Peste 17.000 de adulţi cu dizabilităţi trăiesc în centre rezidenţiale. Aproape 70% din ei mor acolo

Cele mai multe persoane cu dizabilităţi din centrele rezidenţiale mor FOTO Adevărul

Peste 17.000 de adulţi cu dizabilităţi trăiesc în centre rezidenţiale mari, unde, în contextul îngrijirii improprii unei dezvoltări independente, 67% dintre ei încetează din viaţă, conform studiilor, informează Institutul pentru Politici Publice (IPP).

Cea mai recentă evaluare naţională arată că statul preferă să finanţeze un tip de asistenţă pasivă prestată în centre rezidenţiale mari în care ajung şi până la 350 de beneficiari, în loc să insiste asupra dezvoltării de servicii în comunitate, deşi România şi-a asumat angajamentul de a asigura un trai independent în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi, prin ratificarea Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi.

„În mai puţin de jumătate din judeţele ţării (17), persoanele cu dizabilităţi pot accesa servicii alternative la sistemul rezidenţial - de tip locuinţe protejate, în restul ţării singura soluţie pentru persoanele cu dizabilităţi fiind centrele rezidenţiale, care pot ajunge să găzduiască chiar şi sute de persoane. Studiile arată că principala cauză de ieşire din sistemul rezidenţial este decesul (67% dintre beneficiari)", informează IPP cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi.

Citând rapoartele Centrului de Resurse Juridice (CRJ) de monitorizare neanunţată, IPP semnalează că, în lipsa accesului la justiţie al persoanelor instituţionalizate, decesele acestora sunt puţin sau deloc investigate de organele judiciare competente, numărul acestora continuând să fie ridicat.

IPP susţine şi că standardele de cost din România nu încurajează dezvoltarea pieţei serviciilor alternative de îngrijire în comunitate, acestea fiind gândite pentru a întreţine actuala organizare de stat a serviciilor rezidenţiale mari.

„Mai grav, pe durata actualului exerciţiu financiar din fonduri UE, România a ratat oportunitatea de a finanţa proiecte în vederea dezvoltării de servicii alternative în comunitate alocând peste 27,6 milioane de euro pentru reabilitare/modernizare/extindere a centrelor rezidenţiale mari. Evaluările IPP arată clar că, în condiţiile în care Statul este dispus să plătească numai 1.233 lei pentru acoperirea costurilor asociate traiului pe lună unui beneficiar dintr-o locuinţă protejată, iar pentru un Centru de Recuperare si Reabilitare Neuropsihiatrica plăteşte 2.180,3 lei, în România scopul acestor politici publice nu este asigurarea unui trai în comunitate pentru persoanele cu dizabilităţi, ci întreţinerea unui sistem de stat bazat pe instituţionalizare şi care încalcă flagrant dreptul la viaţa independentă al persoanei cu dizabilităţi”, susţine IPP.

Astfel, în cazul unui Centru de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică, costurile medii variază de la 3.985 lei/beneficiar/lună la Sectorul 1 până la 1.426 lei în judeţul Alba. În ce priveşte o locuinţă protejată, DGASPC Galaţi alocă 4.513 lei/beneficiar/lună, spre deosebire de judeţul Bihor, cu 1.179 lei.

FONPC: ”Fiecare copil are dreptul la educaţie, dar nu toţi copiii cu dizabilităţi ajung la şcoală”

Cele 75 de organizaţii membre în Federaţiei ONG-urilor Pentru Copil (FONPC) cer marţi, de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, urgentarea intervenţiilor în domeniu şi egalizarea şanselor pentru copiii cu dizabilităţi, arătând că aceştia se lovesc de multe bariere în dezvoltare.

"Prezentul document de poziţie se bazează pe experienţa şi expertiza în domeniul dizabilităţii a organizaţiilor membre FONPC şi încurajează acţiunea comună şi de susţinere a tuturor celor care cred în faptul că suntem responsabili pentru eliminarea tuturor obstacolelor care separă copiii cu dizabilităţi de ceilalţi copii şi îi condamnă la marginalizare sau segregare. Fiecare copil are dreptul la educaţie, dar nu toţi copiii cu dizabilităţi ajung la şcoală", se arată într-un document transmis de FONPC.

Organizaţiile membre consideră că principalele bariere în incluziunea şcolară sunt: lipsa unei legislaţii coerente şi a unei strategii pe termen lung, imposibilitatea de a accede la toate spaţiile şi resursele şcolii, în condiţiile în care sunt accesibilizate doar intrările în şcoală (în multe cazuri nici acestea), dificultatea transportului către şi de la şcoală, dar şi informarea şi pregătirea insuficiente a cadrelor didactice privind lucrul cu copilul cu dizabilităţi.

Alte probleme semnalate de organizaţiile neguvernamentele se referă la insuficienţa programelor de recuperare/serviciilor de specialitate de pe raza de domiciliu al copilului sau a inaccesibilităţii acestora, lipsa de disponibilitate a cadrelor didactice, timpul prea scurt alocat de profesorii de sprijin acestor copii, problemele legate de toleranţa colegilor de clasă, a părinţilor acestora şi a cadrelor didactice, precum şi resursele insuficiente.

Politici privind ”mica copilărie”

Pentru asigurarea protecţiei drepturilor copiilor cu dizabilităţi, FONPC şi organizaţiile membre pledează pentru: elaborarea unei politici privind "mica copilărie", de îngrijire şi educaţie a copilului preşcolar, într-un ansamblu diversificat de servicii şi/sau prestaţii financiare, măsuri, inclusiv legislative, pentru prevenirea violenţei de orice natură asupra copiilor, finanţarea pentru ONG-uri furnizoare de servicii, în proporţie de 80 la sută, a serviciilor pentru copii cu dizabilităţi de la bugetul de stat, adică în mod egal cu ceea ce primesc furnizorii publici de servicii sociale, diversificarea serviciilor pentru copilul cu dizabilităţi, în defavoarea prestaţiilor financiare, care menţin copilul în starea de izolare şi inactivitate, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a serviciilor pentru cei din mediul rural şi acces la învăţământul de masă.

Semnatarii documentului reamintesc că, în 2009, Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului a făcut statului român o serie de recomandări cu privire la drepturile copiilor cu dizabilităţi şi cu referire la articolul 23 al Convenţiei.

Recomandările vizau elaborarea unei ample politici naţionale specială privind persoanele cu dizabilităţi, care să promoveze exercitarea tuturor drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale de către toţi copiii cu dizabilităţi şi participarea lor deplină la viaţa societăţii, luarea măsurilor necesare pentru a garanta punerea în practică a legislaţiei care oferă protecţie persoanelor cu handicap, dar şi programe şi servicii adresate copiilor cu dizabilităţi, programe de identificare şi intervenţie timpurie şi evaluarea atentă şi competentă a copiilor cu dizabilităţi mintale, pentru a evita orice încadrare greşită.