Plasturele care poate înlocui muşchiul inimii: cardiologii britanici l-au testat cu succes

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii cardiologi din Marea Britanie au testat un plasture bazat pe celule stem care se poate transforma în ţesut cardiac. Acest plasture va fi prescris celor care suferă un atac de cord.

Reprezentanţii British Heart Foundation (BHF) au realizat un plasture confecţionat din celule umane care se poate transforma în ţesut cardiac. Plasturele poate salva viaţa a mii de persoane care au suferit un infarct şi contribuie la repararea inimilor deteriorate, informează Press Association.

Plasturele are la bază celule stem şi este obţinut cu ajutorul tehnologiei de ultimă generaţie. Un astfel de plasture măsoară trei centimetri lungime şi doi lăţime şi conţine până la 50 de milioane de celule stem umane. Aceste celule sunt programate să se transforme în celule musculare cardiace funcţionale.

Conform testelor de laborator, plasturii încep să „bată” ca o inimă, în mod spontan, la trei zile după implantare. În decurs de o lună, aceştia încep să imite ţesutul cardiac matur. Plasturii se adresează pacienţilor cu insuficienţă cardiacă, la care inima nu pompează suficient sânge şi nu poate acoperi nevoile organismului. Un asemenea plasture poate înlocui, în viitor, muşchiul inimii care se pierde în urma unui atac de cord. În plus, plasturele elimină anumite substanţe chimice care stimulează celulele cardiace şi ajută la regenerarea lor.

În prezent, peste 920.000 de persoane în Marea Britanie suferă de insuficienţă cardiacă. Plasturii au fost testaţi până acum numai pe animale, peste doi ani cercetătorii vor să înceapă testele pe oameni. În cazul în care plasturele va fi testat cu succes pe pacienţii umani, persoane care suferă un infarct vor putea beneficia de această invenţie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite