Peste 1.000 de locuri şi posturi în plus la Rezidenţiat. Sorina Pintea: „Avem nevoie de specialişti care să asigure asistenţa medicală şi în zonele defavorizate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Adevarul
FOTO Adevarul

Ministerul Sănătăţii a majorat cifra de şcolarizare la rezidenţiat, de la 5.000 la 5.415 locuri şi posturi. Aşa prevede un act normativ aprobat de Guvern în şedinţa de joi.

Asta în condiţiile în care, pentru anul universitar 2017-2018, cifra de şcolarizare prin rezidenţiat a fost de 4.000 locuri şi posturi.

„Scopul acestei măsuri este de a îmbunătăţi accesul la serviciile medicale, în special în zone defavorizate din punct de vedere socio-economic, prin  formarea unui număr mai mare de specialişti care să ofere suportul necesar pentru creşterea calităţii stării de sănătate a populaţiei. Se va asigura astfel personalul medical necesar pentru serviciile medicale acordate in dispensarele şcolare, serviciile de ambulanţă sau centrele de permanenţă”, transmite Ministerul Sănătăţii. 

De asemenea, vă reamintim că potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr.52/29.06.2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, posturile care vor rămâne neocupate după susţinerea examenului de rezidenţiat vor fi  redistribuite. 

„Astfel, candidaţii care la sesiunea precendentă au obţinut punctajul  minim de promovare dar s-au clasat în afara numărului de locuri şi posturi, pot ocupa posturile rămase neocupate în sesiunea următoare”, notează Ministerul Sănătăţii. 

Cum pot fi redistribuite posturile rămase libere

În completarea acestui act normativ, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a emis  Ordinul de ministru nr. 936/25 iulie 2018 care  prevede metodologia care se aplică pentru ocuparea prin redistribuire a locurilor/posturilor rămase libere la concursul de rezidenţiat.  Pentru anul acesta, metodologia prevede că la  repartizarea posturilor rămase neocupate după organizarea concursului de rezidenţiat în anul 2018 vor avea prioritate cei 415 candidaţi care  au fost respinşi după examenul organizat în 2017, deşi au obtinut punctajul minim de promovare, condiţie necesară dar nu suficientă pentru ocuparea unui post de rezident. 

„Politicile asumate de Guvern în domeniul sănătăţii vizează îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale. Majorarea cifrei de şcolarizare prin rezidenţiat este un pas în această direcţie.  Am convingerea că rolul medicinei primare este esenţial pentru atingerea acestui obiectiv. Pentru acest lucru, avem nevoie de specialişti care să asigure asistenţa medicală nu doar în marile unităţi sanitare din principalele oraşe ale ţării, ci şi în zonele defavorizate, iar pentru asta trebuie să facilităm accesul  medicilor tineri pe piaţa muncii”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii.

În acest an concursul naţional de intrare în rezidenţiat este programat în data de 18 noiembrie 2018. Detalii privind organizarea şi desfăşurarea acestui concurs vor fi aduse la cunoştinţa celor interesaţi, în timp util, pe site-ul oficial al concursului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite