Leul există ca monedă din 1867. La 19 ianuarie 1881 începea să circule din mână-n mână prima bancnotă românească, cea de 20 de lei. După toate estimările, leul îşi trăieşte acum anii dinaintea morţii, căci la 1 ianuarie 2015 România şi-a propus să treacă la moneda
euro.

E suficient să te uiţi la colecţia leilor de la prima apariţie şi până azi pentru a înţelege cum s-a scris istoria în spaţiul românesc. Leii au fost la început precum francii francezilor. Aceeaşi valoare, acelaşi gramaj de aur. Războaiele mondiale i-au transformat, i-au schimonosit, ajungând la un moment dat cea mai mică bancnotă care a existat vreodată în lume (cât un timbru poştal).

Comunismul, care între altele îşi propunea ca ţel suprem o societate fără bani, a avut parte de bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria României: cinci milioane de lei. Era inflaţia de după al Doilea Război Mondial. Au urmat „bălceştii" şi „vladimireştii", celebrele bancnote de 100 şi de 25 de lei. Apoi, liberalizarea pieţei a adus o avalanşă de emisiuni monetare. Între 1990 şi 2003, aproape în fiecare an au apărut noi monede şi bancnote. Şi totuşi, mai mult decât oricând, lumea a continuat să se plângă că n-are bani. Mai jos este istoria banilor pe care i-am avut.

De ce-i zice leu?

La mijlocul secolului al XVII-lea, în plin declin politic al Ţării Româneşti şi Moldovei, piaţa monetară e invadată de mai multe monede străine. Cea mai cunoscută a devenit însă talerul olandez (leeuvendaalder), care avea gravat pe una dintre feţe un leu.

„Leii olandezi" au fost folosiţi mai bine de un secol. Popularitatea lor a fost atât de ridicată încât, chiar şi după retragerea din circulaţie, au fost identificaţi în popor cu noţiunea de monedă. Asta a durat cam două veacuri, până când leul primeşte certificat de naştere. La 22 aprilie - 4 mai 1867 apare legea care înfiinţează sistemul monetar românesc. Şi tot atunci apare leul cu subdiviziunile sale în bani, şi nu în parale, ca până atunci. Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint. Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham şi la Bruxelles.

Carada, el e „tata banilor"!

Eugeniu Carada a fost capul limpede care s-a ocupat de tot ce înseamnă începuturile Băncii Naţionale a României: de la legea de funcţionare (17 - 29 aprilie 1880), până la construcţia clădirii şi fabricarea primelor bancnote. În iulie 1880, de la Paris, el trimitea o epistolă către ţară: „Am proces la demersele necesarii spre a asigura fabricarea hârtiei pentru biletele Băncii Naţionale a României. Cea dintâi şi cea mai importantă lucrare este fabricarea pânzelor, filigranul fiind astăzi aproape singura garantă reală a hârtiei fiduciare (n.r. - cu valoare convenţională)".

De la Paris, Carada s-a întors cu un maldăr de bani. Banii României: 900.000 de bilete de 20 de lei, 300.000 de bilete de 100 de lei şi 25.000 de bilete de 1.000 de lei. Tot Carada a ales culoarea albastră a banilor, efigia împăratului Traian şi personificarea României ca mamă în mijlocul fiilor ei. Toate acestea au fost desenate de pictorul francez Georges Duval, tocmit tot de Carada, acolo, în Franţa.

Febra banilor în antebelic

La începutul secolului al XX-lea, România avea 6,5 milioane de locuitori. O societate polarizată în care banii se învârteau aproape exclusiv în marile oraşe. Ziarele epocii dezvăluie un mediu citadin consumerist şi mercantil. Săpunuri, pudre, soluţii-minune împotriva căderii părului inundau paginile ziarelor.

Loteriile cu premii de sute de mii de lei cumpărau câte o jumătate de gazetă pentru a-şi promova lozurile. Anunţurile de la matrimoniale erau însoţite de specificaţia „salar": „Funcţionar tânăr, creştin, salar 200 de lei lunar, doreşte căsătoria unei domnişoare. Adresa: «Picolo», Câmpina, post-restant".

Parcul auto naţional număra în jur de 10.000 de autoturisme pentru plimbarea cuconetului la Sinaia şi înapoi. Primul Război Mondial va curma acest avânt capitalist. Leul cade în mâinile armatelor germane, odată cu Bucureştiul, la 6 decembrie 1916. Între 1917 şi 1918, nemţii tipăresc lei printr-o bancă cu capital german: Banca Generală Română. Refugiat la Iaşi cu întreg Guvernul, Ministerul de Finanţe emite la 1917 cea mai mică bancnotă din lume, recunoscută ca atare şi de Cartea Recordurilor: bancnota de 10 bani, cu efigia Regelui Ferdinand. Are dimensiunile de 27,5 X 38 de milimetri, ceea ce înseamnă că este cât un timbru poştal.

După Marea Unire au fost unificate monedele româneşti şi cele străine, care circulaseră în noile teritorii româneşti (corona austro-ungară în Transilvania, rubla Romanov în Basarabia şi Lvovul în Bucovina). S-a făcut şi paritatea cu leul german care a circulat în perioada ocupaţiei germane.

Toate astea, dar mai ales pierderile din timpul Primului Război Mondial au făcut ca leul să scadă mult comparativ cu francul francez: în 1920, francul şi leul nu mai erau la paritate. Moneda franceză echivala cu 2,5 lei. În 1922, preţurile crescuseră de 22 de ori faţă de nivelul la care erau în 1916.

Carada

Eugeniu Carada (1836 - 1910) a fost un scriitor, om politic şi economist român. Pe lângă eforturile de întemeiere a Băncii Naţionale Române, a redactat prima Constituţie românească, în 1866. Carada a fost  mason şi membru al Partidului Naţional Liberal. Vreme de 30 de ani a fost slujbaş al BNR, dar nu a acceptat niciodată funcţia supremă, de guvernator.

5 episoade va avea serialul dedicat, de ziarul „Adevărul", istoriei banilor.

Foame de bani, băieţi!

Anii '30 au fost ani negri pentru leu, totul culminând cu marea criză financiară. Crahul bursier de la New York (29 octombrie 1929) s-a repercutat şi asupra leului. Am avut falimente răsunătoare: Banca Generală a Ţării Româneşti, Banca Marmorosch Blank & Co, sau Banca Berkovitz. Populaţia activă a României a fost afectată direct prin reduceri salariale succesive: 10-23% în 1930, 15% în 1932, 10% în 1933.

În 1935, pe când era reporter la ziarul „Vremea", Geo Bogza scria: „Sunt câteva zile de când, aşezat pe o margine de trotuar, am stat o seară întreagă de vorbă cu unul din acei mici vânzători ambulanţi pe care Oltenia îi trimite în fiecare vară Capitalei. «Câţi bani cheltuieşti pe mâncare». «Şase lei pe zi». «Ce cumperi cu ei? » «Pâine. De trei lei dimineaţa şi de trei lei seara». «O mănânci goală?» «Goală, cu apă». «Şi nu mănânci niciodată mâncare?» «Mâncare niciodată. Numai pâine». «La prânz nu mănânci mâncare?» «La prânz nu mănânc nimic».

Cei 200 de lei ai lui „Nea Nicu"

Nicolae Ceauşescu promiţând  CAPTURĂ TVR

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial au fost retrase de pe piaţă monedele de nichel pentru a fi utilizate în industria de armament. Au fost înlocuite cu monede de zinc. Iar pe parcursul războiului leul a intrat într-un nou proces de devalorizare. Sfârşitul anilor '40 sunt cei mai grei din istoria leului. Inflaţia galopează ca pe Hipodromul de la Ploieşti.

La 1947 este emisă bancnota cu cea mai mare valoare scriptică din istoria Băncii Naţionale a României: cinci milioane de lei. Pe acest fond, în 1952 apare o nouă lege monetară şi banii îşi schimbă din nou înfăţişarea, iar un 1 leu nou este calculat la 20 de lei vechi. Apar pe bancnote muncitorii, ţăranii şi personajele istorice care conveneau doctrinei comuniste: revoluţionarii avant la lettre Tudor Vladimirescu (25 de lei) şi Nicolae Bălcescu (100 de lei). Pe revers: triumful industrializării şi mecanizarea agriculturii.

Sistemul economiei de piaţă este aspru criticat în tratate de economie şi ironizat în „opere" literare. Până în 1989, banii stagnează. În 1966 BNR umblă la designul banilor şi îl introduce pe Alexandru Ioan Cuza pe „hârtia" de 50 de lei.

Nivelul de trai al oamenilor muncii

21 decembrie 1989. În Cabinetul I al Comitetului Central, Nicolae şi Elena Ceauşescu se ceartă pe bani. El hotărâse să stingă revolta începută la Timişoara cu promisiunea unor majorări salariale cu 200 de lei. Ştefan Andrei, fost ministru de Externe al României comuniste îşi aminteşte că ea a sărit ca arsă: „Vai, Nicule, prea mulţi bani se cheltuie". Până la urmă, Ceauşescu a ieşit în faţa clasei muncitoare: „Doresc să vă informez pe dumneavoastră de o importantă hotărâre adoptată, în această zi, de Comitetul Politic Executiv, privind nivelul de trai al oamenilor muncii.

Am hotărât, în această dimineaţă, ca începând de la 1 ianuarie să majorăm, în cursul anului viitor, retribuţia minimă de la 2.000 de lei la 2.200 de lei. De această majorare importantă vor beneficia peste 1.500.000 de oameni ai muncii". Au fost ultimele cuvinte ale lui Ceauşescu în calitate de şef de stat. Mulţi istorici sunt de părere că, dacă nu organiza un miting pentru a încerca să liniştească populaţia cu aceste creşteri salariale, soarta Ceauşeştilor şi a României ar fi fost alta.

Suntem singurii europeni cu bani din plastic

Între 1990 şi 2003 se emit aproape an de an noi monede şi bancnote. „Hârtiile" pornesc de la 200 de lei (emisie 1992, cu chipul lui Grigore Antipa) şi ajung la 1.000.000 de lei (emisie 2003, cu chipul lui Ioan Luca Caragiale).

În 1999, România devine prima ţară din Europa care emite bani pe suport de plastic (polimer). Au fost acele bancnote speciale de 2.000 de lei, emise cu ocazia eclipsei totale de soare. Până azi, România e singura ţară de pe Bătrânul Continent care foloseşte bani din plastic. Asemenea bancnote se mai pot întâlni în Asia şi Australia.

"Bancnota de plastic are multe avantaje: este mult mai greu de falsificat decât bancnota de hârtie şi se deteriorează mai greu. După introducerea bancnotelor de plastic, România nu a înregistrat falsuri profesioniste.''
Mugur Şteţ purtătorul de cuvânt al BNR

Poezie propagandistă din zorii comunismului

Nu ţi-a mers de Veronica  Porumbacu

Salteaua plină,
perina plesneşte
Dar nu de fulgi, sunt numai mii şi mii
Ce-ai măsluit, ce-ai adunat hoţeşte
Descoşi acum din praful
de hârtii
Bani albi la zile negre?
Ce minciună!
La negru... vinzi.
Decât să dai măcar
Un ou în preţ - mai bine mătrăgună
Şi ne sileai să rupem din salar.

Mai ai. Mai ai.
Sticleşte ochiul veşted.
Sute de mii foşnesc.
Mai ai de mers
Doar eşti chiabur din tălpi
şi până-n creştet
Să cumperi, ah, să cumperi,
să nu-i pierzi!

Cu bice te-ai ales.
La ce-ţi sunt bune?
Cozi de topor... doar focul
să-l aprinzi
Pe când în faţa noastră e o lume
Cum vezi, noi, muncitorii,
am învins!