Neurochirurgii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica au ales să lucreze în privat. Pacienţi: Pierderea, majoră pentru bolnavii de rând

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Medicii Ionuţ Gobej şi Dorin Bica, până de curând neurochirurgi la Spitalul Colentina din Capitală, nu au renunţat la demisii şi au preferat să rămână în privat, la un centru medical din Capitală, unde au toate condiţiile necesare.

„Nu luam atenţii de la pacienţi şi ca să trăim lucram şi în privat de doi ani. Conducerea Spitalului Colentina a încercat să ne facă să ne răzgândim, dar nu mai avea rost să ne pierdem timpul cu promisiuni şi nici să ne trezim în situaţia ca anul următor să se schimbe managerul şi să o luăm de la capăt”, au explicat aceştia. 

Pierderea este una majoră pentru pacienţi, completează Vasile Barbu. 

„E o mare pierdere pentru sectorul public al sănătăţii. Era o echipă formată pentru spitalul de stat. Au mai rămas doi neurochirurgi la Colentina dar nu sunt la nivelul celor care au plecat şi nu pot face faţă numărului mare de pacienţi. S-a distrus o idee, o echipă, totul în dauna pacienţilor români care nu au bani de privat”, a precizat reprezentantul pacienţilor.

Cum s-au întors în ţară

Chirurgii Ionut Gobej şi Dorin Bică erau rezidenţi la Paris în 2014, când au fost contactaţi de fostul manager de la Colentina, Bogdan Andreescu, care le-a cerut să se întoarcă în ţară să lucreze la spitalul de pe Bulevardul Ştefan cel Mare. „I-am spus managerului că vom veni, dar cu condiţia să facem o secţie, dar am pus mai multe condiţii: una, anestezistul să fie în sală la ora 8.00, să ne lase să facem o secţie exact aşa ca la Paris”, au povestit medicii când s-au întors. Şi asta au reuşit să facă.

Şi aceştia nu sunt singurii care au luat decizia de a părăsi unitatea sanitară. În ultimele luni, mai multe cadre medicale, inclusiv cercetători, au preferat să plece din spital în ultimele luni pe motiv că nu se pot înţelege cu managerul Silvi Ifrim.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite