de persoane pot fi rezultate ale violenţei domestice. Oamenii din apropierea victimelor spun că scandalurile şi pumnii de acasă împing, de multe ori, nişte copile să ajungă în fieful proxeneţilor.

„Violenţa din familie este un factor de risc, pe lângă alţi factori. Datele ne confirmă identificarea printre persoanele traficate a unui număr mare de istorii de abuz în copilărie sau adolescenţă, dar viceversa nu este valabilă, adică nu toate persoanele supuse violenţei (de orice formă) vor deveni ulterior traficate“, explică psihologul Mihai Copăceanu, blogger adevarul.ro. 

În cadrul proiectului puteţi citi poveştile unor fete care au căutat să scape de violenţa din sânul familiei, să evadeze de lângă unchiul care o abuza sexual, de lângă tatăl poliţist care o snopea în bătaie sau de lângă mătuşa care o exploata sexual în gară, încă de la vârsta de 12 ani. Refugiile acestor copile n-au fost, însă, cele sperate. De multe ori aceste refugii poartă numele unor traficanţi de persoane. 

Însă poveştile nu sunt doar despre captivitate, suferinţă, ruşine, abuzuri, sex pe bani, lacrimi şi deznădejde, ci mai ales despre libertate, luciditate, curaj, luptă şi speranţă.

Proiectul „Notre-Dame de Companie“ îşi propune, între altele, să urgenteze implementarea proiectului  „Start – O viaţă de calitate în siguranţă“, cofinanţat prin Fondul Social European şi cu o valoare totală de 170.207.156 de lei, pentru lansarea unui număr de telefon unic naţional care să fie funcţional, aşa cum s-a promis de guvern, până la finalul anului 2015.

Vă invităm să intraţi pe platforma violentadomestica.adevarul.ro pentru a înţelege de ce violenţa de acasă poate amputa destinul unui copil.  

<strong>Fereastra din prostituţie</strong>

Pe braţe şi pe gât i se văd cicatricile de la bătăi şi operaţii. Are 24 de ani şi şapte intervenţii chirurgicale complexe. Ca să vorbească şi să meargă din nou. Obrazul stâng este crestat de o linie fină care coboară spre bărbie. A trecut pe acolo bisturiul care i-a refăcut mandibula. În urma operaţiilor, fizionomia i s-a schimbat. I-a fost greu cât pentru nouă vieţi de om fără noroc, dar are o forţă interioară care a păcălit realitatea şi pentru care mulţi dintre noi am invidia-o. „Am trăit toată viaţa în şocuri şi poate că d-asta am fost mai puternică decât altele“, spune tânără care are acum puterea să zâmbească.

Adrenalina vine chiar din casa în care s-a născut şi a crescut. „Dacă tata nu făcea scandal zi şi noapte, lucrurile nu s-ar fi întâmplat aşa. Dar când am prins ocazia asta, am zis: plec şi nu mă mai uit înapoi. Vă las să faceţi ce vreţi, că poate aşa o fi mai bine.“ Se întâmpla în ziua în care şi-a părăsit familia pentru o viaţă mai liniştită cu Marian, în Belgia. „Am crezut că o să se schimbe totul, îmi promitea o viaţă diferită de tot ce cunoaşteam acasă. Voiam doar să scap.“

Tatăl şi icoanele 

În fiecare dimineaţă, tatăl scrâşneşte din dinţi, se ţine de burta imensă care stă să pocnească şi se aşază în genunchi. E ora rugăciunilor. „Zace în el o ciroză uscată şi el vrea să plece la moaştele Sfintei Parascheva“, spune Bianca. După închinat, bărbatul apucă un mănunchi de busuioc şi stropeşte cu agheasă prin toate camerele. De cum intri în casa lor, te izbeşte un perete plin cu icoane. Şi mirosul stătut de alcool. În două ore de la ritualul dimineţilor, tatăl e deja beat şi încep scandalurile. Chiar înainte de una dintre întâlnirile noastre, Bianca i-a lăsat pe părinţii ei certându-se. Tatăl băuse rachiu pe 40 de grade şi nu mai putea fi controlat, iar mama i-a luat damigeana şi a spart-o în curte. Nu simte nimic când povesteşte această scenă. E doar una dintre acele zile cu cioburi. Aşa s-a derulat toată copilăria ei şi a surorii ei, mai mare cu cinci ani. Sora a reuşit să plece, şi-a întemeiat o familie, dar ea a rămas.

Amintirile Biancăi din copilărie au acest fir roşu al violenţei. Era mică, se juca, în faţa casei, cu copiii şi auzea de departe huruitul unui camion care intră greu în viteze. Ştia atunci că tatăl ei, şofer de TIR, se întoarce acasă după o cursă lungă. Ştia că e beat şi că maşina nu-l mai ascultă. Mai ştia că în 5 minute va ajunge totuşi acasă şi că va începe să dea în mama şi în sora ei. Atunci se termina joaca. Anii copilăriei s-au numărat în sticle de băutură adunate de prin colţurile casei, înjurături şi lovituri încasate.

Acum zece ani, mama Biancăi a ajuns în spital pentru o operaţie pe creier. Toate bătăile au dus la apariţia unui cheag pe creierul mic, dar femeia a fost norocoasă şi a scăpat. „În mine nu a dat, m-a bătut doar de câteva ori, pentru că nu voiam să merg la şcoală“, spune tânăra, conştientă că abandonul şcolar i-a creat şi mai multe probleme în viaţă. Bianca a absolvit doar şapte clase şi familia n-a ştiut cum să o încurajeze să meargă din nou la şcoală. În afară de bătaie. Fugea de la ore ca să se ducă în parcul din apropiere, împreună cu copiii din cartier. „Erau singurele momente de libertate pentru mine.“ Şi nu voia să le irosească la şcoală.

Lipsa educaţiei este o constantă în astfel de cazuri, în care abandonul şcolar îi face pe aceşti copii să-şi piardă orice reper în viaţă. Doar anul trecut peste 19% din copiii cu vârste între 15 şi 18 ani au abandonat studiile, România având cea mai mare rată a abandonului şcolar din Uniunea Europeană. În principal, din cauza sărăciei şi a neglijenţei părinţilor, spun psihologii. Acasă, niciun membru al familiei Biancăi nu s-a interesat ce simte sau ce face copilul lor. Şi, odată lăsată la voia întâmplării, departe de orele de curs, de profesori şi de colegi, fetiţa a devenit o tânără dezorientată. Şcoala i-ar fi fost de ajutor când familia era absentă, dar Bianca n-a avut nicio mână de care să se agaţe. Acasă erau doar palme aruncate asupra mamei şi, uneori, asupra ei. Singura mână care i-a fost întinsă a venit târziu, la 21 de ani.

Şi mama

După ce a renunţat la şcoală, Bianca a rămas însărcinată. Avea 17 ani. Ar fi păstrat copilul, spune ea, dar tătăl a lovit-o cu piciorul în pântece. Ţintea, de fapt, spre mamă, însă lovitura a fost fatală pentru copilul încă nenăscut. Cu toate astea, n-a fost nicio tragedie, pumnii şi scandalurile au continuat ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Bianca a început să caute o ieşire încă de atunci, dar tot ce se zărea pe fereastra camerei ei, dintr-o casă de la periferia unui oraş mare din România, erau tocurile ieftine ale prostituatelor şi mârlănia proxeneţilor. „Dacă voiam să fac asta, aveam posibilităţi la fiecare colţ, chiar acolo, pe strada mea.“ Comunitatea în care-a crescut nu avea prea multe de oferit.

Acum doi ani, în jurul Crăciunului, a sosit momentul care a împins-o să-şi facă bagajele: „tata a ţinut-o în scandal zile în şir. Nu cred că am dormit o oră în săptămâna aia“. Bărbatul, într-un nou exces de alcool, s-a suit pe acoperişul casei şi a ameninţat că se sinucide. Bianca a chemat poliţia, salvarea şi pompierii. Vecinii ieşiseră la poartă, copiii priveau pe ferestre show-ul gratuit. Cu greu au reuşit să-l coboare şi să-l ducă la spital. Deşi întâmplarea nu era ceva neobişnuit pentru familie, de data asta Bianca a cedat. „Mi-am zis: plec cu Marian şi «să vezi ce viaţă de prinţesă o să am eu, să vezi cum mă fac eu mare doamnă!»“ Şi-a împachetat puţinele haine şi dusă a fost. Nu a spus nimănui despre decizia ei, abia când s-a văzut în vamă la Arad, i-a telefonat mamei. „Mi-era teamă să vorbesc cu ea dinainte, ştiam că ar fi putut să mă convingă să rămân, dar se strânseseră toate şi nu mai puteam.“ Şi-aşa a plecat.

Mâna întinsă

Vă amintiţi de acea mână întinsă? Era mâna lui Marian. De trei luni vrăjea cu el, îi cunoscuse părinţii, mâncaseră în mai multe seri la aceeaşi masă. Avea încredere în iubitul ei. „Mi-a zis că e director şi are o firmă de construcţii în Belgia, că pot să vin cu el şi, dacă nu-mi place, mă pot întoarce oricând în ţară. Mi-a zis că am nevoie de o pauză de la toată drama de acasă.“ Marian era fereastra spre o lume de poveste.

De la sosirea în Belgia, doar trei săptămâni a mai durat povestea de dragoste între cei doi. Bărbatul care îi promisese o viaţă de prinţesă avea să-şi dea masca jos: „el, ca şi actor, ar lua premiul Oscar. Leonardo di Caprio joacă la pitici“.

Marian i-a cerut să se prostituteze cât să strângă câteva mii de euro pentru a-şi deschide un salon de masaj erotic în România, unde avea să angajeze femei din Republica Moldova pentru că „alea-s mai proaste“. A fost momentul care a declanşat ameninţările. Mai întâi, şantaj emoţional: „Nu mă iubeşti cu adevărat, dacă nu faci asta!“, apoi violenţa la adresa familiei: „Nu vrei? Acum dau un telefon şi le zic să vă dea foc la casă şi lui maică-ta îi rup picioarele şi o trimit la cerşit. Mă duc şi după nepoţii tăi“ şi, în cele din urmă, ameninţările directe: „Vezi petele alea roşii de pe perete? Aşa o să arate şi picăturile cu sângele tău. Te omor şi te arunc într-un lac de pe aici să nu te mai găsească nimeni niciodată“.

De teamă, Bianca a acceptat să intre în prostituţie. 

„M-am simţit ca o cârpă folosită şi aruncată din mână în mână mai departe, la alte persoane. Şi pur şi simplu nu aveam ce face.“

Citiţi continuarea poveştii Biancăi şi cum a reuşit să se salveze singură din sechestrul acestui loverboy, pe violentadomestica.adevarul.ro

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului Bursele Superscrieri/Avon (ediţia a II-a), pe tema violenţa domestică, sub egida Premiilor Superscrieri, non­-ficţiuni care schimbă lumea. Competiţia anuală Premiile Superscrieri este o iniţiativă a Fundaţiei Friends For Friends care promovează jurnalismul narativ şi scrierea creativă de non-ficţiune în România. Programul de burse reprezintă un sprijin financiar şi profesional pentru autorii români în realizarea de proiecte jurnalistice complexe, de profunzime, pe diverse teme de interes public. 

Textele din cadrul proiectului sunt semnate de Ana Tepşanu, Iulia Roşu şi Victor Ilie. 
Concept creativ realizat de Carina Toma şi Victor Firan.