Peste 11.000 de locuri de muncă disponibile la nivel naţional prin ANOFM

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele fără loc de muncă pot obţine unul prin reţeaua ANOFM FOTO Adevărul
Persoanele fără loc de muncă pot obţine unul prin reţeaua ANOFM FOTO Adevărul

Persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) le pune la dispoziţie peste 11.300 de locuri de muncă, cele mai multe fiind destinate persoanelor cu studii medii, profesionale şi muncitorilor calificaţi.

Spre exemplu, pe data de 14 octombrie, cele mai multe locuri de muncă sunt disponibile în judeţele Cluj (1477), Bucureşti (1180) şi Iaşi (588), în timp ce judeţe precum Caraş Severin şi Mehedinţi nu au o ofertă consistentă, ba din contră. Aici, agenţii economici au pus la dispoziţia şomerilor 32, respectiv 12 joburi.

La nivel naţional, pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 1.109 locuri de muncă, după cum urmează: 179- analist servicii client, 71- programator, 53- inginer mecanic, 33- inginer de sistem software, 21- inginer construcţii civile, industriale şi agricole, 19- analist, 18- consultant în informatică, 17-proiectant inginer mecanic, 16-inginer de sistem în informatică, 15- consilier vânzări aisgurări.

În schimb, pentru persoanele cu studii medii, profesionale şi lucrători necalificaţi sunt disponibile 10.242 locuri de muncă, cele mai multe locuri de muncă fiind dedicate confecţionerilor din domeniul textilelor.

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă sau pot accesa site-ul ANOFM, unde pot vizualiza locurile de muncă vacante oferite în fiecare judeţ, pe meserii, precum şi persoanele de contact cărora le pot solicita informaţii suplimentare.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite