Pauza de francofonie

Suntem în 20 martie, Ziua Internaţională a Francofoniei, şi nimănui nu-i pasă...sau nu prea mult. Cam peste tot în lume actualitatea este ocupată de orice altceva: conflicte mai mici sau mai mari, războaie sau conflicte teritoriale, crize economice sau de încredere.

În acest context geopolitic vitreg astăzi promovării limbilor străine - cine are timp de învăţat limbi străine astăzi? - nu întâmplător în Parlamentul European are loc şedinţa comisiei de Cultură. Un loc în care, în chiar acest moment, eurodeputaţii se exprimă într-o simfonie de culori lingvistice. Inclusiv în latină (de către Laszlo Tökes...). Subiectul este, nu întâmplător, dispariţia limbilor.

Franceza este vorbită astăzi de 220 de milioane de persoane în lume, în 32 de state membre ale Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei franceza este limbă oficială. În Uniunea Europeană franceza este, din păcate, doar a doua limbă oficială, după limba engleză.

Ce putem face, astăzi, ca şi în alte zile, pentru a păstra deci un gând ascuns, un sentiment apropiat limbii din a cărei familie facem parte, cea a limbilor latine? Ce putem face pentru a arăta că rămânem un popor francofon, asemeni celui moldovean? Singure insule de latinitate şi francofonie în acest Est rusofon? "When languages die, they, in general, disappear for ever", afirma de dimineaţă un eurodeputat irlandez în comisia despre care vă vorbeam. Are dreptate. Astăzi, o zi importantă şi pentru Presseurop.eu, site-ul pentru care lucrez şi de a cărei pagină în limba română mă ocup, căci astăzi Presseurop apără in parlament dreptul de a avea o media multilingvă, deci nu numai în franceză, în engleză, în germană sau cehă, ci şi în română, olandeză, poloneză sau portugheză. Putem, pentru o zi, să ne propunem să citim o pagină în limba franceză...

De exemplu, mai jos :

Si l’on veut empêcher sa langue de mourir, si l’on veut faire connaître dans le monde, faire respecter et faire aimer la culture au sein de laquelle on a grandi, si l’on souhaite que la communauté à laquelle on appartient  connaisse la liberté, la démocratie, la dignité et le bien-être, la bataille n’est pas perdue d’avance. Des exemples venus de tous les continents montrent que ceux qui se battent habilement contre la tyrannie, contre l’obscurantisme, contre la ségrégation, contre le mépris, contre l’oubli, peuvent souvent obtenir gain de cause. Et aussi ceux qui se battent contre la famine, l’ignorance ou l’épidémie. Nous vivons une époque étonnante où toute personne qui a une idée, fût-elle géniale, perverse, ou superflue, peut la faire parvenir, dans la journée, à des dizaines de millions des ses semblables. Si l’on croît en quelque chose, si l’on porte en soi-même suffisamment d’énergie, suffisamment de passion, suffisamment d’appétit de vivre, on peut trouver dans les ressources qu’offre le monde d’aujourd’hui les moyens de réaliser quelques-uns de ses rêves.

Amin Maalouf, Les identités meurtrières, Editions Grasset,1998